Schimbări în organizarea celor de la FCSB! Ionuț Luțu a absolvit cursurile organizate de Federația Română de Fotbal și, începând de primăvara viitoare, va fi noul director sportiv al campioanei României.
În cursul acestui an, Federația Română de Fotbal a organizat cursuri de formare profesională. Prima generație a noilor directori sportivi a absolvit, iar de anul viitor aceștia vor ocupa funcții importante la echipele din Superliga României. Printre ei se numără și simpaticul personaj Ionuț Luțu.
Mihai Stoica, președintele consiliului de administrație de la FCSB, a declarat că Ionuț Luțu urmează să semneze un contract cu clubul lui Gigi Becali. El va avea atribuții importante, ocupându-se în principal de transferuri.
„Să vedem dacă-i oferim posibilitatea să fie director sportiv (n.r. – lui Ionuț Luțu). Da, e obligatoriu (n.r. – din martie 2025) să ai director sportiv. Toată lumea îl iubește, îl cunoști și-l iubești, nu-ți poate fi indiferent.
Da, va activa, absolut. Directorul sportiv trebuie să ne semnaleze jucători, asta e principala atribuție. Eu deja îi spun ce poziție căutăm și e una la care el se pricepe foarte bine. Fotbaliști talentați precum Luțu au fost prea puțini în România, eu văzând fotbal din anii ’70.
Lumea vorbea despre el… nu cu lipsă de considerație, dar fiind un personaj amuzant. Fotbalist ca Luțu rar mi-a fost dat să văd. Directorul sportiv nu trebuie să fie lângă echipă, ci prin alte părți și să vadă jucători”, a explicat Mihai Stoica la Prima Sport.
Și alte nume importante din fotbalul românesc au absolvit cu brio cursurile organizate de Federația Română de Fotbal. Printre ei se numără Hadnagy Attila (Sepsi OSK), Marius Bilașco (CFR Cluj), Gabriel Tamaș (fost internațional), Viorel Moldovan (fost internațional), Cosmin Moți (fost internațional) sau Daniel Niculae (fost internațional).
Ionuț Luțu a fost un fotbalist extrem de talentat. El a jucat pentru echipe precum FC Național, Galatasaray, Universitatea Craiova, Steaua București sau Rapid, iar tehnica sa îi impresiona pe mulți. Era adesea comparat cu Gică Hagi pentru stilul său de joc spectaculos.
Totuși, nu și-a atins niciodată potențialul. După retragere, Ionuț Luțu a devenit un om de bază al lui Gigi Becali. Adesea este surprins în compania omului de afaceri, iar în trecut cei doi au oferit câteva momente foarte simpatice.