Antrenorul lui Dinamo, Ionel Gane, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi în înfrângerea suferită la Craiova. Gane consideră că echipa sa a jucat bine, însă problema a fost lipsa de eficacitate în fața porții.
Clubul din “Ștefan cel Mare” a ajuns la a doua înfrângere consecutiva în campionatul intern, după ce a pierdut în etapa trecută contra rivalilor de la FCSB cu scorul de 1-0.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Ivan, din pasa lui Ștefan Baiaram, în minutul 26. Pentru formația antrenată de Ionel Gane urmează partida din Cupa României contra celor de la FCSB, care se va disputa miercuri.
Ionel Gane s-a declarat mulțumit de jocul făcut de Dinamo, chiar dacă echipa sa a pierdut al doilea derby la rând. Problema în opinia sa este randamentul scăzut al liniei ofensive, iar acest lucru se răsfrânge asupra rezultatelor obținute de formația sa.
“Jocul a fost bun, dar am avut probleme la finalizare. Noi am fost echipa care a controlat jocul, dar ne-a lipsit inspirația la finalizare. Mă așteptam mai mult de la Fabbrini, să îmi scoată om din joc, și de la Nepomuceno la fel, nu cred că meritam să pierdem. Noi am avut controlul jocului în repriza secundă. Și cu FCSB am suferit la finalizare, nu am avut inspirație în fața porții.
Vine derby-ul din meciul de Cupă. Jucătorilor nu am ce să le reproșez la nivel de implicare, doar la finalizare. Jonathan Morsay este un jucător pe care l-am analizat înainte de a veni. Lui Juan Camara îi urez succes oriunde s-ar duce”, a declarat antrenorul lui Dinamo la finalul partidei.
Pentru Dinamo este a 4-a înfrângere la rând pe care o suferă în fața oltenilor în meciurile de campionat. Ultima victorie datează din decembrie 2018, atunci când “roș-albii” s-au impus cu 3-0.
Antrenorul dinamoviștilor, Ionel Gane, a acumulat 5 victorii, 5 înfrângeri și 1 egal în Liga 1 , din momentul în care a preluat banca tehnică a echipei, la începutul lui decembrie. În mandatul său Dinamo are o statistică slabă când vine vorba de raportul golurilor, cu 11 marcate și 10 primite.
Dinamo este pe locul 10 în clasamentul Ligii 1 după această înfrângere. “Câinii” au acumulat 25 de puncte în 22 de partide disputate și se îndepărtează tot mai mult de ultimul loc care permite prezența în play-off, ocupat momentan de FC Botoșani.