Ionuț Vână, cel care a decis cu un super-gol partida dintre Gaz Metan și FCSB (0-1), de la Mediaș, traversează o perioadă mai delicată din punct de vedere personal. Mijlocașul venit vara trecută de la Viitorul la FCSB ascunde o problemă de sănătate în familie.
Mama lui Ionuț are de ceva vreme o afecțiune medicală și se luptă cu o boală care i-a pus pe jar pe toți apropiații familiei. Ionuț, sau Johnny cum îl strigă colegii, este extrem de afectat de problema mamei sale.
Chiar și așa, evoluțiile sale din ultimul timp arată că fotbalistul este un tip foarte puternic din punct de vedere mental! „Johnny e super-tare!”, povestesc colegii de vestiar ai acestuia și nu ai de ce să nu îi crezi când îl vezi pe Vână pe teren în ultima vreme.
Ionuț Vână este unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali l-a lăudat foarte mult imediat după ce l-a transferat de la Viitorul. I-a fost suficient un singur meci jucătorului de 25 de ani venit de la Hagi pentru ca Becali să-l laude. Se întâmpla imediat după FCSB – Hermannstadt 4-3, prima etapă din acest campionat.
„Căutam un mijlocaş central aşa cum îmi place mie. Uite că el era Vână. Mi-am luat inima în dinți, l-am luat şi uite că m-a încântat de la primul meci. E exact mijlocaşul pe care mi-l doresc. L-am sunat după meci şi i-am zis ‘Mă, băiatule, uite, nici nu ai luat primul salariu şi îţi măresc salariul’!”, declara Becali acum un an.
Entuziasmul de atunci al patronului s-a pierdut, încet-încet, pe parcursul sezonului. Și din cauza problemelor tot mai mari de efectiv de la FCSB, și din cauza scăderii de randament a lui Vână. A ajuns rezervă, ba când era introdus pe teren a sfârșit, în două rânduri, să fie schimbat iar înainte de minutul 90!
Una dintre explicații, poate cea mai importantă, vine din problema de familie pe care o are Ionuț. Boala mamei sale îl consumă foarte mult. Dar a încercat să se ridice, să-și vadă de fotbal, să încerce să redevină băiatul pe care Becali îl lăuda în iulie 2019! „E puternic psihic! Va fi iar super-fotbalistul care l-a încântat pe patron”, cred coechipierii de la FCSB.
La interviurile televizate de după partida de la Mediaș, Gaz – FCSB 0-1, în care Vână a înscris pentru prima oară în tricoul celor de la FCSB, acesta a vorbit și despre perioada pe care a traversat-o.
„Mi-am pierdut și încrederea, după cele întâmplate în acest sezon. Nu știu dacă patronului i-a plăcut golul meu, asta el poate să vă spună. A fost o perioadă dificilă, dar nu vreau să mă mai gândesc la asta. Trăiesc prezentul, sper să construiesc ceva frumos de acum încolo.
Avem de învățat și de la Mister, și de la Neubert, de la Pinti nu mai zic. Vrem să facem eventul la anul împreună. Tommy n-a putut să ne încarce foarte mult, avem meciuri din trei în trei zile, dar în cantonament o să simțim pe pielea noastră ce înseamnă Thomas Neubert”, a recunoscut mijlocașul născut la Galați, care a împlinit 25 de ani pe 20 februarie.
Gigi Becali l-a criticat foarte mult pe Ionuț Vână în acest an. Mai mult decât atât, patronul celor de la FCSB l-a umilit pe mijlocaș, înlocuindu-l în două meciuri, deși intrase în prima repriză din postura de rezervă în locul unui coleg accidentat.
S-a întâmplat și la FCSB – Craiova 4-1, din 8 martie 2020, când Vână a intrat în minutul 11 în locul lui Olaru și a fost înlocuit în minutul 70 de către Lucian Filip. S-a întâmplat și după reluarea campionatului, la CFR Cluj – FCSB 1-0, pe 14 iunie 2020, când Ionuț a intrat în locul lui Filip în minutul 33 și a părăsit terenul în minutul 62, înlocuit fiind de Moruțan.
La meciul din Gruia greșise o pasă înapoi care i-a pus pe un contraatac periculos pe clujeni, dar a intervenit decisiv Planic. Intervenția sârbului nu l-a salvat pe Vână pe schimbare și de răbufnirea patronului.
„M-a enervat tare Ionuț Vînă. El a dat toate pasele în spate. El are talent așa, dar la Hagi juca de frică, aici joacă foarte relaxat. Nu cred că el știe că e pe terenul de fotbal. Ce dacă a fost nemulțumit la schimbare?
„Eu sunt mulțumit când îi dau banii? Am luat o țeapă de 500.000 de euro. Asta este, îl plătesc, dar asta nu înseamnă că trebuie să îl țin pe teren și să jucăm țurca”, declara Gigi Becali în seara de 14 iunie 2020 la Digisport.