Fotbal intern

Ionuț Negoiță i-a sunat pe cei de la ADPD pentru a grăbi vânzarea lui Dinamo. Negocieri în noapte. Exclusiv

21.04.2020 | 23:55
Ionut Negoita ia sunat pe cei de la ADPD pentru a grabi vanzarea lui Dinamo Negocieri in noapte Exclusiv
ADVERTISEMENT

Negocierile dintre reprezentanții Asociației Dinamoviști Pentru Dinamo și reprezentanții lui Ionuț Negoiță, începute la 15:45, s-au încheiat fără niciun rezultat în jurul orei 17:00. Numai că pe la ora 20:50 patronul de facto, dar nu și în acte!, al lui Dinamo i-a sunat pe reprezentanții ADPD pentru a lămuri anumite aspecte din condițiile puse de aceștia pentru preluarea echipei.

Ionuț Negoiță i-a sunat pe cei de la ADPD pentru a grăbi vânzarea lui Dinamo. Negocieri în noapte.

Reprezentanții ADPD, Răzvan Oprea, Mihnea Ionescu, Bogdan Pancu și Alexandru Goncearuc au înmânat la întâlnirea de după-amiază avocatului Valentin Gheorghiță 17 condiții pentru a prelua cele 82 de procente din acțiunile lui Dinamo.

ADVERTISEMENT

Care acțiuni sunt deținute de Lotus Perfect Products, SRL-ul de apartament al lui George Drăghia, căruia Ionuț Negoiță i le-a vândut la începutul lui mai 2018. Pentru binele lui Dinamo, bine-nțeles…

Avocatul lui IonuțNegoiță a luat cunoștință de condițiile puse de ADPD pentru preluarea clubului, a ieșit „pentru câteva minute” și… dus a fost, val-vârtej la patron.

ADVERTISEMENT

Condiția principală pe care a pus-o ADPD este eșalonarea datoriilor lui Dinamo către firmele patronului-cămătar Ionuț Negoiță pe o perioadă mai lungă, de ordinul anilor, suma fiind în jurul unui milion de euro.

Toate datoriile presante pentru ca Dinamo să termine campionatul, după obținerea licenței, se ridică la aproximativ 2.380.000 de euro, de la salariile jucătorilor, neplătite de la 1 ianuarie, până la… șnițelele asigurate de una dintre firmele lui Negoiță.

ADVERTISEMENT

În primul rând trebuie plătită licența, apoi salariile restante ale jucătorilor (fondul lunar de salarii este de aproximativ 150.000 de euro la Dinamo) pentru a-i păstra la echipă ca să se evite o eventuală retrogradare sportivă dacă aceștia ar pleca, și apoi reeșalonarea celorlalte datorii, inclusiv cea către firmele lui Negoiță.

2.380.000 de euro este o sumă care provoacă fiori oricui se gândește la banii strânși de suporterii lui Dinamo, prin oricare dintre cele două asociații, ADPD și DDB, dar care nu ar fi o problemă pentru un investitor puternic. Iar ADPD susține că are contacte avansate cu astfel de investitori, care așteaptă doar cadrul legal să vină cu bani alături de asociație după ce dispare Negoiță din peisajul pe care l-a poluat atâta timp.

ADVERTISEMENT

Patronul-cămătar vrea să-și recupereze banii pe care clubul LUI îi datorează la firmele LUI

Până una-alta, mingea este în terenul lui Negoiță, care are un singur gând, acela de a-și recupera banii pe care clubul LUI îi datorează la firmele LUI, iar pentru ca acest lucru să se mai poată întâmpla în primul rând trebuie obținută licența.

Pentru care, însă, același Negoiță nu mai vrea în niciun caz să mai scoată din cont 180.000 de euro. Ideal pentru el ar fi ca APDP să semneze cât mai repede preluarea clubului, datoriile să treacă în contul lor, ei să plătească licența și Negoiță să aștepte liniștit să-și primească înapoi banii „investiți” prin împrumut la Dinamo.

Răzvan Oprea a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că așteaptă oricând răspunsul lui Negoiță la condițiile ADPD, cu eventualele contrapropuneri și a subliniat că numele asociației suporterilor din PCH, „Doar Dinamo București” nu a fost rostit în cadrul negocierilor de azi.

Cornel Dinu face apel la unitatea suporterilor

Membru în boardul ADPD, Cornel Dinu a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că numai uniți suporterii lui Dinamo au o șansă să salveze echipa „câinilor roșii”.

„Important este să se plătească licența, apoi salariile jucătorilor și celelalte datorii să se reaeșaloneze pentru ca Dinamo să fie readus pe autostrada internațională a fotbalului în doi, trei ani. Pentru asta fac din nou un apel la toți suporterii dinamoviști să lase orgoliile la o parte și să ne unim pentru că unirea dă putere și forță, aducându-ne aminte de coeziunea fantastică din timpul unicei «Nova Guardia». Dinamo trebuie să reînnoade firul de atunci, legătura dintre toată suflarea dinamovistă și echipă” – Cornel Dinu

„Cea mai mare înfrângere de imagine a lui Dinamo este că există o tribună cu PCH, una cu Sud și una, întâia, în care doar visătorii după gloria de altădată își mai preling o lacrimă aducându-și aminte de gloria și unitatea de altădată. Dacă aș fi în locul lui Negoiță, aș negocia numai cu suporterii uniți” – Cornel Dinu

„Trebuie să se înțeleagă în ultimul ceas că nu e vorba de ce vrea Dinu, Elias, Răzvan, Tararache, Demici, Moflea, Mihnea, Robert amândoi, Ingi, ci de ce are nevoie ca de aer și apă vie Dinamo. Numai împreună putem aduce aerul și apa vie care să renască basmul Dinamo. Întâi în tribună și apoi pe teren. Pentru că atunci când, în istoria sa, Dinamo a avut conducători adevărați și dedicați, «câini roșii» până la moarte, întâi s-a făcut echipa performantă care a adus și galeria, unită, alături de ea” – Cornel Dinu

În jurul orei 20:50 Ionuț Negoiță i-a sunat pe reprezentanții ADPD ca să detalieze anumite aspecte și să facă și el încă un apel la unitatea suporterilor, indiferent din care asociație fac parte, ADPD sau DDB, urmând să se întîlnească în următoarele zile pentru continuarea și finalizarea negocierilor.

  • „Condițiile noastre au fost transmise în termeni acceptabili, așteptăm ca domnul Negoiță să-și onoreze promisiunea. Să vină cu adăugiri sau contrapropuneri ca să le discutăm și să semnăm, dar să vină mai repede că trece timpul și licența nu așteaptă” – Răzvan Oprea
  • „DDB, respectiv PCH sunt acționari cu 10 la sută, nu s-a discutat absolut nimic, niciun cuvânt în cadrul acestor negocieri despre PCH sau de vreo condiție a noastră în ceea ce-i privește, să vină sau să nu vină. Cine a scris așa ceva, minte și-l vom da în judecată. Normal că împreună am fi mai puternici” – Răzvan Oprea
  • 2.380.000 de euro este suma de care are nevoie Dinamo după achitarea celor 180.000 de euro pentru licență ca să „stingă” datoriile acumulate până acum în acest an, prezentate în premieră de FANATIK în urmă cu o săptămână
  • 450.000 de euro însumează salariile neplătite jucătorilor dinamoviști în primele 3 luni ale anului 2020
ADVERTISEMENT