Sporturi

Ion Țiriac se opune schimbărilor din Fed Cup și Cupa Davis! Scrisoare dură pentru președintele ITF: ”E de neconceput”

10.07.2019 | 23:07
Ion Tiriac se opune schimbarilor din Fed Cup si Cupa Davis Scrisoare dura pentru presedintele ITF E de neconceput

Noul președinte al Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, se opune schimbărilor din Fed Cup și Cupa Davis și a luat atitudine în acest sens. Omul de afaceri care este proprietarul turneului de la Madrid, i-a adresat o scrisoare deschisă foarte dură șefului Federației Internaționale de Tenis, David Haggerty.

Ion Țiriac se opune schimbărilor din Fed Cup și Cupa Davis: ”Nu se justifică vânzarea şi uciderea acestui bun impresionant în scopuri financiare”

”Am fost ales preşedintele Federaţiei Române de Tenis şi din această calitate aş vrea să vă anunţ că sunt împotriva sistemului pe care intenţionaţi să îl puneţi în aplicare pentru Cupa Federaţiei. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul Cupei Davis, diamantul din lumea tenisului, cu o istorie de peste 100 de ani”, a notat Ion Țiriac în scrisoarea deschisă adresată omului care conduce tenisul mondial și în care se opune schimbărilor din Fed Cup și Cupa Davis.

”Este de neconceput că aţi aprobat un astfel de sistem pentru Cupa Davis şi Fed Cup, conform căruia 18, respectiv 12 echipe joacă în acelaşi timp şi în acelaşi loc timp de 6-7 zile pentru un trofeu mondial. Este adevărat că sportul a evoluat în toate aspectele sale, dar asta nu justifică vânzarea şi uciderea acestui bun impresionant în scopuri financiare. (…) Cred cu tărie că mulţi dintre jucătorii actuali nu vor accepta să joace în acest format propus de dumneavoastră şi aura naţionalistă a acestui eveniment s-a pierdut pentru totdeauna”, mai afirmă Țiriac.

Ion Țiriac alături de Novak Djokovic după ce sârbul a câștigat în acest an turneul de la Madrid

”Vrem să fim o voce auzită bine în comunitatea ITF”

Președintele Federației Române de Tenis a cerut transparenţă în ceea ce priveşte partea financiară a Cupei Davis, precum şi să se dea publicităţii salariile tuturor angajaţilor ITF. ”Activez în acest sport de peste 65 de ani, astfel că este datoria mea în mandatul scurt să fac din federaţia română o voce auzită bine în comunitatea ITF”, a încheiat Ion Ţiriac scrisoarea deschisă adresată lui David Haggerty.

ITF a schimbat formatul celor două competiții, iar edițiile din 2020, 2021 și 2022 ale Fed Cup se vor disputa sub forma unui turneu final. La start vor fi 12 echipe, iar prima ediție va avea loc în Ungaria, la Budapesta, în perioada 14-19 aprilie 2020, pe zgură. Simona Halep, ceaa mai bună jucătoare a României, a anunțat că odată cu schimbarea formatului nu va mai participa la această competiție.

Tags: