Ion Duvac, psiholog cu peste trei decenii de carieră și doctor în psihologie, membru al Comisiei de Deontologie și Disciplină din cadrul Colegiului Psihologilor din România, se află în centrul unui scandal de proporții. Numele său apărea, până de curând, în diferite podcasturi în care era invitat, unde vorbea despre analizele pe care le-a făcut ca profiler, politicieni și strategii în zona serviciilor de informații. Astăzi, Ion Duvac e arătat cu degetul pentru că le-ar fi hărțuit pe pacientele sale, vorbindu-le extrem de vulgar.
Într-un podcast recent, de doar câteva luni, Duvac vorbea din calitatea de expert care a consiliat oameni din vârful statului. Se prezenta drept psihologul care a lucrat și lucrează cu politicieni, omul care îi învăța pe miniștri și prim-miniștri „să ia decizii, să iasă din procrastinare”. Tonul folosit era unul de superioritate, vorbind calm, ca un om care știe dedesubturile sistemului, mai ales că susține că face parte din el, fiind ofițer în rezervă al SIE (Serviciul de Informații Externe).
„Politicienii aveau nevoie să se descarce cu un personaj care nu era implicat în decizii. Eu trebuia să îi învăț să ia decizii”, spunea Duvac, sugerând că a fost martor la vulnerabilitățile celor care conduc țara. Mai mult, relata o experiență de acum 25 de ani, când ar fi mers în audiență la un ministru și era „al 25-lea la rând, la ora 8 dimineața”. Concluzia sa? Dacă nu te detașezi emoțional, „înnebunești”.
Declarațiile sale au mers și mai departe. Într-o analiză care ar putea stârni ceva controverse, Duvac afirma că politicianul nu e decât un om de vânzări, unul care „vinde iluzii”, care trebuie să mintă bine ca să aibă succes. Îi mai descria pe politicieni ca fiind lipsiți de empatie, dar cu capacitatea de a disimula foarte bine interesul față de omul de rând.
Momentul cel mai sensibil al interviului acordat pentru canalul de YouTube „Cel mai bun by Mariana Zberianu” a fost atunci când a vorbit despre doi dintre cei mai importanți oameni din vârful puterii: președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Duvac a spus că el și echipa sa ar fi realizat „profilul psihologic pentru toți candidații” la președinție, inclusiv compatibilizările dintre candidați și anumite nume de prim-miniștri. Inevitabil, a ajuns cu analiza și la perechea Dan-Bolojan.
„Le recomand ambilor să își ia psihologi foarte buni pe lângă ei. Dacă nu sunt dispuși să facă asta, se prăbușesc. Ambii au predispoziția spre a se prăbuși, au multă anxietate pe metru pătrat și anxietatea e sabotator”, a declarat Duvac.
A vorbit și despre „beția puterii” care i-ar cuprinde pe președinți după un an de mandat, moment în care „își schimbă staff-ul de la Cotroceni” pentru că nu mai acceptă critici. „Înțelepciunea e să ai oameni foarte deștepți pe lângă tine, care să îți spună ce gândesc, nu ce vrei să auzi”, spunea el, poziționându-se implicit în categoria celor care ar putea oferi acest tip de consiliere lucidă.
În cadrul aceluiași podcast, psihologul acuzat că hărțuiește femei, a făcut o afirmație care provoacă alte dileme. S-a prezentat drept unul dintre cei care au contribuit la deschiderea SIE „pentru recrutarea online (a spionilor), spre transparentizare”. Mai mult, a susținut că a fost mandatat să coordoneze șefi pentru a crea o strategie de atragere a candidaților. Din toate aceste dezvăluiri reiese un lucru clar: Ion Duvac nu e un simplu psiholog prezentat azi ca hărțuitor, ci un om bine conectat la sistem.
În paralel cu imaginea de expert al puterii a izbucnit și scandalul care îi zdruncină reputația. O investigație realizată de PressOne a scos la iveală acuzații deosebit de grave. Duvac ar fi hărțuit sexual paciente, făcându-le propuneri explicite și cerându-le fotografii intime încă de la prima ședință.
Poliția Capitalei a anunțat că s-a sesizat din oficiu și a demarat verificări în acest caz. Anchetatorii fac apel la potențialele victime să depună plângere și dau asigurări că fiecare sesizare va fi tratată cu seriozitate. Potrivit investigației realizate de sursa citată mai sus, Duvac i-ar fi spus unei paciente că este „o bunăciune în draci”, apoi ar fi mutat discuția în zona vieții sexuale, punând întrebări explicite și solicitând detalii intime.
După apariția investigației jurnalistice, Ion Duvac a publicat un comunicat pe Facebook în care a susținut că totul ar fi o campanie de denigrare. El a spus că articolul respectiv a apărut pentru că tocmai ce și-a exprimat intenția de a candida la funcția de președinte al Colegiului Psihologilor din România.