Ioana Popescu, cunoscută drept ”devoratoarea de fotbaliști”, a făcut declarații controversate despre amant. Susține că acesta este supărat că l-a părăsit și acum dorește o împăcare, deși este măritată cu Ion Lorinczi.
Ioana Popescu a făcut o mărturie neașteptată despre o relație extraconjugală care s-a produs în timpul mariajului cu fotbalistul american de origine maghiară. Vedeta îl numește pe soțul său mai mare cu 11 ani, Ionci.
Frumoasa jurnalistă s-a iubit timp de 4 luni cu o persoană din lumea cinematografiei, însă nu vrea să-i dea numele. Bruneta susține că actorul „s-a dat la fund” de fiecare dată când a avut nevoie de ajutorul lui, mai ales când mama sa era în spital, grav bolnavă.
Este conștientă că era ocupat, subliniind că nu a fost alături de ea niciodată fizic. Cu toate acestea susține că nu are nicio scuză pentru că orice proiect ar fi avut în desfășurare amantul nu ar fi trebuit să o trateze în felul acesta.
„Mi-am dat seama cât de trist este să te arunci cu capul înainte, așa am făcut eu când l-am cunoscut pe actor, mi-a părut perfect. Am greșit atunci, mi s-a părut că este mai bun acel bărbat.
După ce a văzut că m-am împăcat cu soțul meu, a reacționat. Noi nu ne mai urmărim pe toate rețelele de socializare, este supărat că l-am părăsit eu, este vorba despre orgoliul lui.
A venit în locul în care eram cu Ionci, să îmi facă în ciudă. Mi-a dat și niște mesaje în care râdea și îmi spunea: «te-ai împăcat cu moșul». Făcea referire la Ionci. El într-adevăr este mai mic ca mine și este frumușel”, a spus Ioana Popescu pentru spynews.ro.
Ioana Popescu a mai povestit că fostul amant regretă că drumurile lor s-au separat și că a ajuns să o urmărească. Actorul ar fi venit după ea într-un loc în care se afla. Din păcate, soțul brunetei nu știe de această relație amoroasă.
Regretă enorm că i-a fost infidelă lui Ion Lorinczi care i-a fost alături atunci când mama sa a murit. Sportivul a ajutat-o să rezolve toate cele necesare ca femeia să fie condusă pe ultimul drum și acesta a fost motivul pentru care s-au împăcat.