Fotbal intern

Ionuț Badea, primul interviu la Astra Giurgiu: „Nu cred că echipa va fi retrogradată! Dinamo face parte din viața mea”. Exclusiv

10.05.2021 | 21:12
Ionut Badea primul interviu la Astra Giurgiu Nu cred ca echipa va fi retrogradata Dinamo face parte din viata mea Exclusiv
ADVERTISEMENT

Ionut Badea a oferit pentru FANATIK primul interviu ca antrenor al Astrei Giurgiu. Noul antrenor al giurgiuvenilor e convins că echipa nu va fi retrogradată în urma scandalului de dopaj și nu se dezice de perioada în care a jucat la Dinamo, cu care a cucerit patru trofee.

Noul antrenor al Astrei Giurgiu va debuta pe banca giurgiuvenilor chiar împotriva fostei sale echipe, Dinamo, însă Daniel Stanciu l-a atacat în termeni duri pe fostul antrenor secund al lui Christoph Daum la naționala României.

ADVERTISEMENT

Antrenorul de 45 de ani care a fost ultima oară la FC Argeș, are la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a salva sezonul și e de părere că trebuie să lucreze cel mai mult la mentalul și emoțiile jucătorilor care visează să joace finala Cupei României.

Ionuț Badea: „Timpul e singurul meu dușman. Jucătorii visează la finala Cupei”

Preluați Astra într-un moment greu….

– Bineînțeles că sunt încrezător, momentul e foarte dificil, dar echipa are calitate și jucătorii trebuie să dea mai mult decât au făcut-o până acum. Eu nu pot vorbi neapărat despre ce s-a întâmplat și așa cum ziceam, e doar un moment dificil. Ca în orice situație de conflict, nu numai o parte este vinovată.

ADVERTISEMENT

Eugen Neagoe este un antrenor și un om foarte bun, pe care eu îl respect și cu care am dialog, am comunicare. Este foarte important să trecem rapid peste această pasă proastă. Nu vreau să vorbesc despre contract, chiar nu mă interesează foarte mult, prioritatea numărul unu este salvarea echipei.

Cine v-a convins să veniți la Astra?

– Nu am avut cum să vorbesc cu domnul Niculae. Am vorbit cu nea Petrică Buduru și cu Dani Coman, care sunt doi apropiați de ai mei și ne cunoaștem de foarte multă vreme. Până la urmă s-au aliniat lucrurile astfel încât în sfârșit să lucrăm împreună. Nu cred că e o simplă coincidență.

ADVERTISEMENT

„Nu s-a discutat absolut deloc pe tema dopajului! Mă interesează strict latura sportivă”

Vă e teamă că Astra ar putea retrograda în urma scandalului de dopaj?

– Nu cred că se va întâmpla acest lucru și nici măcar nu s-a discutat pe această temă absolut deloc! Pe mine mă interesează strict latura sportivă. E adevărat că echipa se află pe loc de baraj și am foarte puțin timp la dispoziție. Practic, în mai puțin de două săptămâni se joacă totul și se încheie sezonul! Mai sunt doar două etape și rămâne de văzut dacă vom reuși să fim deasupra liniei de baraj sau nu.

Nu v-a fost teamă să preluați echipa în această situație?

– Deobicei lumea te sună când nu le e bine, nu când lucrurile sunt așezate și atunci cam așa au fost cam toate echipele pe care le-am preluat pe parcurs. Le-am ridicat pe o poziție mai bună și sunt destul de obișnuit cu lucruri de genul ăsta. Singurul meu dușman în acest moment este timpul. Trebuie să comasez toate lucrurile, să le dau la jucători crema, să lucrez mai mult la partea emoțională și împreună să putem salva echipa.

ADVERTISEMENT

Cred că multe cluburi au probleme financiare, nu doar Astra Giurgiu. Acești oameni din club fac eforturi imense pentru a oferi banii promiși, scriși pe hârtie și pentru a face un buget pentru anul viitor, iar contractele vor fi cu siguranță respectate! Sunt lucrurile destul de clare.

„Am vorbit cu domnul Eugen Neagoe și mi-a urat baftă”

Ați discutat și cu Eugen Neagoe?

– Bineînțeles că am vorbit ieri cu el. Ne leagă o comunicare foarte bună, chiar dacă nu suntem prieteni. Am discutat de-a lungul timpului în multe situații și l-am sunat chiar acum. A fost o discuție normală, între doi oameni care se respectă și mi-a urat baftă mie și jucătorilor.

Cine o să mai facă parte din staff?

– Ionuț Boșneag și Carmel Bărbulescu rămân pe poziția de antrenor cu portarii, respectiv preparator fizic, secunzii mei sunt Dragoș Radu și Casian Maghici, antrenor secund și analizat video.

„Dinamo face parte din viata mea! E normal să existe sentimente”

Ați câștigat patru trofee cu Dinamo. E un meci special în Cupă?

Dinamo face parte din viața mea! E normal să existe sentimente pentru acest club. Însă în momentul de față e un meci care ne poate da o finală, la care foarte mulți jucători visează, pentru că mulți nu ajung într-o asemenea situație. Așa că e un motiv în plus pentru a ne autodepăși.

Vă mai gândiți la câștigarea Cupei?

– Până acolo mai e un meci greu. Apoi urmează două meciuri decisive pentru noi în campionat. Sunt foarte atent cu momentul de față și asta e prioritatea numărul unu.

Cum vi se pare situația de la Dinamo?

– Nu mai pot să comentez acum. Până să preiau Astra am făcut destul de multe comentarii din afară, detașat, dar acum nu vreau să spun nimic, mai ales de echipele cu care urmează să jucăm.

„Se poate întâmpla orice cu Dinamo. Mentalul jucătorilor va fi decisiv”

Totuși cum vedeți acest meci cu Dinamo?

– E o situație clară, în care se vor confrunta două sisteme de joc. Există o parte tactică, o strategie și apoi această abilitate a fiecărui antrenor de a își motiva proprii jucători din punct de vedere mental. Se poate întâmpla orice, prelungiri, penalty-uri, așa că lucrurile vor fi controlate cel puțin din punctul nostru de vedere.

Veți aborda altfel campionatul față de meciul din Cupă?

– Nu există obiective neapărat principale. Obiectivul e un obiectiv și atât. Fiecare meci are o importanță, indiferent că îl joci în campionat sau în Cupă. Față de meciul de la Mediaș, unde nu au intrat toți jucătorii de la început, să zicem că se poate alinia o echipă structurată și echilibrată.

Noi jucăm apoi sâmbătă cu Voluntari acasă, iar ei joacă astăzi, deci au o zi în plus de odihnă față de noi, ceea ce va conta. Nu aș miza foarte mult pe o latură de oboseală, ci doar pe faptul că sunt foarte multe jocuri din trei în trei zile și vor continua așa până joia viitoare, când se termină campionatul.

„Știu foarte bine ce am de făcut, altfel nu aș fi intrat în horă!”

Aveți foarte puțin timp la dispoziție…

– Eu știu foarte bine ce am de făcut, pentru că altfel nu aș fi intrat în horă în situația asta! Deja am avut un prim contact ieri cu jucătorii, am avut un antrenament separat cu două grupe. Un grup de regenerare și un altul către potență metabolică, un efort mai susținut în lucrul cu mingea.

Am discutat deja legat și de ce se întâmplă și ce s-a întâmplat, am făcut o trecere în revistă. Și cred că i-am făcut să conștientizeze cel puțin prin discurs că asta este poziția noastră, și că dacă înțelegem asta vom putea să schimbăm ceva. Era normal să le dau acest imbold de a oferi mai mult, pentru că banii sunt o consecință și nu un obiectiv. Testul nostru va fi meciul cu Dinamo. Chiar dacă feedback-ul la orice schimbare poate să fie pozitiv, testul rămâne întotdeauna meciul oficial.

Luați în calcul să continuați și în Liga a doua?

– Repet, mă interesează foarte mult momentul! Chiar nu vreau să vorbesc despre ce se va întâmpla. Sunt foarte bine ancorat în realitatea asta pe care o avem acum și aici aș vrea să rămân să rezolv situația.

Cum vedeți acest final de campionat?

– E un final foarte echilibrat și nimeni nu este sigur de nimic încă. Sunt meciuri de șase puncte pentru noi, cu Voluntari și Viitorul, și sperăm să reușim să ne atingem obiectivul final.

  • 7000 de euro e salariul lunar al lui Ionuț Badea
  • 2 ani a jucat mijlocașu la Dinamo: în 2000 și între 2003 și 2005
  • 4 trofee a câștigat Badea în tricoul „câinilor”: 1 event și alte 2 Cupe ale României
  • 48 de meciuri a jucat Ionuț Badea pentru Dinamo
ADVERTISEMENT