Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a afirmat, marți, că președintele partidului, Nicolae Ciucă, va ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale din noiembrei, „în ciuda încercărilor disperate de atac venite dinspre celelalte partide”.
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al liberalilor, s-a arătat convins, marți, că președintele PNL, Nicolae Ciucă, care și-a anunțat deja candidatura la Cotroceni, va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, „în ciuda încercărilor disperate de atac venite dinspre celelalte partide”, afirmă Stroe. Scrutinul se va desfășura la 24 noiembrie, cu turul doi la 8 decembrie.
„Voi candida pentru că sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal, dar, înainte de toate, trebuie să obţin aprobarea partidului şi de aceea, în perioada imediat următoare, ca să nu mai lăsăm loc la discuţii, voi merge în toate filialele PNL să îmi câştig încrederea şi votul de la Partidul Naţional Liberal”, declara, luna trecută, președintele PNL. „Voi munci pentru poporul român aşa cum am muncit toată viaţa mea, de dimineaţa şi până îmi termin treaba”, a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt al PNL a spus că nu există un candidat de dreapta să fie „atât de bine cotat” ca Nicolae Ciucă „Nicolae Ciucă va intra în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În ciuda încercărilor disperate de atac venite dinspre celelalte partide, realitatea este că Nicolae Ciucă este cel mai bine cotat candidat de dreapta”, a scris Ionuț Stroe pe pagina sa Facebook.
Rezultatele și „realitea votului” de la ultimile alegeri, locale și europarlamentare, spune Stroe, confirmă scorul obținut de liberali, în jur de 30%. „Rezultatul votului de acum două luni ne arată că PNL se situează undeva în jurul a 30%, iar realitatea votului este cel mai bun barometru”, se arată în postarea liberalului.
Ionuț Stroe a mai spus că un candidat precum președintele PNL va crește acest rezultat, evidențiind și „studiile temeinice” ale lui Nicolae Ciucă, cariera sa, și probitatea liderului liberalilor în funcțiile publice pe care le-a ocupat.
„Un candidat precum Nicolae Ciucă nu poate decât să urce acest scor. Este un lider cu studii temeinice, cu o carieră solidă în spate și, cel mai important, un om care a dovedit în toate funcțiile ocupate că pune interesul public mai presus de orice, acționând cu integritate și responsabilitate”, se arată în postarea lui Ionuț Stroe.