Life

Ion Șaulescu și Raluca de la Mireasa, planuri mari de viitor împreună. Ce au spus despre copil

Ion Șaulescu și Maria de la Mireasa au planuri mari de viitor împreună. Cei doi au vorbit inclusiv despre posibilitatea de a face un copil. Până la copil, Ion trebuie să treacă un hop important.
04.01.2022 | 11:40
Ion Saulescu si Raluca de la Mireasa planuri mari de viitor impreuna Ce au spus despre copil
Ion și Raluca Șaulescu, foști concurenți la Mireasa. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Ion și Raluca de la Mireasa s-au acomodat deja cu viața în afara casei în care s-a filmat reality-show-ul de la Antena 1. Cei doi finaliști ai celui de-al patrulea sezon pare că se înțeleg foarte bine și în ”libertate”.

Aparițiile lor împreună pe rețelele de socializare sunt din ce în ce mai dese, iar ei par că se iubesc tot mai mult de la o zi la alta.

ADVERTISEMENT

Ion și Raluca au fost unul dintre pariurile telespectatorilor pentru premiul de la Mireasa 4, dar în cele din urmă cei care au reușit să câștige concursul au fost Ela și Petrică. Ei s-au clasat abia pe locul al treilea.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Ion Șaulescu (@ionsaulescu)

Ion și Raluca de la Mireasa nu se grăbesc să facă un copil

Odată ce au trecut sărbătorile de iarnă, Ion este dispus să cunoască familia Ralucăi, aceasta aflându-se tocmai la Baia Mare.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a spus într-un live realizat cu soția sa pe Instagram că este extrem de dornic să își cunoască socrii. Până acum nu a avut ocazia să petreacă foarte mult timp cu ei.

Ion și Raluca și-au propus să petreacă o lună prin Maramureș, acolo unde au petrecut sărbătorile și Ela și Petrică. De altfel, își doresc foarte tare să se întâlnească și cu ei, având în vedere că vor fi foarte aproape.

ADVERTISEMENT

Ion și Raluca au răspuns mai multor întrebări din partea fanilor, aceștia fiind dornici să știe ce fac acum după terminarea competiției.

Șaulescu ține legătura cu puțini din foștii concurenți

Cineva l-a întrebat pe când vine un bebe, iar Ion a dat răspunsul. „Mai durează puțin”, a declarat soțul Ralucăi. Cel mai probabil, porumbeii vor să se stabilească la casa lor înainte să aibă un copil.

ADVERTISEMENT

Ion a vorbit și despre competiția în care a cunoscut-o pe aleasa inimii sale. Șaulescu a spus că nu ține legătura cu toți foștii concurenți, ci doar cu o parte dintre aceștia.

Printre ei se numără și Ela și Petrică. Cei doi au de gând, de asemenea, să facă o petrecere de nuntă doar a lor. Vor ceva separat de evenimentul care a avut loc în finala emisiunii de la Antena 1, când mai multe cupluri au spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă.

Una dintre propunerile la care Ion a strâmbat din nas este să facă două nunți, una la Maramureș, acasă la nevastă, și alta la el: „E prea multă cheltuială”.

ADVERTISEMENT
Tags: