Ionuț Lupescu (57 de ani) a făcut o radiografie dură asupra meciului Turcia – România 1-0, care a consemnat încă o ratare a participării la un Campionat Mondial de către naționala țării noastre. Concluzia fostului component al „Generației de Aur” a fost una mai mult decât amară. În viziunea sa, așa-numita, de către Edi Iordănescu, fostul selecționer, „Generație de Suflet” nu a pus suficient suflet la partida de la Istanbul.
În continuare, fostul mare mijlocaș și-a nuanțat punctul de vedere. El a subliniat că se aștepta în mare măsură ca „tricolorii” lui Mircea Lucescu să nu strălucească din punct de vedere tehnic la acest joc. Dar pe de altă parte a punctat și că sub nicio formă nu se gândea că ei nu se vor prezenta la capacitate maximă din punctul de vedere al implicării pe teren.
„Au trecut trei zile, toată România a vorbit și s-au spus foarte multe lucruri, mai bune, mai puțin bune. Concluzia este clară, că Generația de Suflet nu a pus destul suflet, asta e în primul rând. Nu mă așteptam la multe valențe tehnico-tactice din partea lor, dar era un meci care pe care. Când îți dorește să mergi la un Mondial, trebuie să dai mai mult.
Poate că pe faza defensivă am stat bine, dar este o problemă a fotbalului românesc. Avem o problemă în ceea ce privește unu contra unu. Ăsta a fost unul dintre principiile fotbalului german, de asta au și ajuns unde au ajuns. S-a văzut că putem să ne bazăm pe faza defensivă, dar nu am avut ocazii create, nu am pus în pericol echipa Turciei”, a spus Ionuț Lupescu, potrivit digisport.ro.
De asemenea, cu aceeași ocazie, fostul mare fotbalist de la Dinamo și Bayer Leverkusen, printre altele, a apreciat și că echipa lui Vincenzo Montella a abordat exact așa cum ar fi trebuit partida cu România de la Istanbul: „Chiar dacă s-a spus că nu a fost un adversar foarte bun, mie (n.r. Turcia) mi s-a părut o echipă foarte matură, inteligentă, au știut exact cum să joace. Nu au venit peste noi, au așteptat până au găsit o breșă. Asta înseamnă maturitate și nu degeaba joacă unde joacă ai lor. Probabil se vor face 32 de ani de când nu am mai fost la Mondial. E păcat, pentru că toți ne-am săturat”.