Fotbal intern

Ionuț Lupescu a vorbit cu Fanatik despre venirea la Dinamo. Variantă surpriză

22.09.2018 | 13:22
Ionut Lupescu a vorbit cu Fanatik despre venirea la Dinamo Varianta surpriza

Ionuț Lupescu este unul dintre numele care au fost vehiculate ca posibil înlocuitor al lui Ionel Dănciulescu după ce acesta din urmă și-a anunțat plecarea de la Dinamo înainte de meciul de la Iași.

Fost candidat la alegerile din aprilie 2018 pentru președinția FRF, unul dintre numele grele ale istoriei dinamoviste, Ionuț Lupescu nu este interesat în acest moment de funcția de director general al clubului pe care l-a iubit de mic copil și pentru care a jucat.

Ionuț Lupescu despre venirea la Dinamo. „Nu vreau să mă întorc acum”

FANATIK.RO a discutat cu Ionuț Lupescu pe seama variantei de a veni la Dinamo. „Nu se pune problema în acest moment de așa ceva. Nu este nimic adevărat. Și nu doar că nu vreau să mă întorc la Dinamo, dar nu este momentul să revin acum în fotbalul românesc. Deci nu este un refuz care să aibă legătură doar cu Dinamo”, a declarat Lupescu pentru FANATIK.RO.

„Fotbalul nostru a ajuns aici din cauza conducătorilor”

Fostul oficial UEFA a lămurit și motivul pentru care nu vrea să se întoarcă acum în fotbalul nostru, probabil și afectat după eșecul de la alegerile pentru postul de președinte FRF.

Eu cred că fotbalul nostru a ajuns în acest punct jos, fără echipe în cupele europene, cu scandaluri tot mai dese din cauza unor șefi de cluburi. Sunt oameni care conduc și care habar nu au de fotbal. Nu știu câte meciuri au văzut sau ce înseamnă de fapt fotbalul. Așa că prefer să stau liniștit, să am grijă de mine și de familie”, spune „Kaiserul”.

Cine vine în locul lui Dănciulescu? „Vamă”, varianta surpriză!

Dinu Gheorghe s-ar putea întoarce la Dinamo pe postul de director general după plecarea lui Ionel Dănciulescu
Dinu Gheorghe s-ar putea întoarce la Dinamo pe postul de director general după plecarea lui Ionel Dănciulescu

Ionuț Lupescu nu este singurul nume vehiculat pentru postul de director general al lui Dinamo. S-a vorbit și despre fostul președinte al Oțelului Galați, Marius Stan, despre Cornel Șfaițer, care s-a despărțit de Botoșani, dar vrea să revină acolo, dar și de Marius Niculae, un alt „câine” cu pedigree.

În ultimele ore a mai apărut o variantă, aceasta fiind Dinu Gheorghe, cel care a mai fost oficial în „Ștefan cel Mare” de când Negoiță a pfreluat pe Dinamo în luna martie 2013.