Sport

Ionel Ganea face haz de necazul lui Dinamo: „Îi trimit două poze și un buletin lui Mureșan să mă legitimeze” / „Bonetti nu bate pe nimeni”. Exclusiv

Ionel Ganea transformă în tragi-comedie situația de la Dinamo și se oferă să le rezolve problemele din atac ale „cîinilor”
26.08.2021 | 15:42
Ionel Ganea face haz de necazul lui Dinamo Ii trimit doua poze si un buletin lui Muresan sa ma legitimeze  Bonetti nu bate pe nimeni Exclusiv
ADVERTISEMENT

Dinamo a suferit trei înfrângeri grele în ultimele trei etape din Casa Pariurilor Liga 1, culminând cu meciul de la Ovidiu, unde elevii lui Bonetti au pierdut cu 3-0, dar gazdele au ratat și alte ocazii uriașe.

Fostul jucător al lui Dinamo a analizat situația de la alb-roșilor și e de părere că evitarea retrogradării e singurul obiectiv realist al echipei pregătite de Dario Bonetti în acest sezon, mai ales că echipa nu poate efectua transferuri.

ADVERTISEMENT

Ionel Ganea nu e impresionat de Dario Bonetti: „La Dinamo e greu!”

Ionel Ganea a analizat pentru FANATIK problemele de la Dinamo, iar fostul internațional român consideră că echipa lui Bonetti are probleme mari atât în defensivă, cât și în atac: „La Dinamo e destul de greu. Nu se poate vorbi decât despre evitarea retrogradării în momentul de față. Au probleme mari în apărare, iar în față nu are cine să marcheze. Îi trimit și eu două poze și un buletin domnului Mureșan să mă legitimeze pe mine să îi scot la liman” (n.r. râde).

Dario Bonetti i-a impresionat pe jucătorii lui Dinamo pentru felul în care lucrează la antrenamente, mai ales cu jucătorii tineri, însă Ionel Ganea e pragmatic și remarcă faptul că rezultatele echipei sunt din ce în ce mai slabe: „Bonetti lucrează bine dar nu bate pe nimeni! E bună asta! E greu cu jucători care nu au meciuri la Liga 1. Trebuie să mai ai niște zeci de meciuri la liga a treia și la liga a doua. Să le iei pe rând.

ADVERTISEMENT

Bonetti e singurul în măsură care știe cum poate să scoată maximum din acești jucători. Dacă jucătorii spun că lucrează bine, că stă după antrenamente cu cei tineri, că e un pedagog bun, întrebarea mea e de ce nu câștigă și nu au rezultate?”. 

Ionel Ganea a făcut radiografia meciului de la Ovidiu dintre Farul și Dinamo

Ionel Ganea îi laudă pe jucătorii lui Gică Hagi pentru jocul bun prestat în meciul contra lui Dinamo și se bucură că „marinarii” au reușit să își rezolve problemele din apărare: „Eu cred că se pot bate la play-off sezonul ăsta, pentru că au un început de campionat foarte bun și nu au mai primit așa multe goluri. Puteau să obțină și cu CFR Cluj un punct. Au forță și potențial. Ei trebuie să înțeleagă că viața de fotbalist e scurtă și să arate acum cât sunt tineri valoarea lor și să ajungă cât mai sus posibil”.

ADVERTISEMENT

George Ganea a făcut și el un meci bun cu Dinamo și a reușit să înscrie, însă Ionel Ganea vrea să îl vadă cum reușește să se mențină la același nivel: „Trebuie felicitat Gică Hagi și în primul rând pe jucători pentru meciul bun cu Dinamo. George a făcut un meci bun și sper să înțeleagă că trebuie să mențină forma asta cât mai mult posibil și să se impună”.

Ce convocări l-au surprins pe Ionel Ganea. De ce Deian Sorescu merită să fie la națională

Ionel Ganea a fost surprins că selecționerul Mirel Rădoi i-a convocat pe atacanții Denis Drăguș și Jovan Markovici, însă nu și chemarea lui Deian Sorescu: „Sincer m-au surprins și pe mine convocările lui Denis Drăguș și Markovici. Sper să fie o alegere bună și să facem cât mai multe puncte. Convocarea lui Sorescu nu mă surprinde. E într-o formă destul de bună, dar lumea trebuie să înțeleagă că Sorescu nu e singur la Dinamo și are nevoie de sprijin”.

ADVERTISEMENT

„Ganezul” a încercat să explice scăderea de formă a lui Sorescu, prin faptul că echipele adverse și-au luat măsuri suplimentare pentru a-l neutraliza: „Adversarii și-au luat măsuri pentru el, plus problemele care sunt acolo la Dinamo. Suma lui de transfer va depinde mult de clubul care îl cumpără și ce buget are”.

Fostul mare atacant al echipei naționale speră că România va obține trei victorii cu Islanda, Lichtenstein și Macedonia de Nord: „Eu ca spectator și ca fost internațional mi-aș dori ca România să obțină cât mai multe puncte. Părerea mea e că ei pot obține nouă puncte din aceste trei meciuri dacă își doresc cu adevărat”. 

Ce echipe i s-au părut mai slabe decât Dinamo

Dinamo are doar șase puncte după șase etape și se află pe locul 11 în Liga 1, dar cu toate astea Ganea speră că echipa se va salva de la retrogradare: „Sunt două-trei echipe sub ei în acest moment: Clinceniul, Mediașul și Voluntariul nu traversează nici ele o perioadă prea bună, dar își pot oricând reveni. Eu cred că se pot salva de retrogradare dar acuma depinde ce se va mai întâmpla”.

Jucătorii lui Dinamo trebuie să se gândească la ei, să dea randament, să obțină rezultate și să se impună pentru că joacă la clubul cu cea mai mare istorie din fotbalul românesc. Indiferent pe cine au antrenor trebuie să își dorească ceva de la viața asta de fotbalist. – Ionel Ganea

  • 18 goluri în 14 meciuri a reușit Ionel Ganea la Dinamo în 2006
  • 2009-2010 e perioada în care fostul atacant a fost antrenor secund la Dinamo și principal la echipa a doua
ADVERTISEMENT