News

Ion Țiriac a organizat cea mai scurtă vânătoare la Balc. Cine au fost invitații miliardarului român

Ion Țiriac, la cea mai scurtă vânătoare organizată la Balc. Invitații miliardarului au avut dreptul la un singur mistreț
15.12.2024 | 22:52
Ion Tiriac a organizat cea mai scurta vanatoare la Balc Cine au fost invitatii miliardarului roman
Vânătoarea de la Balc organizată de Țiriac a fost mai discretă și mai scurtă / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Ion Țiriac a organizat, săptămâna aceasta, faimoasa vânătoare de mistreți de la Balc, în județul Bihor, reluând tradiția întreruptă a acestui eveniment criticat totuși de asociațiile de protecție a animalelor.

Șase avioane private, pe aeroportul din Oradea

Ion Țiriac a reluat, după o pauză de patru ani, vânătoarea de mistreți de pe domeniul din Balc, în județul Bihor. Ca și în alte dăți, invitații au fost elite din Europa, cum ar fi acționarul majoritar al celebrei companii germane care fabrică mașini sport, Porsche, Wolfgang Porsche, Klaus Mangold, fostul președinte al grupului Mercedes Benz sau designerul italian Stefano Ricci, scrie Observator.

ADVERTISEMENT

Surse citate de publicația Bihoreanul afirmă că invitații au venit din România, Germania, Italia și Austria. Ca de fiecare dată, discreția în jurul evenimentului a fost păstrată și în acest an. Pe aeroportul din Oradea au aterizat șase avioane private, trei din Germania, unul din București, unul din Italia și unul din Austria.

„Am avut voie să împuşcăm doar un singur animal”

Potrivit Observator, designerul Stefano Ricci a venit din Florența pentru a vâna pe domeniul din Balc. „Avem nişte emoţii foarte puternice fiind cu toţii din nou împreună”, a declarat acesta. Ricci a subliniat și regulile de la această vânătoare, adică doar o singură partidă în care participanții aveau voie să împuște doar un singur animal.

ADVERTISEMENT

„Vânătoarea a fost tăcută. Am avut voie să împuşcăm doar un singur animal şi am urmat regulile”, a declarat Stefano Ricci. După aproximativ trei ore, zgomotul armelor nu s-a mai auzit, în final fiind numărați 30 de porci mistreți împușcați.

„Invitații s-au reunit în jurul orei 8.00 pe teren și după aproximativ o oră a început vânătoarea. A fost o singură goană, care a durat până la ora 12.00. După masa de prânz, s-au îmbarcat în mașini și au început să plece”, a declarat o sursă pentru Bihoreanu.

ADVERTISEMENT

„Fondul de vânătoare de la Balc este plin de mistreți, dar a fost impusă o limită, fiecare participant a putut împușca un singur mistreț și o singură ciută”, a declarat și unul dintre participanți, potrivit sursei citate.

Colții mistreților, primiți ca trofee

Ca de fiecare dată, invitații au primit colții mistreților, ca trofee, în timp ce carnea animalelor, după analize sanitar-veterinare, va fi donată, ca de obicei, unor cămine de bătrâni și centre pentru copii din zona Marchita. Autoritățile se bucură oricum de vânătoarea bogaților europei organizată la Balc.

ADVERTISEMENT

„Am ajuns cunoscuţi datorită, domnului Ţiriac. Oriunde mă duc la Bucureşti sau în ţară, toată lumea întreabă despre Balc şi vânătoarea domnului Ţiriac. Da, mi se pare un lucru bun”, a declarat Sorin Sabău, primarul din comuna Balc.

 

ADVERTISEMENT
Tags: