Sport

Ioan Ovidiu Sabău și-a anunțat retragerea din antrenorat: „O să ies din fenomen! Nu mă regăsesc!”

Neluțu Sabău a anunțat că nu mai are de gând să rămână mult timp în antrenorat, imediat după acuzele aduse de Adrian Mititelu din cauza lipsei de minute din ultimele partide ale lui Vladislav Blănuță
08.04.2025 | 17:50
Ioan Ovidiu Sabau sia anuntat retragerea din antrenorat O sa ies din fenomen Nu ma regasesc
Ioan Ovidiu Sabău a anunțat că își dorește să iasă din antrenorat în curând. Foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Ioan Ovidiu Sabău a intrat într-un conflict cu Adrian Mititelu după ce a ales să nu-l folosească titular pe Vladislav Blănuță în ultimele meciuri, așa cum și-ar fi dorit patronul lui FC ”U” Craiova 1948. După ce Mititelu l-a atacat, antrenorul lui ”U” Cluj a reacționat și a transmis un mesaj ferm: nu își mai dorește să rămână în antrenorat pentru că astfel de evenimente nu îl caracterizează.

Mititelu, atac la adresa lui Ioan Ovidiu Sabău

După ce Sabău nu i-a oferit destule minute lui Vladislav Blănuță în ultimele partide, patronul celor de la FCU Craiova, echipă care îl deține pe atacant, a reacționat. Adrian Mititelu a fost deranjat de faptul că atacantul său nu evoluează 90 de minute în fiecare partidă de play-off, lucru ce-i poate da planurile financiare peste cap.

ADVERTISEMENT

Deoarece patronul grupării din Bănie își dorește să dea lovitura pe piața transferurilor cu Blănuță, el a fost extrem de nervos cu privire la minutele pe care Sabău i le oferă atacantului: „Suntem nemulțumiți pentru că noi i-am dat un Mercedes să-l folosească, iar el își bate joc de el. L-am ajutat să devină un antrenor de play-off, că el era un amărât de antrenor de play-out. Acum 3-4 ani se ruga de mine, prin 7 mii de interpuși, să-l punem antrenor la FCU”, a spus Mititelu pentru gsp.ro.

Ioan Ovidiu Sabău, replică fermă pentru acuzele aduse de Adrian Mititelu: „Declarația este total falsă”

Neluțu Sabău a oferit replica pentru Adrian Mititelu, dezmințind declarațiile făcute anterior de patronul oltenilor: „Domnul Mititelu este obișnuit să se considere permanent victimă și să atace prin tot felul de lucruri murdare. Nu m-ar surprinde ca mâine să spună că nu-l bag pe Blănuță pentru că i-am cerut comision sau anumiți bani și că el nu mi-ar fi dat. E capabil de orice.

ADVERTISEMENT

Cu privire la faptul că eu m-aș fi propus antrenor acolo prin mii de… Eu nu am pe nimeni, nu colaborez cu niciun impresar. Eu mă lăsasem de antrenorat, deci este un neadevăr ce zice, a vrut doar să mă atace, să mă jignească. Să mă umilească, de fapt, dacă ne uităm și la cuvintele pe care le-a folosit, «amărât de antrenor». Sunt oameni care se hrănesc cu a jigni pe alții, cu asta vor să impresioneze.

Eu nu m-am recomandat prin absolut nimeni, am ieșit din antrenorat. N-am vrut să mai antrenez, deci nu mă puteam recomanda. Faptul că am fost contactat de cei de la U Cluj m-a făcut să revin în antrenorat. Declarația [lui Mititelu] este total falsă!

ADVERTISEMENT

Al doilea lucru este că nu suntem compatibili. Nu ai cum! Ați văzut ce a declarat domnul Mititelu Junior despre tatăl lui, cum se atacă în familie…”, a declarat Sabău pentru Sport Total FM.

ADVERTISEMENT

Neluțu Sabău a luat o decizie surprinzătoare după conflictul cu Adrian Mititelu: „În scurt timp o să ies din fenomen. Nu mă regăsesc”

Antrenorul ‘șepcilor roșii’ s-a arătat profund deranjat de acuzațiile lansate de Adrian Mititelu, mai ales că Neluțu Sabău este genul de om care evită conflictele, preferă diplomația și stă departe de orice fel de scandal:

„Te afectează, apoi stai și te gândești de la cine vin astfel de acuzații, apoi te liniștești. Din păcate, astfel de oameni sunt prea mult băgați în seamă și promovați. Marea problemă este că astfel de oameni, care se hrănesc prin a jigni… Nu știu care e scopul lor, doar banii, doar să câștige.

Soluția cea mai bună este să ies eu din acest fenomen și în scurt timp o să ies total din fenomen. Nu mă regăsesc! Nu mă regăsesc, nu pot să mă ocup de scandaluri, minciuni, atacuri permanente și despre religie, și viața mea. Cât mai stau, mai stau puțin și… Efectiv, consider că nu mă regăsesc și cea mai bună cale este să mă debarasez de astfel de fenomene. Sunt prea mulți, din păcate. Ne hrănim numai cu scandaluri și atacuri la persoană.

Te lupți cu sistemul? Ce să faci până la urmă? Încearcă să te murdărească, să te compromită. Ce interes să am? Nu să-mi fac mie bine, să am o imagine plăcută având rezultate? Să-i încânt pe suporteri? Există și oameni care chiar au coloană vertebrală, care analizează corect și accept asta. Sunt lucruri la care meditez, mă gândesc, știu că am de lucrat. Sunt considerații, puncte de vedere fără atac la persoană”, a mai spus tehnicianul lui ”U” Cluj.