Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a făcut un joc perfect la revenirea lui Marius Șumudică pe Giulești și a stricat sărbătoarea pregătită de suporterii echipei gazdă. Mai mult decât atât, în afara celor două goluri înscrise, Universitatea Cluj a mai avut cel puțin două ocazii clare de a marca, pe lângă bara lui Thiam.
Universitatea Cluj a obținut luni a șasea victorie a sezonului în SuperLiga României, a patra consecutivă și fără gol primit. Șepcile roșii au surclasat Rapidul lui Marius Șumudică și au arătat o poftă de joc extraordinară, cu Dan Nistor și Alexandru Chipciu în formă maximă.
La 36 de ani, Dan Nistor a marcat al cincilea gol al sezonul pentru U Cluj și a fost desemnat omul meciului la finalul disputei din Giulești. La flash-interviu, Ioan Ovidiu Sabău a fost vizibil entuziasmat de succesul echipei sale, însă a rămas cu picioarele pe pământ și a transmis un mesaj pentru jucătorii săi.
„În primul rând, vreau să îmi felicit jucătorii! Am jucat pe un teren greu, ați văzut ce atmosferă a fost. Înseamnă că suntem o echipă bine pregătită. Continuă povestea frumoasă. Au pus presiune, ajutați și de public, ne așteptam la asta. Am reușit să ieșim cu bine din acele momente.
Am avut acele contraatacuri foarte bune. Cred că trebuie să lucrăm mai mult la curaj, să jucăm ceea ce antrenăm. Să jucăm jocul nostru. A fost o presiune foarte mare, eu simt lucurile acestea. Până la urmă, am reușit. A doua repriză a fost mult mai bună. Puteam face 3-0. În ultimele minute au avut și ei două situații periculoase” , a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Fără gol primit în ultimele cinci etape de campionat, Universitatea Cluj este cea mai în formă echipă din SuperLiga României. Gruparea clujeană s-a desprins în fruntea SuperLigii și are un avans de cinci puncte față de Oțelul Galați, echipă care are un meci mai puțin disputat.
Mai mult decât atât, Universitatea Cluj a reușit niște rezultate remarcabile cu cele mai puternice formații din campionat: 1-1 cu FCSB, 3-2 cu CFR Cluj, 3-0 cu Sepsi Sfântu Gheorghe, 1-0 cu Dinamo și 2-0 cu Rapid.
„U Cluj nu a mai fost niciodată într-o situație atât de bună, dar sper că nu am jucători care să se mulțumească cu atât. Important e să îi facem fericiți și pe oamenii care investesc, care cred în noi. Să nu uităm că tot ce am reușit este pentru că ne-am pregătit foarte bine.
Liderii își fac treaba bine, se înțeleg între ei, se vizitează. Nu se bagă nimeni, cei din spate ne asigură bugetul, liniștea, e un avantaj mare pentru mine. Și la alte echipe se întâmplă asta, dar eu spun ce simt eu” , a declarat Ioan Ovidiu Sabău, potrivit Prima Sport.