Sport

Ionuț Rada, cu sufletul la gură înainte de Supercupa CFR Cluj – U Craiova: „Poate fi victoria care să aducă liniște”. Exclusiv

Ionuț Rada va urmări cu inima împărțită primul meci al sezonului în fotbalul românesc, Supercupa dintre CFR Cluj și U Craiova. Fostul fundaș a prefațat pentru FANATIK duelul echipelor la care a evoluat
09.07.2021 | 20:00
Ionut Rada cu sufletul la gura inainte de Supercupa CFR Cluj  U Craiova Poate fi victoria care sa aduca liniste Exclusiv
Supercupa României, CFR Cluj - U Craiova, meciul preferat al lui Ionuț Rada: „Mă bucur mereu când se întâlnesc”. Exclusiv. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Cu o zi înainte de finala Campionatului European, la noi în țară, sezonul 2021-2022 se deschide cu un super derby. Campioana en-titre, CFR Cluj, și deținătoarea Cupei României, Universitatea Craiova, se vor lupta pentru trofeul Supercupei României. Partida e programată să se dispute sâmbătă, 10 iulie, de la ora 20:00.

Fost fotbalist în Gruia și în Bănie, Ionuț Rada (39 de ani) va avea inima împărțită la confruntarea de pe Național Arena. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK, acesta a făcut o radiografie a celor două echipe, analizând plusurile și minusurile lui CFR Cluj și ale Craiovei, înaintea unui sezon în care fiecare emite, din nou, pretenții la titlu.

ADVERTISEMENT

Supercupa României, sub lupa lui Ionuț Rada, fost fundaș la CFR Cluj și U Craiova

Salut, Ionuț. Urmează Supercupa României, CFR Cluj – U Craiova. Ce așteptări ai de la primul meci al sezonului?

– Fiind primul meci al sezonului, e clar că ambele echipe sunt într-o perioadă în care se regăsesc. După cum am văzut, atât U Craiova, cât și CFR Cluj au adus jucători noi, pe care trebuie să îi integreze în echipă. Ouzounidis continuă munca la Craiova. De cealaltă parte, CFR a câștigat deja primul meci oficial, în preliminariile Ligii Campionilor, și asta reprezintă un mic pas în față pentru clujeni.

ADVERTISEMENT

Sunt foarte multe lucruri de pus la punct și în acest joc al CFR-ului, sunt destul de mulți jucători noi care au venit la Cluj. Probabil nu vom vedea un meci foarte spectaculos, mai ales dacă temperatura va fi ridicată, însă clar, ambițiile rămân. Sunt echipe care s-au bătut la campionat și fiecare va dori să câștige acest trofeu, mai ales Marius Șumudică.

„Avantajul îl va avea CFR Cluj”

Tu ai evoluat atât la Craiova, cât și la CFR Cluj. Cu CFR ai jucat într-o finală de Supercupă. Cu cine vei ține acum și cine crezi că are prima șansă?

ADVERTISEMENT

– Eu mă bucur că, în ultimii ani, echipele la care am evoluat, FCSB, U Craiova, CFR Cluj, sunt echipe care se bat pentru trofee. Mie îmi este foarte greu, dar mă bucur mereu când se întâlnesc două dintre aceste echipe, mai ales dacă se bat pentru un trofeu. Sper să câștige echipa care merită, echipa care își va dori cel mai mult, care va greși cel mai puțin, care va încerca să intre cât mai bine în joc. Chiar dacă pentru mulți Supercupa nu e atât de importantă, în vitrina unui club este important să aduci cât mai multe trofee, și ca antrenor și ca jucător. Sunt niște premii și e o bucurie pe care o poți împărtăși cu suporterii. Deci contează foarte mult.

Avantajul cred că îl va avea CFR Cluj, deoarece are experiență, au rămas o mare parte dintre fotbaliștii care au câștigat trofee în Gruia. Cei care au venit sunt jucători care își doresc să facă performanță. Craiova lui Ouzounidis a adus și ea câțiva fotbaliști care își doresc același lucru, dar cred că avantajul rămâne totuși de partea lui CFR Cluj” – Ionuț Rada

„Pentru Craiova va fi o presiune în plus”

Știi cum e să câștigi o Supercupă. Ai făcut-o cu Rapid, în 2007. Cât poate cântări acest prim meci al sezonului în ceea ce va urma? Poate fi un etalon a ceea ce vor însemna echipele în campionat?

ADVERTISEMENT

– Cred că va conta foarte mult pentru liniștea pe care o poți avea în începutul de campionat. Sunt foarte multe echipe care au promovat, echipe cu tradiție, care au ambiții. Mai ales în Craiova, unde acum sunt două echipe și va fi o ambiție și mai mare ca ele să aducă rezultate cât mai bune. Pentru Craiova va fi o presiune în plus la această finală. Poate să fie o victorie care să aducă liniște, care îți dă timp să poți să construești. E valabil atât pentru Ouzounidis, cât și pentru Șumudică.

Și CFR și Craiova s-au betonat în compartimentul defensiv. Oltenii i-au adus pe Găman și pe Fonte, plus doi portari, Lazăr și Rusu, în timp ce campioana s-a întărit cu Bouhenna și Graovac, plus portarul Cristiano. A rămas și Arlauskis… Care dintre ele crezi că e avantajată la acest capitol?

– Craiova a adus un jucător cu experiență în apărare, un compartiment în care oricum există deja foarte mare experiență. Papp, chiar dacă este accidentat, Marius Constantin, Bălașa, acum a venit și Găman. Cred că trebuie să mai aducă jucători în benzi, unde au avut probleme, și în atac, pentru că trebuie să vedem dacă Koljic e 100% pregătit. Marea problemă a Craiovei a fost însă atacul. Ivan a ținut cât de cât, cât a putut, ofensiva. De cealaltă parte, CFR Cluj merge tot înainte. A și marcat mult în meciul din preliminariile Ligii Campionilor. Dar, în continuare, toată lumea vrea să vadă ce s-a schimbat prin venirea lui Șumudică.

Ionuț Rada, în tricoul lui CFR Cluj, echipă cu care a luat titlul în 2012. FOTO: sportpictures.eu

„Craiova să aibă caracter și personalitate în meciurile tari!”

Care crezi că sunt plusurile și minusurile celor două echipe?

– Experiența la CFR Cluj, mixul pe care îl reușesc deja de câțiva ani, cu niște jucători tineri. Au încercat în această vară să schimbe un pic liniile, pentru că era clar că unii dintre jucători nu mai aveau nici loc, nici dorință. Nu îi mai ajuta nici vârsta. La Craiova este dorința de a câștiga, de a aduce cât mai multe trofee. Acolo, în Craiova, va fi o luptă extrem de interesantă, între echipa lui Rotaru și cea a lui Mititelu pentru cine va atrage cei mai mulți suporteri de partea ei.

Cred că oltenilor le-a lipsit un echilibru. În play-off, după ce au câștigat meciurile cu FCSB și CFR, nu am văzut acea dorință, acea putere cu care să meargă mai departe. Presiunea creată asupra lor n-a fost gestionată cum trebuie și de aceea au și pierdut câteva meciuri importante. Această schimbare o aștept de la Craiova. Să aibă caracter și personalitate în meciurile tari, atunci când se bat pentru un trofeu” – Ionuț Rada

Cum ți s-a părut CFR Cluj la primul meci cu Șumudică?

– A fost o victorie până la urmă. E devreme să spunem cât s-a schimbat și cum arată acum jocul cu Șumudică. Cel mai important e că s-a câștigat. Nemulțumirea e că nu s-au marcat mai multe goluri, poate pentru că vine și returul. Încă nu este jucat. În mod normal n-ar trebui să fie probleme, dar să nu uităm că e început de campionat și atenția trebuie sporită, pentru că sunt tururi preliminare și au fost cazuri în care s-au întâmplat să fie surprize neplăcute.

Toată lumea are așteptări de la Șumudică. Și el știe că mai are de lucrat pentru a integra jucătorii noi și pentru a juca echipa cum își dorește el, deci încă e în procesul de adaptare.

Rada are pretenții mai mari de la Cicâldău: „Are un meci foarte bun, după care dispare”

Cine crezi că poate face diferența în această finală?

– Sunt jucători care pot face diferența. La CFR Cluj este Păun, Petrila, Omrani, Deac. Jucători care pot să schimbe soarta jocului doar printr-o execuție, ne-au demonstrat acest lucru. La Craiova avem jucători precum Koljic, precum Ivan, la fel, jucători de execuție. Îl au pe Cicâldău, de la care se așteaptă foarte mult. Are multe calități, dar și momente în care dispare din joc. Este partea la care trebuie să lucreze foarte mult, pentru că trebuie să devină acel jucător care face parte din fiecare meci, cu multe acțiuni, care să ajute echipa. Are un meci foarte bun, după care dispare sau face câteva faze în meci, iar apoi nu mai e implicat. El trebuie să găsească o constanță.

Șumudică are palmares pozitiv cu U Craiova, în timp ce Ouzounidis are doar o victorie contra lui CFR. Cât poate conta acest bilanț?

– Acestea sunt cifre. O finală e o finală. Orice finală trebuie câștigată. Nu se joacă. Este un trofeu în joc, trebuie să pregătești foarte bine tactic, trebuie să pregătești foarte bine jucătorii mental. E început de sezon, lucrurile nu sunt bine puse la punct. Ambii antrenor vor trebui să gestioneze foarte bine situația. O finală poate oferi orice. Indiferent că un antrenor este avantajat mai mult sau mai puțin. Într-o finală, aceste lucruri se anulează. Important este cum va fi echipa la ora meciului.

Cum crezi că vor arăta cele două echipe în sezonul viitor? Crezi că tot ele se vor bate la titlu, alături de FCSB și tot cu CFR câștigătoare? Sau anticipezi o schimbare?

– E clar. CFR a anunțat deja, oficial, că vrea din nou titlul. Și e normal, după patru titluri câștigate, să își dorească în continuare acest lucru. Craiova încearcă să întârească lotul și să fie acolo, FCSB la fel. Lângă aceste trei echipe sper să mai vedem o echipă sau două. Fie Rapid, la ce jucători s-au adus și la ce se vehiculează în presă că se întâmplă acolo s-ar putea să nu fie o surpriză, fie Sepsi, care mie mi-a plăcut foarte mult în play-off. Dar, după părerea mea, tot CFR pleacă cu prima șansă. Au experiență, au schimbat un pic liniile, rămâne de văzut doar cum se vor acomoda jucătorii noi.

Ionuț Rada, sărbătorind Cupa României cu Rapid, echipă alături de care a luat singura Supercupă din carieră, în 2007. FOTO: sportpictures.eu

„CFR Cluj are puterea să meargă în Champions League”

În cupele europene cât de departe crezi că vor ajunge cele două echipe? Momentan o avem doar pe CFR în preliminariile UCL, în timp ce Craiova așteaptă să intre în Conference League.

– CFR Cluj are șansele ei. Nu va fi ușor în Liga Campionilor. Vom vedea când va începe să joace cu echipe cu nume din Europa. I-am văzut și anul trecut, ar fi avut un culoar foarte bun dacă ar fi trecut de Dinamo Zagreb. Dar cred că CFR are puterea să meargă chiar și în Champions League. Toți ne dorim acest lucru, dar Europa League e mai realizabil.

Craiova, anul trecut a ieșit destul de repede din Europa League. Acum joacă în Conference League. Sper să ajungă în grupe, să vedem meciuri la Craiova și în grupe, nu doar în preliminarii. Nu a fost ok ce s-a întâmplat până acum. Au fost eliminați de echipe slab cotate și trebuie să facă pasul acesta. Să se bată pentru grupe, pentru că degeaba te lupți la titlu, iei un trofeu, dar ieși din primul tur preliminar.

Ne dai, te rog, și un pronostic pentru Supercupă?

– Și Ouzounidis a schimbat sistemul. Și el își dorește să atace, la fel și Șumudică, care are acel entuziasm, un joc bazat pe organizare, echipa joacă bine. Eu sper să vedem un joc deschis, să nu fie închis și plictisitor. Sper să fie multe faze de poartă. Pronostic… Aș spune „X”. Sunt și eu curios să văd cele două echipe, un prim derby între CFR și Craiova. Vreau să văd atitudinea noilor jucători, mai ales la Craiova, care trebuie să crească din punct de vedere al personalității, atunci când joacă meciuri cu miză.

  • 2000-2004 este perioada în care Ionuț Rada a evoluat în Bănie 
  • 6 goluri și 3 pase decisive a reușit Rada în cele 106 meciuri jucate pentru CFR Cluj
  • 1 titlu a câștigat fostul fundaș în Gruia, în sezonul 2011-2012

  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – U Craiova. 3,05 este cota pentru „X solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT