Ioana Dichiseanu a dezvăluit în emisiunea Vorbește lumea că, de la moartea tatălui său, trece printr-o perioada dificilă, care nu îi permite să se bucure de viață.
Fiica lui Ion Dichiseanu a povestit că se teme de momentele frumoase, pentru că știe că întotdeauna acestea au fost urmate de întâmplări nefericite.
Ion Dichiseanu s-a stins din viață în 2021, la vârsta de 87 de ani, iar Simona Florescu, fosta soție a actorului, a povestit cu nostalgie ultimul moment pe care l-au petrecut împreună, ca o familie. S-a întâmplat chiar înainte ca marele artist să se interneze la Spitalul Floreasca din București.
„Mi-aduc aminte un moment foarte frumos, înainte să se interneze Dichi în spital. Era mai frig afară, a aprins Ioana șemineul. Adi a pus Mozzart și stăteam toți întinși pe jos, cu un pahar de șampanie. Adi a fost cel care ne-a adus șampanie.
A fost un moment atât de frumos, parcă a trebuit să fie ăla ultimul moment când am stat toți.”, a povestit Simona Florescu.
Fiica lui Ion Dichiseanu a dezvăluit că a ajuns în punctul în care se teme să se mai bucure de clipele frumoase, deoarece se așteaptă să fie urmate de ceva rău.
„Am început să-mi fie teamă de anumite momente frumoase, pentru că mă gândesc că, după momentele respective, poate să vină ceva rău, pentru că așa s-a întâmplat. Așa am ajuns, trec printr-o perioadă mai ciudată, în care mi-e și frică să râd.”, a recunoscut Ioana Dichiseanu.
Chiar dacă soțul său încearcă să o ajute, artista spune că este o luptă pe care o poate câștiga doar de una singură. Însă, această perioadă dificilă i-a afectat relația cu Anastasia, fiica să în vârstă de 5 ani.
„El nu poate decât să mă susțină și să facă ceea ce ține de el și ce poate el pentru mine. Tot eu sunt cea care…trebuie să fie un declic undeva, să se producă.
Nu prea mai mergem în parc. A fost o perioadă, așa, urâtă. A fost și pandemia. Mergeam cu tata, ne plimbam foarte des. Mai mergeam în afara Bucureștiului.
Recunosc că și eu sunt un pic de vină, pentru că nu prea am chef. Au mai fost niște probleme și încercă să le depășesc ușor, ușor. Știu că nu trebuie să simtă Anastasia, dar ea este un copil foarte matur. Mi-a arătat că și ea poate să fie foarte puternică.”, a declarat Ioana Dichiseanu.
Deși are puțin peste 5 ani, Anastasia a văzut-o pe mama sa și în momente mai puțin fericite. Ioana Dichiseanu este de părere că nu trebuie să-și ascundă sentimentele în fața micuței.
„Eu îi spun ceea ce simt, chiar dacă este greșit. Nu vreau să mă ascund de ea, pentru că ea oricum mă simte și atunci va crede că o mint. Vreau ca și ea la rândul ei să-mi spună tot, ca să știm ce avem de făcut împreună.”, a adăugat fiica lui Ion Dichiseanu.