FC Hermannstadt și Universitatea Cluj au remizat în etapa cu numărul patru a SuperLigii. Ioan Ovidiu Sabău a fost mulțumit de jocul echipei sale, cu toate că este de părere că elevii săi nu sunt pregătiți de jocuri din trei în trei zile.
”U” Cluj a intrat la pauză cu avantaj de un gol, însă sibienii au intrat foarte bine în repriza a doua și au întors scorul în patru minute prin Buș și Neguț. Murgia a înscris pentru 2-2 în minutul 72 și a stabilit scorul final al partidei. La finalul celor 90 de minute, Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat mulțumit de jocul echipei sale, deși au înregistrat al cincilea meci fără victorie în toate competițiile
„Pentru început, vreau să le mulțumesc jucătorilor pentru atitudine, e foarte greu să joci la 3 zile, meciuri foarte importante. E greu să te recuperezi. Unii jucători au fost în urmă cu pregătirea, s-a văzut și astăzi.
Și dacă aș fi pierdut, aș fi fost mulțumit astăzi. Am avut posesie, din păcate au venit acele greșeli. Nu vreau să mă concentrez pe greșeli, ci pe implicarea jucătorilor, au avut caracter. Anul trecut am fost o echipă care chiar a jucat fotbal. Cu implicare putem și anul acesta să facem o figură frumoasă, ca în sezonul trecut.
Au fost două greșeli, le-am dat mingea, au plecat pe contraatac. Sunt niște greșeli pe fondul de oboseală. Deocamdată nu sunt la un nivel bun din punct de vedere fizic (n.r. referitor la jucătorii noi). În 2-3 jocuri vom arăta bine. Noi am schimbat, nu știm ce se potrivește pentru jucătorii noi. Am schimbat sistemul. Și-au dorit foarte mult (n.r. să câștige azi), dar e greu. Nu suntem obișnuiți să jucăm din 3 în 3 zile.
Am învățat multe lucruri din meciurile din europene, o experiență pozitivă. Trebuie să ne organizăm diferit, căpătăm experiență și la acest nivel. Eu cred că toate lucrurile se vor rezolva și vom ajunge la o echipă bună”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, pentru Digi Sport.
Dan Nistor este unul dintre cei mai longevivi fotbaliști din SuperLiga României, iar după meciul de duminică seară a atins o bornă incredibilă. În urma partidei de la Sibiu, mijlocașul Universității Cluj a ajuns la 485 de meciuri în prima divizie a României, întrecându-l pe Ladislau Boloni.
Astfel, „dinozaurul” ardelenilor a ajuns la egalitate cu Petre Ispir și la 30 de meciuri de liderul Ionel Dănciulescu. Nistor a recunoscut că nici măcar nu îi trecea prin gând ca va ajunge în acest top, alături de nume uriașe ale României:
„Am avut o săptămână foarte grea, ne bucurăm, am suferit foarte mult. Am văzut la ce nivel suntem și 100% vom arăta mai bine meciurile viitoare. E foarte greu să faci o echipa peste noapte, dar eu sunt convins că ușor-ușor ne vom reveni.
Anul trecut au plecat 12 jucători, acum au venit 12, nici Mister nu are bagheta magică. Dar vom face să fie bine. De aia ne-am apucat de fotbal. Dacă nu putem să alergăm, putem să ne lăsăm, nu? Cred c-a fost o diferență mare față de meciul din Conference League. Atunci ne-am văzut învingători dinainte și poate de aia s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Dar din greșeli învățăm.
Ceva extraordinar (n.r. că a ajuns la 485 de meciuri în SuperLiga). Nu mă gândeam că voi ajunge la nivelul ăsta, la atâtea meciuri. E ceva incredibil. Sper să nu mă opresc aici și să fiu sănătos, să îmi ajut cât de mult pot echipa. Deocamdată vreau să fiu sănătos și să meargă U Cluj ca anul trecut, în play-off”, a spus Dan Nistor, conform Digi Sport.