Ioana Chișiu a dezvăluit care e secretul ei pentru a-și menține silueta subțire. Vedeta a renunțat la un aliment și nu simte nevoia să-l consume.
Urmărită de peste 178.000 de persoane doar pe Instagram, Ioana Chișiu reușește să se mențină în formă. Deși are doi copii, blondina are o siluetă de invidiat și a explicat cum reușește să se mențină în formă.
Femeia de afaceri nu consumă deloc zahăr, dar nu neapărat pentru a fi slabă, ci pentru că nu are nevoie și oricum nu i-au plăcut niciodată foarte mult dulciurile.
“Eu nu mănânc deloc dulciuri, încerc să nu mănânc zahăr deloc, dar dulciuri 100% nu, acum dacă mai apare în vreun sos de roșii n-am ce să fac.
Dulciuri nu mănânc niciodată nu pentru cură de slăbire sau ca să nu mă îngraș, ci pur și simplu că nu-mi trebuie, n-am fost niciodată iubitoare de dulciuri.”, a declarat influencerița pentru spynews.ro.
Ioana Chișiu nu consumă zahăr, dar în rest mănâncă tot ce își dorește, fără a exagera cu cantitățile. Vedeta își satisface poftele și mănâncă o porție de paste dacă vrea acest fel de mâncare, doar că nu îl consumă și a doua zi.
“În rest, mănânc cam tot ce îmi doresc, dacă mi-ar fi poftă acum de paste, am mânca o porție de paste. Iubesc foarte mult carbohidrații, dar încerc să mănânc cât mai sănătos.”, a mai spus afacerista.
Influencerița merge la sala de fitness timp de cinci zile pe săptămână. De sărbători, Ioana Chișiu va mânca câte puțin din fiecare preparat tradițional, dar nu va uita de exercițiile fizice.
Datorită faptului că face foarte mult sport, vedeta își permite să guste din toate felurile de mâncare.
“Merg la sală în fiecare zi, în afară de weeked. Voi mânca de sărbători câte puțin din fiecare, încerc să nu exagerez.
Dacă o să mănânc sarmale o să mănânc 2-3, nu 10. Sunt ușor cumpătată cu mâncare, nu am excese.”, a continuat vloggerița.
Ioana Chișiu obișnuiește să petreacă sărbătorile în familie, iar anul acesta nu face excepție. Vedeta va sta cu cele două fiice ale sale, Maia și Raisa. Vor merge la bunici și speră ca anul acesta să fie zăpadă de Crăciun.
În ceea ce privește Revelionul, influencerița nu are încă planuri, fiind o fire spontană. Se pot schimba foarte multe lucruri de acum și până pe 31 decembrie.