Sport

Ionuț Panțîru, dezvăluiri sfâșietoare despre chinurile cauzate de accidentarea care îl ține pe „bară” de aproape zece luni: „A fost horror! Am început să plâng!”. Video

Ionuț Panțăru, fundașul celor de la FCSB, a vorbit despre chinurile prin care a trecut din cazua accidentării care îl ține pe „bară” de aproape zece luni.
12.01.2022 | 19:27
Ionut Pantiru dezvaluiri sfasietoare despre chinurile cauzate de accidentarea care il tine pe bara de aproape zece luni A fost horror Am inceput sa plang Video
Ionuț Panțăru, fundașul celor de la FCSB, a vorbit despre chinurile prin care a trecut din cazua accidentării care îl ține pe „bară” de aproape zece luni
ADVERTISEMENT

În partida FCSB – Sepsi, 1-2, din data de 25 aprilie 2021, Ionuț Panțîru a suferit o ruptură a ligamentelor genunchiului, după un clinci nefericit cu Adrian Șut, colegul său.

Ionuț Panțîru, dezvăluiri sfâșietoare despre chinurile cauzate de accidentarea, care îl ține pe „bară” de aproape zece luni

Fotbalistul FCSB-ului susține că perioada de inactivitate a fost foarte grea. Ba mai mult, acesta spune că a început să plângă, în momentul în care a primit vedictul medicului, în legătură cu accidentarea sa.

ADVERTISEMENT

Totodată, a dezvălui că Adrian Șut și-a prezentat scuzele în nenumărate rânduri, pentru ciocnirea din meciul cu Sepsi.

„A fost o perioadă foarte grea. Sincer, nu mă așteptam să fie atât de greu. În primul rând, psihic mă simt foarte încărcat. Nu m-am gândit că o să trec vreodată prin asta, pentru că nu am avut niciun fel de operație sau chiar accidentare, până acum. Dar este foarte greu. Sper să trec cât mai repede de ea și să revin pe teren, pentru că mi-e dor să fiu alături de băieți și de echipă. Recuperarea… din ce îmi zice Ovi, merge bine. Și eu mă simt mai bine. Mai am de muncit, nu știu exact cât, dar sper cât mai repede.

ADVERTISEMENT

În momentul acela, n-am simțit că e grav. Când m-a lovit, am crezut că lovitură «oarbă». Am încercat să continui, dar, la un moment dat, am simțit că nu mai pot să alerg. M-am pus jos și am cerut schimbare. Nu am simțit o lovitură atât de tare încât să cred că o să fie foarte grav. Asta este, eu trebuie să fiu puternic. Familia și colegii sunt alături de mine.

A doua zi, după RMN, am fost în cabinetul domnului doctor. Sincer, după ce mi-a dat vestea, am început să plâng, cred că am plâns vreo zece minute încontinuu. Foarte horror a fost acea veste pentru mine, dar asta e viața”, a declarat Ionuț Panțîru, pentru FCSB TV.

ADVERTISEMENT

Ionuț Panțîru: „Vorbesc mereu cu Șut!”

„Vorbesc mereu cu Șut. Am o relație bună cu el, chiar și în afara terenului. La un moment dat, și-a cerut atât de multe scuze, încât i-am zis: «Bă, gata! Nu mai spune nimica, nu mai da mesaje! Am înțeles că îți pare rău».

Tot timpul trebuie să gândești pozitiv, să muncești. Eu din asta trăiesc. Trebuie să mă dedic fotbalului și clubului. E clar că nu este ușor, dar nu am de ales. Eu, de când eram mic, visam să joc la Steaua. Toată familia mea este stelistă. Când am ajuns aici, a fost un vis împlinit pentru mine. Tot timpul am muncit și am tras la antrenamente. Dumnezeu m-a răsplătit.

ADVERTISEMENT

Modelul meu tot timpul a fost Cristiano Ronaldo. Are și talent, dar, la cât muncește, doar prin muncă a ajuns ceea ce este astăzi. De la echipa noastră îmi plăcea foarte mult de «Pinti» (n.r. Mihai Pintilii), nu neapărat că e din același oraș ca și mine. Era foarte dedicat și serios în teren”, a mai spus Ionuț Panțîru.

Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul FCSB-ului, despre accidentarea lui Ionuț Panțîru

Inclusiv Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul FCSB-ului, a vorbit despre accidentarea suferită de Ionuț Panțîru, pe care o descrie drept „foarte delicată”.

„E o recuperare anevoioasă. A fost și o problemă foarte delicată la nivelul genunchiului. Pe noi nu ne interesează timpul, nu putem risca absolut nimic, pentru că e cariera lui în joc. Merge bine, suntem pe drumul bun.

Avem un feedback foarte bun de la picior. În curând, îl vom vedea evoluând pe teren. A fost o biomecanică nefericită la mijloc. S-a ciocnit de colegul lui și a făcut o pârghie cam ciudată, la nivelul genunchiului”, a spus Ovidiu Kurti.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – CFR Cluj: 3,95 este cota pentru „1 și peste 1,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT