Ion Țiriac, fostul partener al lui Ilie Năstase, a vorbit într-un amplu interviu pentru Claytennis.com și a analizat duelul dintre Rafael Nadal, Novak Djokovic și Roger Federer.
Vă surprinde Nadal?
A fost accidentat timp de două luni de zile și a revenit pe teren cu 4-5 zile înainte de turneul de la Madrid. A pierdut repede la Madrid din cauza lui Alcatraz cum îi zic eu, nu Alcaraz.
De ce Alcatraz?
– Îl numesc așa pentru că e mai ușor pentru mine decât Alcaraz, care e un băiat extraordinar. Viitorul număr unu mondial. Sper că este și un mare caracter, pentru că tenisul are mare nevoie de asta în locul celor doi-trei care se vor retrage. După înfrângere, vorbind cu tatăl său, cu familia și oamenii lui, mi-au spus că Nadal mai avea nevoie de zece meciuri. Așa că le-am scos că dacă nu va câștiga la Roma și nu va ajunge la zece meciuri înainte de Roland Garros, ar putea să joace la Lyon sau Geneva.
Dar nu a jucat la Geneva. Nu ați încercat să îl convingeți?
– La Roma a jucat modest, nu a jucat deloc înainte și nu s-a antrenat. Nadal este mult mai inteligent ca mine, își cunoaște capacitățile fizice mult mai bine ca mine. La Roland Garros nu a avut probleme până la meciul cu canadianul Felix Auger-Aliassime, care e un jucător bun. Harry Hopman spunea că la Wimbledon sunt 128 de jucători care pot juca cinci seturi și că 20, 25 mai pot juca încă un meci de cinci seturi. Dar al treilea meci de cinci seturi poate fi jucat doar de doi-trei, nu mai mult. Și din acești doi-trei jucători vine campionul.
Este totuși adevărat faptul că azi timpii morți sunt mai mulți decât timpul în care mingea este în joc. În meciul cu Djokovic, Nadal a jucat foarte, foarte bine. Să îl învingă pe Djokovic, numărul unu mondial, de o asemenea manieră… Nu, Nadal va fi numărul unu în lume pentru totdeauna! Nu poate fi comparat cu nimeni. Nici cu Federer, părerea mea.
Chiar nu poate fi comparat cu Federer sau Djokovic? Chiar le e superior?
– Pentru mine este un tip, că la un om nu pot să iau în calcul doar trofeele de Grand Slam, cum lovește o minge sau alta… Omul care este Rafael Nadal… Și pe lângă asta, nu vei vedea niciodată nici tu nici nepoții tăi, pe cineva care să câștige un turneu de Grand Slam de 14 ori. Sau de 15. Pentru că sunt sigur că va încerca și anul viitor.
E în regulă ce face Nadal cu piciorul lui?
– Nu are nicio altă opțiune, nu poate alege. Trebuie să recupereze, trebuie să își vindece nu doar piciorul, ci tot ce a avut rupt, întregul său fizic. În 15 ani a consumat de două-trei ori mai multă energie decât Federer. Când avea 16 ani am spus că va fi atât de bun cât îi va permite fizicul.
Deci Nadal poate să joace până la 40 de ani?
– Nu cred că va juca până la 40 de ani. Îl văd cum dă totul pe terenul de tenis. E condus cu 6-2 într-un tie break și nu te lasă să îl învingi. Merg la Roland Garros de mai bine de 60 de ani. Am jucat aici Cupa Davis în 1959. Nu am văzut niciodată un set precum primul din semifinale dintre Nadal și Zverev, unul în care din 11 game-uri, 9 sunt break-uri. Cum este posibil? Nu știu.
Cum este posibil ca Zverev care are cel mai bun backhand în cross din lume, lovește cu 110-120 de km/h serviciul doi și face trei duble greșeli. Emoțiile au jucat un rol important. A fost un meci foarte, foarte ciudat, două seturi în trei ore. Păcat că și-a rupt piciorul.
De ce a fost publicul de pe Philippe Chatrier atât de pornit împotriva lui Djokovic la meciul cu Nadal?
– Nadal e Nadal și la Roland Garros nu e nimic ca el. Pe de altă parte, cred că Djokovic a făcut o greșeală fatală în legătură cu vaccinul. Fatală. Pentru imaginea lui și tot, păcat, e un jucător senzațional. Vrea să fie o personalitate, ca McEnroe sau Năstase, dar nu are carismă. Așa că e un pic mai dificil. Dar fără niciun dubiu e un jucător extraordinar și e foarte muncitor. Dar nu este Nadal!
Îl doare că oamenii nu îl plac, mereu a căutat asta.
– Oamenii te iubesc și apoi nu te mai iubesc…. În nopțile de la US Open erau 20.000 de oameni, 10.000 cu Năstase, 10.000 cu McEnroe, dar erau 20.000. Am jucat un sport de echipă, hochei, unde mi-au rupt totul, nasul, fața… Când jucam pentru națională mă aplaudau, iar când jucam pentru club mă huiduiau. Educația publică e ceva care nu este garantată, deci trebuie să accepți situația.
Și întoarcerea lui Federer, revine să își ia la revedere sau să continue?
– Aveam 40 de ani și deja mă retrăsesem, dar jucam opt ore pe zi cu Guillermo (Vilas). Am început să joc turnee de plăcere și în trei luni am ajuns pe locul 60 în lume. Cu Villas la dublu eram pe locul doi sau trei în lume, eram în Masters. A trebuit să renunțăm pentru că el avea Single Masters. Dacă îți place tenisul e în regulă, dar să fii competitiv la 40 de ani… Nu, nu.
Vreți să spuneți că poți juca dar nu să câștigi?
– Sunt jucători ca Alcatraz. Sau ca Holger Rune, care poate deveni un jucător bun, dar are o problemă, mama lui și altele, dar lovește mingea foarte bine. Noua generație are viitor cu siguranță.
Din nou: Federer poate juca dar nu poate câștiga?
– Poți să joci tenis de plăcere. Ceea ce ar fi un lucru extraordinar. Totuși, un pic de atenția: ar fi păcat să se facă de râs.
Și pericolul ăsta există?
– Văd acest pericol, nu a jucat de atât de mult timp… Și de asemenea face și greșeli. Să vii la Roland Garros anul trecut și să renunți pentru că vrei să te pregătești pentru Wimbledon… Cum poți spune așa ceva la un turneu de Grand Slam precum Roland Garros că se retrage pentru a juca la Wimbledon? Merge apoi direct la Wimbledon și e terminat.
Pe de altă parte, sunt de acord cu regula pe care ATP a impus-o, în așa fel încât la finalul sezonului să nu primești punctele bonus dacă nu joci toate turneele. Nu joci la trei turnee într-un an și tot primești banii din bonus. Dar cum? Domnul Hamilton nu poate face asta la Formula 1: Am câștigat foarte mult și apoi nu mai particip. Nu, nu, asta nu e corect.
Mereu dați Formula 1 exemplu pentru tenis…
– În Formula 1 există profesionalism. Tenisul este unul dintre puținele sporturi în care jucătorul nu este un angajat cu contract, ci un liber profesionist care joacă sau nu. Joci tot circuitul și turneul și te califici. Jucătorul de tenis nu are un salariu lunar.
Și Andrea Gaudenzi, președintele ATP, poate face ceea ce cereți dumneavoastră?
– Gaudenzi le-a dat jucătorilor prea multă libertate. Nu poți să vinzi totul, să dublezi premiile în bani în doi ani. Să dublezi din nou premierile în 2024. Cum? Lumea se scunfundă, economia se scufundă și el vrea să dubleze premiile. E nebun.
Și încă un lucru: după ce turneul se termină, Price Waterhouse vine să îmi verifice documentele, să vadă ce profit am făcut pentru că pentru că trebuie să împărțim egal cu jucătorii. După ce le-am dat premiile. De asta spun că ATP-ul le ține prea mult partea jucătorilor. Nu poți ignora turneele. Acum vor ataca turneele de Grand Slam.
Telefonul lui Țiriac sună, iar omul de afaceri îi arată reporterului telefonul cu poza sa de pe WhatsApp, unde este îmbrăcat în uniformă de ofițer: „Uite, poliția. Colonel de Poliție. General”, se amuză Țiriac.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2022/06/poza-in-uniforma-de-politist-pe-care-ion-tiriac-o-are-la-profilul-de-whatsapp.jpg)
De ce ați vândut turneul Madrid Masters 1000?
– Pentru că am 83 de ani, pentru că ai mei copii nu sunt interesați, pentru că m-am săturat să mă lupt în fiecare zi împotriva noilor reguli (n.r. din tenis) care îi aduc pe jucători la mine-n birou. Nu își aduc aminte de vremurile în care câștigam la dublu la Roland Garros și mă plăteau cu 100 de dolari.
E OK. Acest lucru nu ar trebui să se mai întâmple niciodată. Dar nici eu nu pot accepta că un jucător ca Manolo Santana sau Andrés Gimeno să moară fără o pensie și familia să nu aibă cu ce trăi. Asta nu se poate întâmpla. Sunt miliarde în tenis.
Trebuie să facă ceva ATP-ul?
– Nu ATP: tenisul. ATP, WTA, turneele de Grand Slam… Nu vorbim despre ITF-uri pentru că au rămas cu pantalonii în vine.
Ați rămas cu pantalonii în vine?
– Unde sunt banii pentru turneele ITF, unde sunt miliardele cu care s-a vândut Cupa Davis? Cel mai interesant lucru s-a încheiat, cel mai bun lucru din lumea tenisului, care este Cupa Davis. De ce? Pentru că ITF nu are bani. Bine, mergi la muncă, fă ceva diferit, ceva inteligent, nu vinde.
Vă distrați cu Guinevere?
– Eu am 50% din turneul de la Geneva, unul de 250 de puncte, îl dețin pe cel de 250 de puncte de la Belgrad. Vreau să cumpăr unul de 500 și să îl ofer Bucureștiului. M-au ajutat cu Fundația și merită. Mi-au dat 150 de milioane de euro pentru fundație și i-am dat către Fundația Țiriac, o fundație în care nu am nicio funcție de conducere și nici familia.
Ce face fundația și ce promovează?
– Promovăm lucrurile importante pentru România și pentru sportul de pe tot globul în general. Mi-au dat acum 150 de milioane de euro, am făcut deja un patinoar de hochei, fac un bazin olimpic, sălile de gimnastică ale Nadiei Comăneci.
Știți ceva despre Guillermo Vilas?
– Uite. Sora mea vorbește cu familia ei din Monte Carlo. Știu că greșește. Știu despre Guillermo… Nu am curajul, chiar nu am curajul să merg să îl văd. Borg a fost cu el. M-am întâlnit cu Borg acum câteva săptămâni în Spania după ce s-a întâmplat cu Santana și mi-a arătat niște fotografii. E strigător la cer. Dar se pare că familia lui e bine și ei știu că eu sunt prezent. Și familia lui Santana și a lui Guillermo.