News

Ionela Prodan a câștigat peste 2 milioane de euro din muzică! ”A cântat până a scuipat sânge!”

06.04.2019 | 12:33
Ionela Prodan a castigat peste 2 milioane de euro din muzica A cantat pana a scuipat sange

Regretata Ionela Prodan, una dintre cântărețele de muzică populară de valoare ale României, a câștigat peste 2 milioane de euro din muzică. Amintirea sa este încă vie și va rămâne, în special datorită cărții pe care fiica ei, Anamaria Prodan, a scris-o în memoria sa: ”Cântecul vieții mele”.

Ionela Prodan a câștigat peste 2 milioane de euro din muzică

Impresara și-a revenit cu greu după pierderea sa, dar își revine încet, încet, povestind tot timpul despre cea care i-a fost icoană. Invitată în cadrul diferitor emisiuni pentru a povesti despre cartea care îi descrie viața mamei sale, a povestit, pe scurt, și ce întâmplări vor găsi oamenii în carte, Anamaria a dezvăluit și câteva povești șocante. „Mama e un om drept, serios şi familist. A cântat până când a scuipat sânge şi a avut puterea de a strânge fiecare bănuţ pentru noi, familia ei.

Ne-a oferit, de una singură, ceea ce nimeni nu şi-ar putea imagina vreodată. Pentru că visul ei a fost ca noi să ajungem mai mari decât ea. Datorită mamei am cunoscut pe rând tainele pianului, strălucirea orelor de canto şi dicţie sau pasiunea pentru limbi străine. Nu am dus lipsă de nimic. Mama a trăit şi trăieşte pentru noi!”, a povestit impresara.

Ionela Prodan a câștigat peste 2 milioane de euro din muzică! ”A cântat până a scuipat sânge!”
Anamaria vorbește și astăzi la prezent despre mama sa

Regretata interpretă se trage dintr-o familie înstărită, de chiaburi

De-a lungul carierei, Ionela Prodan a câștigat milioane de euro, iar moștenirea lăsată familie depășește două milioane de euro. De asemenea, în carte este descris și începutul regretatei artiste. „Ghinionul Mariei (mama Ionelei – n.r.) a fost că s-a născut într-o familie bogată şi că a fost căsătorită cu fiul (Ion Prodan – n.r.) unuia dintre cei mai bogaţi oameni din Dăbuleni.

Ionela Prodan a câștigat peste 2 milioane de euro din muzică! ”A cântat până a scuipat sânge!”
”A cântat până a scuipat sânge!”

Au demarat o afacere care s-a dovedit profitabilă. După anul 1950, li s-au confiscat bunurile şi au devenit nişte slugi la stat. Impozitele neplătite au dus-o pe Maria, în 1952, la închisoarea din Caracal, pentru un an şi jumătate”, a mai povestit Anamaria Prodan.

Tags: