Fotbal intern

Ionel Dănciulescu, implorat să rămână la Dinamo: “Ore întregi am încercat să-l convingem”

24.09.2018 | 11:20
Ionel Danciulescu implorat sa ramana la Dinamo Ore intregi am incercat sal convingem

Alexandru David, preşedintele lui FC Dinamo Bucureşti, a declarat că l-a implorat pe Ionel Dănciulescu să rămână la club şi ore întregi ar fi încercat să-l convingă pe acesta să rămână la club, însă a fost de neînduplecat. Şi Claudiu Niculescu a vrut să-l facă pe fostul său coleg din atacul “câinilor” să renunţe la decizia de a pleca.

“Nu am discutat cu Claudiu despre acest lucru. Dănciulescu nu a fost dat afară, a plecat de la Dinamo pentru că aşa a dorit. Decizia lui a fost mai mult decât fermă. Pot să vă spun de orele întregi în care am încercat să-l conving să se întoarcă şi să renunţe la decizie, Are nevoie de odihnă. Uşa la Dinamo nu este încuiată, el a închis-o şi a plecat. Am discutat cu el ore întregi”, a declarat Alexandru David.

Ionel Dănciulescu a fost implorat de David şi Niculescu să rămână la Dinamo

Înlocuitorul lui Florin Bratu de pe banca echipei, Claudiu Niculescu, regretă că nu a reuşit să-l convingă pe Danciu să lucreze din nou alăuri de el: “Ca să încheiem această discuţie, până să ajung aici, eu am vorbit toată ziua cu Danciu. Am încercat eu să-l conving să vină alături de mine. I-am spus că nu pot să vorbesc eu cu cei din conducere dacă tu nu vrei, trebuie să ştiu dinainte ce gânduri ai. Mi-a transmis că decizia lui este definivă, din păcate, pentru că am fi lucrat împreună după mulţi ani. Îmi pare rău, asta este. Vorbesc mereu cu Danciu, ne cunoaştem de 35 de ani, suntem prieteni foarte buni. A zis că vrea să meargă înainte cu această hotărâre”, a declarat Claudiu Niculescu la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial.

Ionel Dănciulescu implorat să rămână la Dinamo. Ionel Dănciulescu se bucură după un gol în meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti şi FCSB, contând pentru Liga 1 Betano, desfăşurat pe Arena Naţională din Bucureşti
Ionel Dănciulescu implorat să rămână la Dinamo. Ionel Dănciulescu se bucură după un gol în meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti şi FCSB

Ionel Dănciulescu a fost rugat de Niculescu să rămână la Dinamo, însă încercările acestuia nu au dat roade. Fostul oficial al clubului din Ştefan cel Mare şi-a anunţat demisia chiar înainte de meciul cu FC Politehnica Iaşi, în urma căruia Florin Bratu a fost dat afară de la club.