Iolanda Balaș a fost una dintre marile atlete ale României cu care țara noastră se poate mândri până și în ziua de astăzi. Ea a făcut istorie pentru România la săritura în înălțime, iar recompensele primite de la Partidul Comunist erau pe măsură, cel puțin pe hârtie.
În ediția de „Oldies But Goldies” dedicată Iolandei Balaș, Andrei Vochin a dezvăluit cum uriașa atletă a fost păcălită la bani în timpul comunismului, deși avea o înțelegere clară. Pentru fiecare record mondial bătut, Partidul trebuia să îi plătească o sumă de 6.000 de lei, însă într-un an în care a bătut recordul de patru ori, două dintre aceste recompense nu au mai ajuns la ea:
„Iolandei Balaș, Partidul Comunist îi dădea niște bănuți: 6.000 de lei recordul. Într-un an a bătut patru recorduri și i-au zis: „Tovarășa Iolanda, ne pare rău! Ați bătut patru recorduri, dar nu putem să vă plătim decât două. Mulțumiți-vă și dumneavoastră cu atât!”
Astăzi, Iolanda Balaș ar fi fost, cu siguranță, milionară. Atunci lua 6.000 de lei cu fiecare record bătut și un salariu de 1.200 de lei pe lună, la vremea respectivă. Statul i-a oferit și un apartament, apropo de nostalgicii care vorbesc de cât de bine era în perioada aia. Ea a refuzat să meargă în SUA. Americanii i-au oferit o bursă la facultate de 15.000 de dolari pe an, care erau niște bani în vremurile alea. A refuzat pentru a continua să concureze pentru România”, a explicat Andrei Vochin în emisiunea „Oldies But Goldies”.
Armand Duplantis este un fenomen al săriturii cu prăjina. Atletul a atins borna de record mondial de 14 ori în cariera sa, iar procedura este simplă. Știindu-și calitățile, suedezul alege să sară de fiecare dată doar cu un centimetru mai mult în plus față de ultima dată, pentru a maximiza câștigurile din performanțele sportive. Pentru fiecare astfel de record, Duplantis câștigă până la 100.000 de euro.
„Acum se face marketing pe record mondial. Recordurile se plătesc și fiecare depășire de record înseamnă o sumă importantă. Atleții din ziua de azi, care își cunosc potențialul, nu mai fac ce a făcut Iolanda, care a bătut trei recorduri într-un concurs, ci bat recordul cu câte un centimetru, ca de fiecare dată să ia acea sumă de bani. Cei care pot, își planifică astfel încât să câștige de fiecare dată niște bănuți”, a explicat Andrei Vochin.
Andrei Vochin a dezvăluit că la finalul carierei Iolandei Balaș, ea a devenit metodist pentru Steaua, iar câștigurile sale erau considerabil mai mici decât pe vremea când făcea performanțe ca atlet sportivă: „După ce s-a lăsat, a devenit metodist la Steaua. Ea nu s-a oprit din a lucra pentru atletismul românesc. Baza de la Tineretului, stadionul de atletism și sediul Federației de Atletism sunt făcute sub oblăduirea și cu tenacitatea ei. Avea și o fundație la care lucra pentru a ajuta sportivi. Spuneam că ajunsese metodist la Steaua și avea un salariu de 750 de lei pe lună, în 1971, după ce s-a retras”, a dezvăluit Andrei Vochin.
Horia Ivanovici a intervenit și a explicat că marii sportivi români s-au născut mult prea devreme pentru a câștiga sume importante de bani. Iolanda Balaș, Nadia Comăneci, Nicolae Dobrin sau Ivan Patzaikin sunt doar câteva dintre exemplele care ar fi câștigat milioane de euro dacă s-ar fi născut în anii 2000:
„Nici în statele civilizate nu se plătea grozav. Pentru sportivii din România a fost o dramă. Iolanda Balaș, Nadia Comăneci, Dobrin, Patzaikin… toți s-au născut prea devreme. Gică Hagi a făcut totuși milioane. Patzaikin, dacă s-ar fi născut în America, probabil ar fi avut un întreg orășel de deltă numai al lui, glumind puțin. Gândește-te cum a ajuns gimnastica. Înainte nu era importantă în America, încetul cu încetul a devenit și la ei religie. Dacă unul ca Patzaikin s-ar fi dus la 18-20 de ani, chiar dacă kaiac-canoe nu era un sport celebru, el câștigând 5 olimpiade la rând devenea erou. Știi cum sunt americanii, imediat cum au un erou, construiesc în jurul lui”, a explicat Horia Ivanovici, la „Oldies But Goldies”.