Ion Oblemenco ar fi împlinit pe 13 mai vârsta de 76 de ani. FANATIK a realizat un interviu în exclusivitate cu cel mai bun prieten pe care l-a avut „Dumnezeul oltenilor”, Silviu Stănescu, și el un fost jucător și antrenor al echipei din Bănie.
Stănescu a dezvăluit cum a reușit să-l aducă pe Ion Oblemenco la Craiova de la Rapid, acolo unde „Tunarul” a fost foarte aproape să se lase de fotbal din cauza faptului că era marginalizat. Conducătorii Științei nu ar fi fost de acord cu transferul în primă vază, dar insistențele „fratelui” său au dat roade.
La meciul de Cupa României cu Viitorul Pandurii, jucătorii Universității Craiova au intrat cu un banner special dedicat memoriei lui Ion Oblemenco, în timp ce pe tricourile de joc a apărut chipul celui care a devenit cel mai iubit oltean de pe pământ.
Astăzi, Ion Oblemenco ar fi împlinit 76 de ani. Ați fost cel mai bun prieten al său.
– Ce se întâmplă, am avut o viață împreună. Am început fotbalul organizat împreună și am avut un antrenor din Corabia. Era ca un bunic pentru noi. Ne-a învățat să ne iubim unul pe altul. O echipă nu se face fără oameni care se iubesc. De acolo a pornit prietenia între mine și Nelu. Între noi nu a existat egoism, nu a existat invidie. Îmi amintesc de un meci cu Steaua, câștigat de noi cu 3-0, eu am dat două goluri, iar Nelu se bucura de parcă ar fi dat el golurile. El a dat o grămădă de goluri.
Avea și o vorbă despre acest lucru, nu? O glumă.
– Da, chiar le zicea colegilor noștri atunci când erau mai supărați: „Băi, tăceți din gură. Voi nu ați pupat soțiile de câte ori m-ați pupat pe mine la câte golori am dat.” A fost un om deosebit, un caracter fenomenal. Am trăit împreună și ne-am bucurat pentru succesele colegilor noștri. Ce să mai, de Nelu m-am bucurat mereu.
Dumneavoastră l-ați adus la Craiova de la Rapid, nu? A vrut să se lase și de fotbal, să plece la Corabia…
– L-am adus de la Rapid, da. În anul respectiv, el a luat titlul de golgheter. La ultimul meci, cel cu Progresul București, Nelu a dat două goluri și îmi aduc aminte că la 2-1 am avut eu mingea să dau gol, iar Nelu era lângă mine, i-am dat-o lui și a mai bifat un gol și a luat titlul de golgheter. Nu e niciun act de mândrie că l-am adus, a fost o chestiune de prietenie, de prețuire. Eu știam ce poate. Rapid avea deja un cuplu format în atac și era foarte greu ca Nelu să intre în echipa lor.
Eu intrasem în echipă la Craiova. Dădusem și gol în primul meci. Eram la retrogradare, mă rog, ne-am salvat. Aveam nevoie de jucători. M-am dus la București și l-am adus în Bănie. La Știința erau niște conducători mai morăcănoși și nu prea voiau să-l ia. A dormit Nelu la mine, a fost ca fratele meu. A plecat la Corabia și le-am zis că dacă nu-l ia pe Nelu, eu o să plec la Corabia și o să joc acolo cu el acolo. Aș fi plecat acolo! Nu a fost o chestiune eroică. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit. Aveam nevoie de Ion Oblemenco.
Cum l-ați convins? El voia să se întoarcă?
– Nelu a vrut să se întoarcă. El stătea într-o garsonieră cu un fotbalist foarte bun, Jamaischi, la Rapid. Lui Nelu i-am zis să îi luăm hainele, avea doar un costum, o bluză pe care o lua. Nu era un fericit, nu juca, a fost bucuros să revină la Știința. Cum să nu intre în inima oltenilor? El a dat atâtea goluri…
Ion Oblemenco este cel mai iubit jucător care a evoluat la Universitatea Craiova…
– Un om minunat. Avea și niște execuții ca jucător, așa, gen Zidane. Era un tip de om care îți intra pe sub piele fără să facă eforturi. Era un om glumeț, respecta pe toată lumea. Îmi amintesc de un moment haios. Făceam cantonament unde era garajul partidului. Acolo era căldură, nu puteau șoferii să plece la drum cu șefii fără căldură. Acolo ne plasase și pe noi că era cald. Stăteam în cameră eu, Nelu, Petre Deselnicu și încă un copil talentat.
În afară de Petre Deselnicu, noi toți eram stângaci. Nelu a spus: „Băi, antrenorii ăștia ne-au pus în cameră pe toți stângacii.” Petre a sărit că nu este stângaci, iar Oblemenco i-a replicat că el este stângaci la joc. Deselnicu a fost și el un fotbalist mare.
Era o familie la Craiova…
– Toți am fost prieteni, nu eram noi cei mai cuminți și nici nu aveam cei mai mulți bani. Câștigam mai bine decât oamenii care nu erau fotbaliști, dar nu erau sumele astea de acum. Acum, mulți jucători se pierd din cauza banilor. Noi ne iubeam, ne respectam. Au fost și performanțe. Nelu a fost jucătorul de bază al nostru.
Cum ați aflat că a decedat în Maroc?
– Petre Deselnicu m-a sunat. El mi-a spus. Am avut o relație foarte bună și cu familia lui, trebuia să le fiu naș. Când au avut ei nunta, eu am plecat la Ploiești, m-a vrut domnul Ilie Oană. Nelu l-a cununat, până la urmă. Mi-a spus Petre despre decesul lui…A fost o lovitură foarte puternică pentru noi. Îl iubeam ca pe fratele nostru. Astăzi, 13 mai, e o zi în care plâng și plâng și pentru că nu putem să luăm campionatul. Universitatea Craiova a fost o echipă care a jucat fotbal, atât în trecut, cât și în ultimii ani. Este o parte din inima mea.
Silviu Stănescu, 77 de ani, a antrenat echipe precum Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Gloria Bistrița, CSM Reșita, FC Olt și a fost selecționer și al echipei naționale de tineret.
Trecut în neființă pe data de 1 septembrie 1996, Ion Oblemenco a rămas în memoria fanilor Universității Craiova. Ba mai mult, acesta nu este văzut doar ca o simplă legendă, ci ca un „zeu” și este supranumit „Dumnezeul oltenilor”.
La jocul din manșa a doua a semifinalei Cupei României cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, jucătorii Științei au purtat tricouri speciale, aducând un omagiu lui Ion Oblemenco. Au avut chipul său pe piept și au intrat și la începutul meciului cu un mesaj special. Alexandru Tudorie i-a dedicat golul marcat.
„Tunarul” a fost de patru ori golgheterul României, în sezoanele 1966-1967, 1969-1970, 1971-1972, 1972-1973. Ca tehnician, Oblemenco a câștigat cu Universitatea campionatul în 1980 (secund al lui Valentin Stănescu) și eventul în 1981, dar ca antrenor principal.