Simona Halep va participa la turneul de la Hong Kong, iar sportiva noastră este văzută drept una dintre potențialele surprize după ce Naomi Osaka și Emma Răducanu au declarat forfait de la această competiție.
Ion Țiriac a fost și este unul dintre cei mai importanți susținători ai Simonei Halep. Miliardarul român a fost alături de fosta lideră mondială pe toată perioada suspendării, ca urmare a unei contaminări cu Roxadustat, ba chiar a încercat să o ajute pe aceasta pentru a evita o pedeapsă majoră.
Între timp, românca a primit o reducere consistentă a suspendării din partea TAS, ceea ce i-a permis să revină imediat pe terenul de tenis. Ion Țiriac a vorbit într-un interviu pentru We Love Tennis despre momentul în care a încercat să îi dea o mână de ajutor Simonei, dar și-a dat cu părerea și despre șansele acesteia de a reveni în elita tenisului mondial.
„Odată ce a fost testată pozitiv, a făcut o mare greșeală: ar fi trebuit să spună că pur și simplu a luat suplimentul pe care echipa i-l pregătise. În schimb, ea și-a protejat colaboratorii. Am încercat să o ajut, dar ea a spus: ‘Nimeni nu se atinge de echipa mea, eu sunt cea care a luat suplimentul’.
Doar că antrenorul ei (n.r. Patrick Mouratoglou), și-a asumat responsabilitatea pentru situație foarte târziu. Ok, produsul era prea vechi și nu puteai anticipa că ar conține substanța dopantă, dar nu e normal să îţi asumi vina într-un astfel de caz?
Simona a pierdut prea mult timp și energie cu această chestiune. Nu cred că se va întoarce la acelaşi nivel. Păcat pentru ea, pentru că era extrem de talentată şi avea încă motivaţie”, a declarat Ion Țiriac pentru welovetennis.fr.
După scurta aventură de la începutul lunii octombrie la turneul WTA 125 din Hong Kong, Simona Halep s-a antrenat intens. La turneul WTA 250, adversare mult mai dificile îi vor ieși în cale.
Nume importante precum Diana Shnaider (16 WTA), Magdalena Frech (24 WTA), Katie Boulter (33 WTA) sau Dayana Yastremska (34 WTA) se află în startul competiției. Totuși, românca a primit și două vești bune.
Naomi Osaka și Emma Răducanu ratează turneul WTA 250 din Hong Kong. Cele două foste campioane de Grand Slam au anunțat că nu vor participa din motive medicale.