Sport

Ion Oblemenco, comemorat de olteni la bustul din orașul său natal. Legenda Universității Craiova ar fi împlinit 77 de ani. Video

Familia și câțiva dintre foștii colegi ai lui Ion Oblemenco s-au recules la bustul „Tunarului din Bănie” din orașul său natal, Corabia. Pe 13 mai, legenda Universității Craiova ar fi trebuit să împlinească 77 de ani.
13.05.2022 | 21:10
Ion Oblemenco comemorat de olteni la bustul din orasul sau natal Legenda Universitatii Craiova ar fi implinit 77 de ani Video
Ion Oblemenco, comemorat de olteni la bustul din orașul său natal. Legenda Universității Craiova trebuia să împlinească 77 de ani. Video
ADVERTISEMENT

FANATIK a fost prezent la evenimentul de comemorare a „Tunarului din Bănie”, la care au participat atât membrii familiei, cât și foștii coechipieri de la Universitatea Craiova. Primăria din Corabia, orașul natal al lui Ion Oblemenco, a hotărât să ridice un bust în ziua în care „Dumnezeul oltenilor” ar fi trebuit să împlinească 77 de ani.

Ion Oblemenco a fost comemorat de către apropiați la bustul său din Corabia. Legenda Universității Craiova trebuia să împlinească 77 de ani

„Tunarul din Bănie” a rămas în sufletul oltenilor, chiar și după aproape 26 de ani de la trecerea în „echipa îngerilor”. Conducătorii Primăriei din Corabia au organizat un eveniment comemorativ dedicat lui Ion Oblemenco și i-au ridicat un bust legendei Universității Craiova, în data de 13 mai, ziua în care acesta trebuia să împlinească 77 de ani.

ADVERTISEMENT

În orașul natal al lui Ion Oblemenco au fost prezenți câțiva dintre foștii colegi de la Universitatea Craiova, precum Sorin Cârțu, Cristi Donose, Teo Țarălungă și Marcel Popescu. Alături de legendele „Științei” a fost și Clara Pigulea, fiica fostului atacant al oltenilor.

Ion Oblemenco nu a fost uitat nicioadată de fanii Universității Craiova, echipă pentru care a fost atât jucător, cât și antrenor. Suporterii „alb-albaștrilor” prezenți la evenimentul din orașul natal al „Tunarului” i-au scandat numele după ce bustul său a fost dezvelit.

ADVERTISEMENT

„Din păcate este un eveniment comemorativ, nu unul de sărbătoare”

Sorin Cârțu regretă faptul că Ion Oblemenco nu se află printre membrii familiei „alb-albastre”. Președintele Universității Craiova își amintește în continuare cu drag de clipele petrecute alături de fostul atacant al formației din Bănie.

„Din păcate este un eveniment comemorativ, nu unul de sărbătoare, pentru că vârsta de 77 de ani nu este greu de atins. Este un moment trist pentru că Nea Nelu nu este cu noi în această perioadă. L-am cunoscut în toate ipostazele pe Ion Oblemenco”, a spus Sorin Cârțu.

ADVERTISEMENT

„Am avut prilejul să îl văd jucând și marcând goluri deosebite, ca spectator am prins toate titlurile lui de golgheter. Cred că nu am antrenat sau am văzut vreun fotbalist un atacant precum Nea Nelu, este greu să găsești un jucător care are o lovitură de cap ca și a lui”, a declarat legenda Universității Craiova.

Sorin Cârțu a fost timp de o perioadă coleg cu Ion Oblemenco la Universitatea Craiova. Acesta a declarat că „Tunarul din Bănie” este unul dintre cei mai mari jucători ai „Științei”, datorită performanțelor reușite atât ca jucător, cât și ca antrenor al „alb-albaștrilor”.

ADVERTISEMENT

„L-am prins ca și coleg de echipă, însă foarte puțin. El era senior și eu am venit de la jucător tânăr la Universitatea Craiova. Am stat cu el în camera într-un cantonament, ultimul pe care l-a avut la Craiova. L-am avut ca antrenor secund și am luat campionatul cu el și apoi a venit principal și a luat eventul”, a spus președintele Universității Craiova

„A fost primul antrenor care a luat eventul la Universitatea Craiova. Este într-un clasament al performanțelor la Universitatea Craiova. A fost și va fi mitul numărul 1 al fotbalului din Craiova”, a mai spus Sorin Cârțu.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – Universitatea Craiova: 2,82 este cota pentru ”sub 1,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT