Fotbal intern

Ionel Dănciulescu, umilit încă o dată de Dinamo! A fost ignorat de președintele clubului

30.10.2020 | 23:25
Ionel Danciulescu umilit inca o data de Dinamo A fost ignorat de presedintele clubului
ADVERTISEMENT

Unul dintre cei mai mari dinamoviști, Ionel Dănciulescu, a fost ignorat de președintele clubului Dinamo, Dorin Șerdean, căruia i-a dat un mesaj în încercarea de a își recupera salariile restante, la fel ca toți ceilalți angajați ai clubului.

Numai că Dănciulescu a fost ignorat complet de noul președinte executiv al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare, Dorin Șerdan, înscăunat odată cu venirea investitorilor spanioli.

ADVERTISEMENT

Între Dănciulescu și conducerea lui Dinamo ruptura este definitivă, deși acesta a fost susținut de fanii-acționari din programul DDB, iar acum acum Danciu încearcă să recupereze o sumă sub 10.000 de euro, fără succes încă, ca mai toți cei care au de luat bani de la Dinamo.

Ionel Dănciulescu, ignorat de conducerea clubului Dinamo

Se pare că deși jucătorii și angajații clubului au primit o mare parte din salariile restante, la fel ca ceilalți angajați ai clubului, Ionel Dănciulescu, fostul oficial al lui Dinamo, a fost sărit de pe ștatele de plată, de parcă datoriile au fost prescrise.

ADVERTISEMENT

Astfel, Dănciulescu l-a contactat pe noul președinte executiv, Dorin Șerdean, care ,,i-a dat cu seen” fostei glorii a clubului Dinamo: ,,Am încercat să-l sun pe domnul Șerdean (n.r. președintele executiv al lui Dinamo), nu mi-a răspuns. Probabil că nu avea numărul meu. I-am trimis un mesaj pe WhatsApp, l-a citat, dar nu mi-a răspuns.

Fostul golgheter al lui Dinamo a ținut să precizeze că nu e vorba despre o sumă mare, dar a muncit pentru acei bani și a fost deranjat de modul în care a fost tratat de clubul său de suflet: ,, Nu sunt mulți bani, dar e dreptul meu. 

ADVERTISEMENT

Ionel Dănciulescu îi amenință indirect pe cei de la Dinamo că îi va da în judecată!

Dănciulescu a fost mirat de faptul că nu a primit încă restanțele și a mers pe bunăvoința celor de la club, dar nu a primit nici măcar o explicație, însă știe de ce a fost îndepărtat de la echipă: ,,Având în vedere că s-au făcut anumite plăți către antrenori, jucători, cred că trebuia să fiu și eu plătit. Ar fi fost corect și civilizat să primesc un răspuns.

Fostul atacant al ,,câinilor roșii” spune că nu vrea să recurgă la măsuri drastice, așa cum au făcut-o alții, care au deschis procese împotriva clubului, dar îi amenință voalat pe cei de acolo că va fi nevoit să o facă dacă va fi în continuare tratat cu lipsă de respect.

ADVERTISEMENT

Iată declarația care lasă loc de interpretare a lui Ionel Dănciulescu: ,,Eu nu vreau să dau clubul în judecată, ca alții. Sper să ajungem la o înțelegere”, a declarat Dănciulescu în emisiunea ,,Fotbal Club” de la Digi Sport.

Performanțele lui Ionel Dănciulescu în cei 12 ani petrecuți la Dinamo

  • 15 sezoane jucate
  • 3 titluri câștigate
  • 152 de goluri în 355 de meciuri de Liga 1
  • 5 goluri în Derby de România, în poarta Stelei
  • 16 goluri în Cupele Europene. Al 3-lea marcator all-time în Europa după Niculescu, 18 goluri, și Dudu
  • Georgescu, 17 goluri
  • 41 de meciuri în Europa, este locul 2 all-time de prezențe în competițiile intercontinentale pentru Dinamo. Pe
  • primul loc e Niculescu, cu 43 de jocuri
ADVERTISEMENT