Ion Crăciunescu la 70 de ani. Exotica meserie visată, cheia succesului la femei, idolul și marea decepție din arbitraj, preferințe și dorințe. Exclusiv

Ion Crăciunescu împlinește 70 de ani. O viață dedicată fotbalului, chiar dacă „n-am reușit ca fotbalist și de-aia m-am făcut arbitru”.

12 ani arbitru internațional, vârful carierei sale a fost finala Ligii Campionilor din 24 mai 1995, dintre Ajax Amsterdam și AC Milan, 1-0 pentru olandezi pe stadionul „Ernst Happel” din Viena. Rezerva sa a fost atunci „geamănul” Adrian Porumboiu, născut în aceeași zi, 27 septembrie 1950.

FANATIK l-a provocat pe Ion Crăciunescu la un interviu cu cărțile pe față, în care fostul mare arbitru a dezvăluit, în exclusivitate, secretul succesului recunoscut la femei, de ce s-a îndrăgostit de o mașină „bătrâioară”, care este mâncarea și băutura preferată și alte mici secrete ale unei vieți de 70 de ani…

Ion Crăciunescu împlinește 70 de ani. Exotica meserie visată, cheia succesului la femei, idolul și marea decepție din arbitraj, preferințe și dorințe

Cum se vede viața de la înălțimea de 70 de ani?
– Eu am fost un norocos. Din foarte multe puncte de vedere. Și nu-mi imaginam atunci când eram copil că o să realizez atât de multe lucruri.

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol autorul care nu a fost niciodată suspect în caz

Dacă mă uit înapoi, am avut și insatisfacții, e adevărat, dar acestea au fost într-un procent foarte mic. Pentru că, până la urmă, asta contează în viață, dacă ai satisfacții, dacă ai bucurii, dacă realizezi ceva, ești ce rămâne după tine.

Sunteți o persoană activă, cum vă împăcați acum cu postura…
– Stați, stați așa… vă întrerup… Am fost scos la pensie de la arbitraj și de la fotbal de către… de niște ăștia… niște intruși în fotbal, care n-au nicio treabă cu fenomenul.

Asta, da, face parte din viață, a fost o lovitură, dar când te gândești cine îți dă lovitura, niște no name din fotbal, ajunși, pe ce căi știu numai ei, să ocupe funcții în fotbal, să judece ei calitatea ta, atunci zici „Stai puțin, domne, că n-am de la cine să am pretenții”…

„Unii oameni care ajung la vârsta asta vor să se odihnească. Eu nu!”

Deci nu vă împăcați cu statutul de pensionar…
– Eu sunt conștient de faptul că unii oameni care ajung la vârsta asta vor să se odihnească. Eu nu!

Digisport.ro

FOTO Ilie Năstase a apărut de mână cu ”cea mai frumoasă femeie din lume”: ”I-a luat trei ani”

În România avem un exemplu: George N. Gherghe, care niciodată nu s-a dat la o parte , deci eu nu m-aș da niciodată la o parte dacă ar fi să lucrez, de exemplu, la Comisia Centrală a Arbitrilor cu niște oameni care, după părerea mea, ar putea să conducă, sau ar fi indicat să conducă arbitrajul românesc, cum ar fi Cristi Balaj sau Alexandru Tudor.

Ei ar fi cei mai indicați. Asta e șansa arbitrajului românesc să ducă o viață „pe bune”, după expresia tribunei, pe realitate, pe adevăr, pe forțe proprii, să ducă arbitrajul la cote mai înalte mai departe.

Pe ei îi vedeam cei mai capabili să vină la conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor și lângă ei aș veni cu tot dragul oricând.

Cum niciodată n-aș veni lângă acest Deaconu, niciodată, dar știți ce e aia niciodată?! Niciodată! Sau lângă Vassaras… Lângă ăștia și ce-au făcut ăștia din Comisi Centrală a Arbitrilor n-aș veni niciodată!

Mi-au luat calitatea de observator, care era un drept al meu, câștigat prin muncă, prin performanțele realizate de mine. Dar ei n-au nevoie de oameni care să-i învețe arbitraj, ei au nevoie de altă categorie de personaje, să-și satisfacă voturile, alegerile, nu contează calitatea la ei. Contează numai interesul de grup. Pornind de la alegeri. Să se aleagă numai ei. Ca să culeagă apoi toate foloasele de la federație.

„Pe la 25 de ani mi-am spus «Gata, pun punct. Dacă n-am făcut mai mult ca fotbalist, trebuie să fac altceva, mai bine». Și m-am făcut arbitru”

De ce v-ați făcut arbitru, domnule Crăciunescu?
– (râde) Pentru că n-am reușit ca fotbalist! (râde) Și pentru că nu mă puteam rupe de fotbal. De pe la 25 de ani mi-am spus „Gata, pun punct. Dacă n-am făcut mai mult ca fotbalist, trebuie să fac altceva”.

Nu mi-a plăcut mediocritatea niciodată. Dar niciodată! Și nici mediocri! Că d-aia îi văd pe ăștia de pe la Comisie, cu pile, cu relații, cu teste luate, cu teste neluate, la fără frecvență, ei, care au fost vai de capul lor, le-am fost profesor la catedră și au uitat…

Apoi în viață trebuie să ai și noroc. Eu am avut noroc că am întâlnit oameni competenți, oameni care, pe o scară de la 1 la 100, era la 100 în comparație cu ăștia de acum, care sunt la 1.

Care ar fi acele nume de 100?
– Romică Stâncan, Nicolae Stoiculescu, doctorul Kevork Ghemigiean, domnul Ciucă, de la Vâlcea… au fost la începutul meu ca arbitru. Dar dincolo de ei, îmi amintesc arbitri care au fost exemple pentru mine: Ioan Igna, Otto Anderco… și au mai fost, pentru că arbitrajul românesc a avut mari valori.

„Mi-aș fi dorit să fiu un mare dansator!”

Ce vă pare rău că nu ați făcut până acum, domnule Crăciunescu?
– Nu-mi pare rău de nimic… Nici din ce am făcut rău nu-mi pare rău! (râde) Dar fiindcă m-ați provocat, o să fiu sincer și o să vă spun că mi-aș fi dorit să fiu un mare… dansator!

Că în afară de tangou și să mă bâțâi așa, puțin, nu prea știu… Aaa, și vals că mă învăța mama, săraca… mai degeaba… Dar, ținând cont că viața de arbitru nu-ți permite așa ceva… știți că meciurile se jucau sâmbăta și duminica și nu puteai să mergi la petreceri, la capitolul ăsta sunt cam varză, n-am avut ce face decât să mă uit de la distanță… cu toate că aș fi vrut să impresionez fetele și cu asta…

Eee, nu vă puteți plânge că n-ați impresionat fetele… Ați avut întotdeauna succes la femei…
– Știți de ce? Pentru că m-am purtat impecabil cu ele după părerea mea. Am fost lângă ele și le-am sprijinit foarte mult. Și este o listă lungă de persoane pe care eu m-am bucurat că le-am putut ajuta și au ajuns oameni de bază pentru societate.

Cele care n-au meritat s-au eliminat singure, am rupt legătura foarte repede. La polul opus, m-am bucurat că acelea care s-au dovedit adevărate doamne au ajuns departe și eu am putut să le fiu un punct de sprijin important.

Asta mi-a dat o satisfacție foarte mare, indiferent ce s-a întâmplat în continuare și au mers pe viața lor. Am fost și sunt foarte mândru de ele. Și sunt multe în categoria asta. N-am de ce să ascund asta.

Am avut o aplecare incredibilă asupra vâlcenilor, pe foarte mulți vâlceni i-am ajutat, faptul că sunt din Vâlcea a avut în interiorul meu un ecou extraordinar. Întotdeauna Vâlcea a vibrat în interiorul meu, în inima mea.

Cele 3 mari tipuri de greșeli care pot apărea în arbitraj

Ce ați schimba, dacă ați putea, în cariera dumneavoastră de arbitru?
– N-aș schimba nimic în cariera mea de arbitru. Aș schimba, dacă aș putea, deciziile mele greșite din anumite meciuri.

Sunt trei tipuri de greșeli mari care pot apărea în arbitraj: eliminarea sau neeliminarea, validarea sau nevalidarea unui gol și acordarea sau neacordarea unui penalty. Sunt momente grave, dar cel mai grav este eliminarea.

Arbitrajul este o carte deschisă, pe care nimeni n-o poate cuprinde la perfecțiune niciodată. Nici măcar domnul George N. Gherghe, care te uluia, avea răspuns la orice. Și nu numai răspuns, ci și argumente pentru orice spunea. Asta m-a impresionat enorm la dânsul.

Te lăsa să vorbești, să explici o situație, să întrebi care ar fi fost soluția cea mai bună, nu te întrerupea, dacă vorbeai o jumătate de oră non-stop, o jumătate de oră te lăsa să vorbești.

Și pe urmă, când terminai tu de spus ce ai de spus, venea dânsul și era așa ceva… dumnezeiesc, incredibil, ieșit din orice tipar. În lume, nu la noi, nu se va mai naște unul ca dânsul. Arbitrajul nu era pasiunea vieții sale, era chiar viața sa. Ăștia de azi nu sunt nici umbre pe lângă dânsul. (parcă i se gâtuie vocea spre lacrimi de emoție…)

Dar în viața dumneavoastră din afara stadionului ce ați schimba dacă ați putea?
– Trebuie să admit că viața de arbitru nu este deloc ușoară pentru cei de lângă tine, pentru cei mai apropiați ție, pentru familie. Fiindcă stai mult timp plecat de acasă, antrenamente, pregătire, deplasări la meciuri…

Este o perioadă în care copii se dezvoltă și tu trebuie să faci arbitraj de performanță… Gândiți-vă că noi arbitrăm până la 45 de ani, iar copii, în mod normal, ai până la 25-30 de ani, au nevoie să stai cu ei, acasă, iar tu… În general, dintr-o săptămână, eu nu cred că stăteam trei… sau maxim patru zile acasă.

Soția trebuie să ducă greul, să fie înțelegătoare, să ai liniște sufletească, sunt foarte multe condiții ca să poți deveni un arbitru de top. Lumea vede arbitrajul ca pe un lucru foarte ușor și nu este deloc așa.

În niciun domeniu nu poți să ajungi sus dacă nu faci și unele sacrificii. Și dacă n-ai un mediu propice în jurul tău intim, să te sprijine, să te ajute.

Ce au în comun Vulturii Textila Lugoj și Real Madrid

Ce meci vă bântuie amintirile și de ce?
– Meciurile frumoase. Și nu mă bântuie (râde), mă mângâie.

Niciodată n-o să mă bântuie greșelile, m-au bântuit la vremea lor, o săptămână, două, o lună, dar le-am disecat și am trecut peste ele. Nu mă bântuie nimic și n-am mustrări de conștiință absolut deloc.

Și dacă mi s-a întâmplat să greșesc, mi-am asumat greșeala, am suportat consecințele, așa este în arbitraj, sunt și greșeli…

Nu vă întreb echipa preferată din țară, se cunoaște, Universitatea Craiova…
– Și Vâlcea… Și nu uit Lugojul, am jucat și la Lugoj, în Divizia B… Vulturii Textila Lugoj…

…dar vă întreb echipa preferată din străinătate.
– Toate echipele la care joacă români. Și mai mult Real Madrid, dar să nu-i spuneți lui Gică Popescu (râde) că ne-am mai certat de câteva ori… că de ce nu țin cu Barcelona… (râde) …glumesc, suntem buni prieteni, le-aș dori tuturor să întâlnească în viață oameni ca el, ca Gică Hagi, embleme pe frontispiciul fotbalului românesc.

Cel mai bun arbitru s-a transformat în… decepția Colțescu

Ce arbitru român vă place cel mai mult?
– România are un potențial de arbitri mult superior Angliei, Franței, Germaniei, chiar și Spaniei, dar nu și peste Italia. Din păcate, își bat joc de el neica nimeni ăștia din CCA.

Istvan Kovacs și Ovidiu Hațegan nu-i poți trece cu vederea, îmi plac că s-au maturizat… Și nu pot trece cu vederea, la polul opus, a decepției care este Sebastian Colțescu.

Eu credeam cândva, când l-am promovat pe Colțescu în Liga 1, că are toate calitățile pentru a ajunge un arbitru de top european. Începând de la faptul că jucase fotbal, cum interpreta jocul, carismă, ținută, limbajul corpului, tot ce avea nevoie ca să fie un arbitru mare.

Din păcate, tot ce i s-a întâmplat a fost pe mâna lui, trebuia să fie mult mai departe și cred că unii oameni, cum este cazul lui, aveau nevoie de ajutor.

Felul cum s-a dezvoltat el mi-a demonstrat că ajutorul pe care trebuia să-l primească nu l-a primit. Și nici el nu a avut puterea să treacă singur peste momentele de cotitură din viața lui.

Pentru mine, Sebastian Colțescu rămâne, după generația noastră, cel mai talentat arbitru pe care l-am avut noi.

„Lăsați lumea să vină pe stadioane! Fotbalul, fără spectatori, moare…”

 Ce părere aveți despre revenirea suporterilor în tribune?
– Trebuia să se facă mai de mult. Cu masca pe față, cu distanțarea necesară, cu toate măsurile impuse de nenorocirea asta. Interzicerea suporterilor în tribune eu o consider o măsură discriminatorie. Nu poți da drumul la spectacole în spații închise și aici să zici „În spațiu deschis nu are voie să vină nimeni”.

Și nu vine nimeni, dar de fapt ne întâlnim cu sute de suporteri în afara stadioanelor, pe garduri, ba chiar în unele tribune am văzut câteva sute de spectatori și asta mi-a lăsat un gust amar.

Vine domnul ministru și ne anunță că din octombrie poate lasă suporterii în tribune. Domnul ministru, nu era mai bine din decembrie, faceți-le un cadou de Crăciun că tot este terminat sezonul atunci…

Trebuiau luate măsuri severe, dar realiste, așa cum intrați la minister, luați-le temperatura la intrarea pe stadion, în tribune să fie marcaje clare, distincte ca să existe distanțarea necesară, chiar cu mască pe față, dar lasă, frate, lumea să vină la fotbal, că fotbalul fără spectatori moare…

Cum ați proceda dumneavoastră dacă ați fi „la butoane”, cum se spune?
– Control și supraveghere stricte. Stabilesc niște reguli, le impun și sigur se poate face treabă…

Că uite, și Germania, care se zice că este modelul, a lăsat suporterii în tribune. Și alte țări au început să lase… nu-i brambureala de la noi, cu o mie de oameni în jurul autocarului…

Noi n-avem reguli, domnilor de la Federație, că nu faceți, domnul Burleanu stă ferit, înăuntru, ocupat să-și ia salariul și banii de la UEFA, vai de capul lui câte probleme are, când să se mai zbată el pentru spectatori?!

Ar trebui oprit fotbalul din cauza creșterii masive a cazurilor de infectare cu coronavirus?
– Nu, nu, cum să se oprească?! Eu când vedeam previziunile francezilor că 70-80 la sută din populație va fi atinsă de coronavirus, mi se părea o exagerare de nebuni.

Sunt niște întrebări pe care trebuie să ni le punem, eu zic legitim… Coronavirus există fără doar și poate, este un pericol fără doar și poate, dar ceea ce nu înțeleg eu este cum știința, care a ajuns pe culmi neajunse, încă n-a descoperit nimic pentru a combate nenorocirea asta…

„Un-doi-uri” din vârful… crampoanelor!

Cartea preferată din copilărie
– „La răscruce de vânturi” a lui Emily Bronte.

Cartea pe care ați reciti-o oricând cu plăcere
– „La răscruce de vânturi” a lui Emily Bronte. (râde)

Teatru sau film
– Și teatru, și film, nu pot alege…

Filmul preferat
– Am prea multe filme preferate…

Actorul/actrița preferată
– Amza Pellea… Actrițe, mai multe…

Sportul preferat exceptând fotbalul

– Tenisul, dar nu mă mai lasă genunchii… l-am descoperit târziu și îmi pare tare rău…

Idolul în arbitraj
– Ioan Igna. …Și Otto Anderco…

Campionatul preferat
– Spania și Anglia.
În ce țară v-ați simțit cel mai bine
– Am fost frapat de Monaco.

Activitatea de relaxare preferată
– Să stau cu persoane dragi lângă mine. …Și grădinăritul, îngrijirea florilor.

Muzica preferată
– Muzica populară oltenească și muzica lăutărească. Cât mai vechi amândouă…

Cântărețul/cântăreața preferată
– Mult prea mulți…

Mâncarea preferată
– Orice cu carne! În special de vită și de oaie…

Băutura preferată
– Vinul de buturugă. Pe care îl face fratele meu Titi, să-i dea Dumnezeu sănătate!

Marca de mașină preferată
– Asta pe care o am, Audi A4. Excepțional, chiar dacă e mai vechi, din 2007, 4X4, motor de 3.000, demaraj, stabilitate, n-aș schimba-o cu una nouă, nu se compară cu una nouă, mi-au spus specialiștii că nu se mai fac acum mașini ca altădată. Am avut noroc, v-am spus de la început că sunt norocos. Am avut mai multe mașini, mărci diferite… Mai puțin Mercedes, n-am avut Mercedes, niciodată nu mi-am dorit Mercedes și nu o să-mi iau Mercedes… Chiar dacă e marcă de marcă…

Mare sau munte
– Mare. Mamaia.

Și de „afară”?
– Tot Mamaia! (râde)

La mulți ani!
– Mulțumesc, să dea Dumnezeu să scăpăm de nenorocirea asta de coronavirus, să fim sănătoși și să ne bucurăm de cei apropiați, când cei apropiați, cei din jur sunt bine, nu se poate să nu-ți fie și ție bine. Să ne fie bine la toți, eu nu urăsc pe nimeni…

• 15 sezoane a fost Ion Crăciunescu arbitru de primă divizie (1981 – 1996)
• 12 sezoane a fost Ion Crăciunescu arbitru international (1984 – 1996)
• 230 de meciuri a condus la centru Ion Crăciunescu în prima divizie
• 24 martie 2008 este data la care președintele Traian Băsescu l-a decorat pe Ion Crăciunescu cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a  „în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute atât în competiţiile sportive interne, cât şi pe plan internaţional, pentru pregătirea şi formarea tinerelor generaţii de arbitri, precum şi pentru dăruirea şi devotamentul cu care au promovat spiritul de fair-play atât în arenele sportive, cât şi în afara acestora” (citat din decretul prezidențial)