Ion Ţiriac construieşte la Otopeni un uriaş complex sportiv. Unele construcţii sunt deja date în folosinţă, cum este cazul patinoarului inaugurat în 2016, dar alte arene îşi vor face loc în cadrul aceluiaşi complex.
În acest moment, la Otopeni se lucrează de zor la bazinul olimpic acoperit, a cărui termen de finalizare este finalul anului 2025. Apoi, vor demara lucrările la noul stadion de tenis, care va avea în jur de 9000 de locuri.
Turneul Ţiriac Open a revenit în România în anul 2024, după opt ani în care a fost organizat în Ungaria, Serbia şi Bosnia-Herţegovina. Competiţia a fost ţinută anul trecut la baza Năstase-Marica, iar în acest an la Complexul Naţional de Tenis, acolo unde este programat să fie organizat şi în 2026.
Dar, începând din anul 2027, Ion Ţiriac speră ca turneul de tenis să poată fi mutat la Otopeni, acolo unde vor fi condiţii de top pentru competiţia ATP 250, inclusiv un stadion cu o capacitate de trei ori mai mare decât arena centrală de la Centrul Naţional de Tenis.
Cosmin Hodor, directorul Ţiriac Open şi apropiat al omului de afaceri, a dat pentru FANATIK ultimele detalii despre investiţiile din complexul sportiv de la Otopeni, acolo unde sportivii vor avea cele mai bune condiţii de pregătire:
„În momentul de faţă se lucrează la bazinul olimpic acoperit, care este foarte aproape de patinoar. Vis-a-vis de aceste două facilităţi va fi arena centrală de tenis, de 8-9000 de locuri. Vom construi „Sala Nadia”, un stadion de atletism şi de rugby. Acest complex va fi la cele mai noi cerinţe actuale.
100% pentru sportivi se construiesc. Noi mai avem Complexul Sportiv Pantelimon, unde toţi sportivii loturilor, pe toate categoriile de vârstă, de la juniori până la seniori, se pot antrena oricând acolo.
Este greu de zis termenul final de execuţie. Se construieşte în etape. Într-un scenariu optimist, bazinul va fi gata la finalul acestui an. Apoi ne apucăm de tenis… Sper ca în 2027 să facem turneul de tenis acolo”, a spus Hodor pentru FANATIK.
Investiţia estimată pentru „Ţiriac City” este de 100.000.000 de euro. Pe lângă arenele sportive, complexul va beneficia şi de un hotel, dar şi de clădiri rezidenţiale.