Fotbal intern

Fanii de la UTA Arad nu îl vor pe Ionuţ Popa: “Suntem consternaţi”

Obiectivul noului director tehnic al UTA Arad este rămânerea în Liga a 2-a!
03.03.2018 | 16:49
Fanii de la UTA Arad nu il vor pe Ionut Popa Suntem consternati

UPDATE. Fanii celor de la UTA Arad îl contestă vehement pe Ionuţ Popa: ”Ne declarăm consternaţi de decizia conducerii clubului UTA de a-l numi pe Ionuţ Popa în funcţia de director tehnic al echipei de fotbal. Constatăm cu mâhnire că de această dată conducerea clubului, cu care până acum am avut o relaţie de colaborare foarte bună, a ales să ne pună în faţa faptului împlinit.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, reprezentanţii conducerii demisionare a clubului declarau public că primăria şi Suporter Club UTA reprezintă pilonii pe care se sprijină viitorul acestui club. Constatăm că dintr-o dată, unul din aceşti piloni s-a evaporat.

Nu am avut niciodată pretenţia să fim implicaţi în deciziile tehnice şi manageriale. Nu am făcut niciodată sugestii de antrenori, transferuri sau strategii. Am fost însă mereu foarte atenţi la decizii care pot afecta imaginea şi onoarea acestui club. Aducerea în club a unei persoane care în trecut a avut nu o dată declaraţii şi acţiuni de natură să aducă prejudicii de onoare clubului nostru considerăm că face parte din această categorie, a deciziilor cel puţin delicate, care ar fi trebuit discutate în familia UTA-ei… asta dacă ea există şi altundeva decât în declaraţiile de presă. Iar când vorbim de trecut, nu trebuie să mergem mai departe de vara trecută, fiind foarte uşor pentru oricine să găsească pe internet probe ale comportamentului reprobabil pe care l-a avut actualul director tehnic al clubului nostru, pe atunci adversar la baraj şi, printre altele, agent provocator al unui conflict verbal cu antrenorul UTA-ei, Laurenţiu Roşu.

Având în vedere această situaţie, Suporter Club UTA invită toţi membrii şi simpatizanţii la o întâlnire care va avea loc luni, 5 martie de la ora 19.00 la Old Lady’s Pub, pentru a stabili o atitudine oficială a asociaţiei şi un eventual plan de acţiune.

Pentru noi doar UTA contează”, se arată în comunicatul emis de suporteri.


S-a întors în oraşul natal pentru a se implica la echipa locală! Ionuţ Popa a semnat un contract pe trei luni cu UTA Arad! Fostul tehnician al lui ACS Poli Timişoara va ocupa funcţia de director tehnic.

Originar din localitatea arădeană Săvârşin, Ionuţ Popa s-a alăturat echipei tehnice a echipei UTA Arad, iar ca obiectiv trasat are păstrarea echipei în Liga a 2-a! În acest moment, echipa se află pe locul 12, cu doar patru puncte, deşi pornise sezonul ca favorită. 

Ionut Popa, director tehnic la UTA Arad! Anunţul a fost făcut pe Facebook!

Staf-ul celor de la UTA Arad este format în acest moment din Cristian Todea, antrenor principal, Sorin Botiş şi Cristian Păcurar, antrenori secunzi, şi Dan Ţapoş, antrenor de portari.