Life

Ioana Simion l-a iertat pe Ilie Năstase și petrec împreună de Revelion: „Suntem într-un loc de poveste”

Ioana Simion l-a iertat pe Ilie Năstase și petrec împreună Revelionul, la o locație de vis din Bucovina. Bruneta a decis să-i mai acorde o șansă soțului ei.
27.12.2021 | 14:59
Ioana Simion la iertat pe Ilie Nastase si petrec impreuna de Revelion Suntem intrun loc de poveste
Ioana Simion l-a iertat pe Ilie Năstase și petrec împreună de Revelion. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Ioana Simion s-a împăcat cu Ilie Năstase, deși a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, că a depus actele de divorț. Bruneta l-a iertat pe fostul tenismen și chiar au petrecut sărbătorile împreună.

Mai mult, cei doi își vor petrece și Revelionul împreună, la o vilă din Bucovina. Au lăsat deoparte neînțelegerile dintre ei și au decis să facă pace.

ADVERTISEMENT

Soția i-a fost alături lui Ilie Năstase și atunci când a avut COVID-19, dar și când s-a certat cu Ciprian Marica.

Ioana Simion l-a iertat pe Ilie Năstase

Ioana Simion a decis să-i mai acorde o șansă soțului ei, Ilie Năstase. Bruneta a depus actele de divorț în urmă cu câteva săptămâni, dar se pare că s-a răzgândit și de data aceasta.

ADVERTISEMENT

Cei doi au parte de o vacanță de vis la o vilă din Bucovina, acolo se află și fratele Ioanei Simion, împreună cu soția sa. Acolo au decis să-și petreacă Revelionul.

„Aici, ninge de două zile ca în povești. Vom face și Revelionul aici, stăm până în ianuarie. Suntem doar noi doi, fratele meu și soția lui. E idilic aici, un loc deosebit, de vis, cum nu am mai văzut de mult.

ADVERTISEMENT

Suntem într-un loc de poveste, la o căsuță, cu saună și jacuzzi, și tot confortul. Eu îmi planific în fiecare an unde voi face Sărbătorile și anul acesta mi-am dorit să stau să mă relaxez într-o cabană la munte, în pijamale, eu și cu familia mea.

Și uite că fix de toate acestea am avut parte. E și un loc uimitor, încărcat de tradiții aici.”, a declarat Ioana Simion pentru click.ro.

ADVERTISEMENT

Soția lui Ilie Năstase a mai spus că adoră să stea în pijamale și le preferă numai pe cele din dantelă și satin, întrucât i se par mai feminine.

Cum se simte Ilie Năstase după ce a avut COVID-19

Ilie Năstase a avut COVID-19 acum câteva săptămâni, iar acum se simte mult mai bine. Soția lui a declarat că acum este chiar mai bine decât înainte.

Fostul jucător de tenis cară și taie lemne la cabana în care el, soția și cumnații săi sunt cazați.

„Ilie e mai bine ca înainte! Nu știu ce i-au băgat în spital, ce tratamente i-au făcut, dar e într-o formă de zile mari! Taie și cară lemne toată ziua, pentru că eu sunt cu șemineul.

Eu nu concep să nu am șemineu în casă. Îmi place să stau lângă șemineu, să beau un vin fiert și să mă relaxez. În pijamale, evident!

Am stat în pijama toată ziua de când suntem aici, de dimineață până seara, am lenevit. Am ieșit și în club puțin.”, a mai declarat Ioana Simion pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT
Tags: