Fotbal intern

Ionel Dănciulescu și-a anunțat plecarea în direct la TV: „E momentul să ne despărțim! La Dinamo sunt mulți care vorbesc pe la spate”

10.03.2020 | 19:47
Ionel Danciulescu sia anuntat plecarea in direct la TV E momentul sa ne despartim La Dinamo sunt multi care vorbesc pe la spate
ADVERTISEMENT

Ionel Dănciulescu a anunțat că va pleca de la Dinamo în vară, fiind nemulțumit de rolul său din cadrul clubului.

Ionel Dănciulescu și-a anunțat plecarea de la Dinamo

Situația tensionată de la Dinamo continuă. După ce a rămas fără antrenor, Dusan Uhrin alegând să plece după înfrângerea cu Poli Iași, clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare este aproape să se despartă și de unul dintre cei mai vechi oameni din conducere, exceptând scurta perioadă de „pauză” din toamna lui 2018, Ionel Dănciulescu.

ADVERTISEMENT

Fostul atacant de la Dinamo a anunțat că este nemulțumit de rolul pe care îl are în club, unul „mai mult de imagine”, iar în vară, când îi expiră contractul, se gândește serios să plece.

Pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic despre viitorul antrenor al lui Dinamo. Eu am mai mult un rol de imagine, știu asta și trebuie să o recunosc. Mai am câteva luni de contract, până în vară, și probabil că este momentul să ne despărțim.

ADVERTISEMENT

Indiferent de numele noului antrenor eu voi fi alături de el trup și suflet, cum am fost întotdeauna, și ca jucător și acum, de când sunt în conducere. De mâine voi avea o anumită distanțare față de jucători, pentru că s-au întâmplat multe lucruri care m-au dezamăgit și m-au supărat”, a declarat Ionel Dănciulescu la TV Digisport.

„Îi interesează doar ce fac alții”

Ionel Dănciulescu a avut și un atac îndreptat către membrii conducerii de la Dinamo.

La Dinamo sunt foarte mulți oameni cărora le place să vorbească pe la spate. Să discute de unul, de altu, îi interesează doar ce fac alții. Eu cu domnul Negoiță, de când am revenit la Dinamo, nu am mai avut niciun dialog.

ADVERTISEMENT

Eu am avut o relație civilizată cu domnul Negoiță până să plec prima dată.

Dânsul, acum trei sau patru de ani de zile, mă aprecia, chiar mi-a dat cadou o mașină, pe care o am și acum. Pe parcurs lucrurile s-au schimbat. Schimbarea aceasta a fost alimentată de ceilalți din club”, susține Dănciulescu.