Fotbal intern

Ionuţ Negoiţă, pus la zid. “Dacă nu poate, să vândă. Nimeni nu mai crede în ce vrea să facă!”

22.12.2018 | 17:35
Ionut Negoita pus la zid Daca nu poate sa vanda Nimeni nu mai crede in ce vrea sa faca

Ionuţ Negoiţă este pus la zid de Giani Kiriţă, fostul fundaş al echipei Dinamo Bucureşti, după ce echipa antrenată de Mircea Rednic a terminat anul 2018 pe locul 11 în clasamentul Ligii 1 Betano, cu 22 de puncte, la 9 în spatele celor de la Astra Giurgiu, echipă care ocupă ultima poziţie de play-off.

După ce Dinamo a fost umilită de Astra Giurgiu în ultima etapă din 2018, scor 1-4, Giani Kiriţă speră ca oficialii din “Ştefan cel Mare” să meargă în continuare pe mâna lui Mircea Rednic, dar crede că antrenorului o să îi fie foarte greu dacă Ionuţ Negoiţă nu o să investească. Mai mult, Giani Kiriţă îi cere afaceristului să vândă clubul dacă nu se descurcă şi îl desfiinţează pe acesta.

Ionuţ Negoiţă, pus la zid de Giani Kiriţă după ultimul meci din 2018

”Este foarte greu, pentru el. Din iarnă are un plan, sigur, dar de 6-7 ani de zile nu s-a întâmplat nimic. Eu vreau să se meargă în continuare cu Rednic, după 6 luni sau un an se vede mâna lui. Nu are cum să facă echipă dacă nu are jucători. E greu dacă nu investeşti”, a spus Giani Kiriţă, conform Prosport LIVE.

”Nimeni nu mai crede în nimic din ce vrea să facă domnul Negoiţă. Nu se întâmplă nimic acolo, asta e problema. Dacă vinde, dacă rămâne, dacă investeşte. Nu cred că Rednic are bani să cumpere Dinamo. Dar e nevoie ca lângă Negoiţă să vină cineva, pentru că altfel rămânem aici. Sau să vândă dacă nu poate. Dacă vom continua aşa, nu e bine”, a mai precizat fostul fundaş.

Giani Kiriţă într-un meci jucat pentru Dinamo
Giani Kiriţă într-un meci jucat pentru Dinamo
  • 22 de puncte a adunat Dinamo în 21 de meciuri jucate în sezonul 2018 – 2019 din Liga 1 Betano
  • 5 victorii are Dinamo în 21 de meciuri
  • 13 meciuri a jucat Giani Kiriţă pentru Dinamo
  • 4 selecţii are Giani Kiriţă pentru echipa naţională a României