Fotbal intern

Ionuț Nedelcearu are fractură nazală. Fundaşul naţionalei de tineret s-a antrenat azi în Italia! FOTO

12.06.2019 | 08:45
Ionut Nedelcearu are fractura nazala Fundasul nationalei de tineret sa antrenat azi in Italia FOTO
Nedelcearu s-a antrenat cu România U21

Ionuț Nedelcearu, unul dintre oamenii pe care Mirel Rădoi se bazează la EURO U21, a părăsit terenul accidentat în partida Malta – România, contând pentru preliminariile EURO 2020.  VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS!

UPDATE, 12 iunie, ora 08:45 / Federaţia Română de Fotbal a anunţat că Ionuţ Nedelcearu va rămâne în lotul convocat de Mirel Rădoi pentru EURO 2020. Fundaşul de 23 de ani s-a antrenat miercuri în Italia, după ce a suferit o accidentare în meciul cu Malta. Acesta va putea fi apt pentru al doilea meci din Grupa C a selecţionatei de tineret.

“Accidentat în partida pe care prima reprezentativă a câştigat-o în Malta, Ionuţ Nedelcearu va continua sub comanda lui Mirel Rădoi la selecţionata U21. Fundaşul central a venit în Italia marţi, la prânz, direct din Malta, a fost preluat de la aeroport şi a mers la spitalul Maggiore din Bologna pentru încă un control medical, la solicitarea staff-ului medical de la reprezentativa U21 pentru a fi siguri că Nedelcearu este apt pentru Campionatul European. Diagnosticul s-a confirmat, apoi fundaşul central s-a dus la o clinică privată unde i s-au luat măsuri pentru a i se confecţiona o mască de carbon cu o grosime de 1,5 mm. Astfel, Ionuţ Nedelcearu rămâne sub comanda lui Mirel Rădoi în cantonamentul din Italia şi se pregăteşte pentru EURO 2019”, au anunţat oficialii FRF.


UPDATE, 11 iunie, ora 10.50. Ionuț Nedelcearu a vorbit despre accidentarea suferită în meciul cu Malta, iar fundașul a anunțat că va putea juca pentru România U21 la Campionatul European din 2019. “Am fost la spital, m-a văzut un specialist ORL. Nu este nimic grav. Trebuie să port o mască timp de 10 zile. E doar o fractură și asta nu o să mă împiedice să evoluez la EURO 2019. Pe teren mi-au dat lacrimile pentru că mă gândeam că o să ratez EURO. Mi-au trecut prin gând tot felul de idei. Mă gândeam doar la EURO în acel moment. O să plec în cursul zilei de azi în Italia. Nu am stat în spital. Megem încrezători. Nu avem nimic de pierdut. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ pentru că nu o să fie ușor. Din păcate nu a fost lăsat Răzvan Marin la U21. Mergem cu gânduri bune să ne ajutăm echipa și să facem o figură frumoasă”a spus Ionuț Nedelcearu la Digi Sport Matinal.

Nedelcearu va mai face un control în Italia, acolo urmând a se lua o decizie cu privire la folosirea sa sau nu la EURO 2019 de tineret.


UPDATE, 11 iunie, ora 00:17 / Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, a vorbit despre situaţia medicală a lui Ionuţ Nedelcearu şi a susţinut că va putea să fie apt pentru al doilea meci din Grupa C de la EURO 2019. “Am vorbit cu medicul, va rămâne aici. Nu va putea juca în primul meci, cu Croaţia, dar ar putea să fie pe teren în partida cu Anglia. E foarte posibil să poarte o mască”, a declarat Mihai Stoichiţă la emisiunea Digi Sport Special.

Momentul în care Ionuț Nedelcearu este lovit de un jucător din naționala Maltei. Captură foto: PRO TV
Momentul în care Ionuț Nedelcearu este lovit de un jucător din naționala Maltei. Captură foto: PRO TV

Ionuț Nedelcearu, în pericol pentru EURO U21!

În minutul 32, Nedelcearu a fost lovit puternic cu genunchiul în față de un jucător maltez. Fundașul a avut nevoie de îngrijiri câteva minute, iar în cele din urmă Contra l-a înlocuit cu Săpunaru. Conform informațiilor oferite la pauză de comentatorii PRO TV, Nedelcearu a fost transportat direct la spital, fiind suspect de fractură de piramidă nazală.

Nedelcearu face parte din lotul final de 23 al României U21 pentru Campionatul European din Italia și San Marino, turneu ce va debuta oficial duminică. România intră în competiție tocmai marți, atunci când înfruntă Croația în San Marino. Ulterior, băieții noștri vor juca la Cesena cu Anglia și cu Franța.

Primele trei clasate din fiecare grupă, dar și cel mai bun loc 2 merg în semifinale. România are șanse minime să ajungă în careul de ași, Anglia și Franța fiind cel mai bine cotate echipe din competiție. Chiar și așa, tricolorii mici au demonstrat că nimic nu este imposibil în preliminarii, calificându-se după 20 de ani la un turneu final dintr-o grupă imposibilă. Portugalia, Țara Galilor  și Elveția ne-au fost adversare.