Un nou scandal de dopaj a lovit tenisul mondial. Iga Swiatek, multiplă câștigătoare de Grand Slam, a fost suspendată la finele lunii noiembrie după ce a fost testată pozitiv la o substanță interzisă, trimetazidină. Ion Țiriac și-a exprimat și el propria părere referitoare la această decizie, care a șocat lumea sportului-alb.
Ion Țiriac a vorbit pe larg despre subiectul cazului de dopaj al polonezei Iga Swiatek, în cadrul unui eveniment de la expoziția de automobile de lux din Otopeni, Țiriac Collection.
Fostul mare tenismen român susține că greșeala aparține celor care se ocupă de regulamentele privind dopingul în toate sporturile de pe mapamond și a dat astfel ca exemplu WADA, agenția care a judecat și cazul Simonei Halep.
„Spun că l-a uns pe Sinner… e imposibil să fi fost altceva, nu putea lua o milionime dintr-o pastilă. Sau, fata asta (n.r. – Iga Swiatek), se pare că ce a luat nu era chiar pentru dormit. Dar nu astea mă deranjează.
Știți ce mă deranjează pe mine, și mă stupefiază? Că voi și toată lumea e de acord cu mine. La sărbătoarea olimpismului românesc, am avut onoarea să stau la masă cu președintele comitetelor olimpice europene, secretarul lui și toată lumea.
Și zic: ‘Băi băieți, eu așa m-am supărat că mă pregătesc acum și o să dau în judecată WADA, IOC-ul (n.r. – Comitetul Internațional Olimpic), pe toți cei care răspund de doping, de lista neagră și de mânăriile care se fac în sport!'”, a mărturisit Ion Țiriac.
Omul de afaceri din România, care a fost surprins la vot într-o locație neașteptată pe data de 1 decembrie, a mai recunoscut că unii sportivi beneficiază de anumite excepții de natură medicală, ce le permit să ia anumite substanțe suspicioase.
Printre subiectele abordate, care fac referire la acest scandal de proporții din tenis, Țiriac a adus-o în discuție și pe Simona Halep, a cărei situație nu trebuie comparată cu cea a lui Jannick Sinner sau chiar a jucătoarei Iga Swiatek.
„În sport sunt extraordinar de mulți oameni bolnavi. Extraordinar! Cred că sunt 70-80%. Bolnavi rău! Se duc la doctor, iau un certificat medical, îl dau apoi comisiei medicale.
Comisia medicală îl înaintează unui alt organism de conducere, iar săracul bolnav primește un waver, adică o excepție. Așa iese din normal și poate lua din lista neagră.
Știți câte are un mare atlet, ca cel care a câștigat proba de 100 de metri la Paris (n.r. – Noah Lyles)? 8 ‘wavers’. Eu cunosc și în tenis câțiva sau câteva care au chiar mai multe!
[…] Deci aici e toată treaba, nu să comparați situațiile lui Sinner și Iga cu a lui Halep. Halep mi-e tare dragă, am vorbit și ieri cu dumneaei.
Dar a făcut o greșeală capitală! A zis: ‘Nu, nimeni nu se atinge de echipa mea’. Ei, poftim. După un an și jumătate, i-au dat dreptate”, a adăugat Ion Țiriac.