Fotbal intern

Ionut Negoiță s-a decis! “Dinamo este istorie!”. Preţul? “Trei-patru milioane. Negociabil!”

16.07.2019 | 21:49
Ionut Negoita sa decis Dinamo este istorie Pretul Treipatru milioane Negociabil

Ionut Negoiță este mai decis decât oricând să renunțe la Dinamo, după începutul dezastruos din Liga întâi, unde alb-roșiii au pierdut la Constanța, 5-0 împotriva Viitorului. Mai mult, suporterii îi sunt ostili în continuare finanțatorului, neratând nici o ocazie să-i ceară acestuia să vândă clubul.

Ionuţ Negoiţă a luat deja decizia să plece

În acest moment au ajuns mult prea departe. Eu mă retrag, nu am niciun dubiu. E păcat pentru Dinamo. Când lucrurile au logică, e una. Când lucrurile nu au, cum se întâmplă acum, e o anomalie. Dinamo este istorie, deja am luat decizia să mă retrag. Nu am găsit o soluție până acum. Eu le-am zis să vină cu soluții“, a spus Ionuț Negoiță la TV Digisport.

Chiar dacă în perioada în care a deținut Dinamo nu s-au obținut rezultatele așteptate de suporteri, Ionut Negoiță nu regretă că a horărât să se implice la club. În plus, Negoiță afirmă că a salvat Dinamo într-o perioadă extrem de dificilă, când s ocietatea se afla în insolvență.

“E o decizie pe care eu am luat-o, mi-am asumat-o. A fost mai mult decât curaj, a fost poate nebunie. Dar nu-mi pare rău, am salvat un club ca Dinamo. Vom vedea care din variante se va materializa. Cine vrea să se implice, își asumă la pachet. În fotbal sunt și lucruri foarte frumoase și foarte urâte. Nu regret, de ce să regret?! E mult prea devreme să tragem concluzii. Mi se pare aberant ce se întâmplă. Am ieșit acum câțiva ani, invitat de liderii suporterilor la un restaurant. Discutam la modul liber.

Unul dintre ei, mi-au spus, domnul Negoiță, știți ce s-au întâmplat la alte cluburi mari din afară? Se scăldau tot așa unde suporterii aveau opinii pregnante și ieșeau scandaluri, cum se întâmplă acum la noi. Până nu se dizolvă nucleul dur, nu s-au putut lua decizii. Nu trebuie să exagerăm, ce e mult strică“, a explicat patronul celor de la Dinamo.

Dinamo, scoasă la vânzare la preț redus

Pretențiile financiare pe care le are Ionuț Negoiță sunt extrem de reduse. Patronul alb-roșiilor spune că va discuta cu oricine oferă două milioane de euro.

Cât o fi. Trei, patru milioane, negociabil, vreau oferă concretă. Cineva să iasă, să spună eu dau două milioane şi atunci intrăm la negocieri. Dacă nici două milioane nu merită, atunci înseamnă că…Sincer, vreau să-mi recuperez 30-40 la sută din ceea ce am investit, am coborât mai jos de atât şi discuţii sunt. Sper să se finalizeze. Decizia mea am luat-o de vreo doi ani“, a spus Ionuț Negoiță la TV Pro X.