Ionel Drâmbă a fost un adevărat personaj. A dominat competițiile de scrimă de la finalul anilor 60 și a reușit să devină primul campion olimpic al României în această disciplină, în 1968. Însă, comuniștii l-au șters din paginile de istorie ale României după ce a fugit din țară.
În episodul 38 din seria “Olimpicii României” facem cunoștință cu Ionel Drâmbă, primul campion olimpic al României la scrimă. Povestea vieții lui este una de Hollywood, însă spre deosebire de strălucitoarele filme americane, în viața lui Drâmbă găsim foarte multe nedreptăți și suferințe pentru ceea ce a oferit.
S-a născut pe 18 martie 1942 în Timișoara. A început scrima la vârsta de 10 ani cu antrenorul Andrei Altman, la Asociația Flacăra Roșie din Timișoara. 8 ani mai târziu avea să se transfere la Steaua București.
În 1959 avea să obțină titlurile naționale de juniori la sabie și floretă, iar un an mai târziu, la 18 ani, a devenit campion național de seniori la floretă, armă alături de care a obținut cele mai mari performanțe ale carierei.
Prima mare performanță a carierei a venit la Campionatele Mondiale de la Montreal, din 1967. Alături de Ștefan Ardeleanu, Iuliu Falb, Tănase Mureșanu și Mihai Țiu, Ionel Drâmbă a câștigat titlul mondial pe echipe. După această performanță a fost numit Maestru Emerit al Sportului.
La Jocurile Olimpice din 1968 a devenit primul campion olimpic al scrimei românești. După o competiție maraton încheiată cu 19 victorii și 2 înfrângeri a câștigat aurul olimpic. În 1968 și 1969 a fost ales cel mai bun floretist al lumii.
A fost decorat cu Meritul Sportiv, clasa I, de regim, însă nu a primit mașina Fiat și prima de 25.000 de lei pe care statul i le-a promis pentru titlul olimpic. Dezamăgit de tratamentul pe care l-a primit în România a luat decizia de a fugi în Republica Federală Germană, în 1970.
Numele său a fost șters din documentele oficiale de comuniști și nu a fost deloc menționat în cartea “Aur olimpic românesc”, publicată în 1980. S-a retras din scrimă foarte devreme, la 28 de ani, iar plecarea din România l-a afectat enorm.
S-a stabilit la Ulm unde a lucrat alături de Federația Germană de Scrimă, apoi a plecat în Statele Unite. A lucrat și în Venezuela și Brazilia. S-a întors în România în 1996, numele său fiind restabilit după Revoluție. A vrut să devină președintele Comitetului Olimpic Român, însă a fost forțat să își retragă candidatura și a intrat în conflict cu Ion Țiriac, cel care avea să obțină funcția.
Dezamăgit de faptul că în țară nu s-a simțit respectat nici după Revoluție, a decis să plece în Brazilia. S-a stins în condiții suspecte pe 20 februarie 2006, la vârsta de 63 de ani. Cauza morții nu este cunoscută.