Fostul internațional, Ionuț Lupescu este nemulțumit de cum decurg lucrurile în Ștefan cel Mare și i-a făcut câteva reproșuri patronului dinamovist. Lupescu se alătură și el oamenilor de fotbal care spun că nu înțeleg situația actuală de la echipă. Fostul mijlocaș crede chiar că Ionuț Negoiță a scăpat în mod evident lucrurile de sub control.
“E clar că lipseşte un concept, e clar că Negoiţă nu a pus oameni pricepuţi acolo. Eu nu pot să înţeleg cum să schimbi aşa atâţia jucători în 6 luni, şi antrenori, şi jucători. Nu are cum să meargă treaba”, a declarat Ionuţ Lupescu pentru Telekom Sport
De un singur lucru este sigur Ionuț Lupescu – vrea ca Dinamo să prindă play off-ul, însă situația din clasament este una dificilă. Câinii sunt clasați pe locul 11 și au 22 de puncte după primele 21 de jocuri ale sezonului. Mai mult de atât, distanța față de prima poziție care merge în play off este una destul de mare. 9 puncte ar avea de recuperat elevii lui Mircea Rednic. “Aş vrea să ajungă în primele 6, dar dacă mă uit pe clasament cred că e aproape imposibil. În special dacă joacă cum au jucat până acum. Şi mi-e greu să cred că va putea să facă Mircea în perioada asta scurtă, să aducă jucători, să îi omogenizeze în aşa fel încât să câştige punctele necesare. Mai ales că nu mai depinde numai de Dinamo”, a adăugat Ionuț Lupescu