Iohannis, după CSAT: “Turcia, un partener strategic al Româniai şi un aliat indispensabil al NATO”

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
26/07/2016, 22:04
Iohannis, după CSAT: “Turcia, un partener strategic al Româniai şi un aliat indispensabil al NATO”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută după şedinţa CSAT, în care s-a discutat atât despre măsurile convenite în cadrul summitului NATO de la Varşovia, cât şi despre situaţia din Turcia, că Turcia rămâne un partener strategic al României şi un aliat indispensabil al NATO.

Klaus Iohannis a vorbit şi despre constituirea brigăzii multinaţionale în România, care se va face în vederea punerii în practică a deciziilor de la Varşovia, decizii istorice, potrivit preşedintelui.

“Sub conducerea consilierului pentru securitate naţională din Administraţia Prezidenţială, să se pregătească toate demersurile. Aceste demersuri sunt multiple, unele chiar foarte complicate, începând de la clarificări legislative, până la elaborare unui calendar care arată foarte clar când şi ce pas se face pentru constituirea acestor iniţiative. Este nevoie de un grup de lucru interinstituţional. Suntem destul de ambiţioşi, iar militarii noştri au propus martie sau aprile ca şi perioadă de constituire a acestei brigăzi multinaţionale. Suntem în contact cu toţi aliaţii interesaţi în vederea punerii în practică a deciziilor istorice de la Varşovia. Toate aceste măsuri vin în sensul aplicării Strategiei Naţionale de Apărare şi a consolidării ţării noastre”, a spus şeful statului.

Referitor la situaţia din Turcia, Iohannis a subliniat faptul că ţara condusă de Erdogan rămâne un actor important atât în relaţia cu România, cât şi în ceea ce priveşte NATO şi UE.

“Am evaluat situaţia din Turcia. Ca membru NATO, România este interesată de asigurarea securităţii şi stabilităţii în regiune, precum şi pentru respectarea spiritului democraţiei şi statului de drept. România a condamnat tentativa de stat din Turcia. Turcia rămâne un partener strategic al României şi un aliat indispensabil al NATO, un partener cheie al UE şi un actor a cărei stabilitate şi ancorare în setul de valori comune euroatlantice şi europene sunt vitale pentru securitate”, a susţinut preşedintele României.

Sursă: www.realitatea.net

Ştirea MOMENTULUI

Când joacă Simona Halep finala de la Cincinnati. Veste bună pentru români!

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×