Sport

Ionuț Vînă a avut o execuţie fabuloasă şi apoi a intrat în conflict cu Leo Grozavu: „A vrut să mă destabilizeze!”

Ionuț Vînă și Ionuț Larie, marcatorii Farului din meciul cu FC Botoșani, au reacționat după victoria obținută de „marinari”, 2-0. Ce a declarat mijlocașul după execuția fantastică prin care a deschis scorul.
07.11.2025 | 23:13
Ionut Vina a avut o executie fabuloasa si apoi a intrat in conflict cu Leo Grozavu A vrut sa ma destabilizeze
Ionuț Vînă a reacționat după reușita superbă înscrisă în partida Farul - FC Botoșani 2-0. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Farul s-a impus cu 2-0 pe teren propriu contra lui FC Botoșani și a întrerupt seria de 13 meciuri fără înfrângere pe care echipa pregătită de Leo Grozavu o avea în toate competițiile. Cei doi marcatori ai formației pregătite de Ianis Zicu, Ionuț Vînă și Ionuț Larie, au reacționat la finalul întâlnirii.

Ionuț Vînă a reacționat după super-execuția din meciul cu FC Botoșani

Farul a deschis scorul în minutul 5 al meciului cu FC Botoșani, când Ionuț Vînă a înscris un gol fabulos în poarta lui Anestis. Mai apoi, oaspeții au rămas în zece oameni, Friday Adams fiind eliminat pentru un fault comis asupra lui Alexandru Ișfan din postura de ultim apărător. „Marinarii” și-au dublat avantajul în prelungirile primei părți, când Ionuț Larie a transformat un penalty acordat după un fault comis de Ndaw în careu asupra lui Vînă.

ADVERTISEMENT

După „nebunia” din prima repriză, partea secundă a aparținut, în mare măsură, Farului, care nu a mai reușit însă să marcheze. Eroul constănțenilor, Ionuț Vînă, a reacționat la finalul întâlnirii. „Mi-a ieșit o execuție frumoasă, mă bucur că am luat cele trei puncte. Dacă ne luăm după forma pe care o arătăm în ultimele meciuri, îmi pare rău că vine pauza competițională.

Jocul meu este mai ofensiv, intru mai mult în careu, cred că de asta vin și execuțiile și pasele ofensive. În rest, sunt același jucător, încerc să dau totul pentru echipă. Din momentul în care mi-a plecat din picior, am simțit cum am lovit mingea și am zis că sută la sută e o execuție frumoasă, nu știam că va fi bară-gol. Mai exersez și la antrenamente, important e că la meciuri intră.

ADVERTISEMENT

(n.r. despre conflictul cu Leo Grozavu) E fotbal, se întâmplă, au fost niște discuții. Nu e nicio problemă. Îl respect, mi-a fost antrenor, știu că este un tip mai vulcanic. Echipa lui pierde și este normal, poate a vrut să mă destabilizeze cumva”, a declarat mijlocașul, conform Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Ce a declarat Ionuț Larie după Farul – FC Botoșani 2-0

Căpitanul Farului, Ionuț Larie, a avut o nouă evoluție solidă în defensivă și a reușit să marcheze al doilea gol al „marinarilor”, transformând o lovitură de la 11 metri. „O nouă victorie, e foarte important că nu am primit gol. Am mai și ratat penalty-uri, am avut o discuție cu Mister, dacă va fi scor echilibrat, bat tot eu, dacă va fi 2-0 sau 3-0 pentru noi, va executa alt coleg. Suntem bucuroși că a mers jocul și astăzi, chiar dacă am avut puțină șansă la început. 

Nu cred că a existat vreun sezon în care să nu fie retur de foc, pentru că toate echipele, indiferent că sunt jos sau se bat la play-off, trag să câștige puncte. Va fi mai dificil, dar noi sperăm să fim una dintre echipele foarte bune ale acestui retur”, a declarat experimentatul fundaș pentru sursa menționată. Farul a urcat pe locul 6 după succesul cu FC Botoșani, iar în următoarea rundă va evolua pe terenul Oțelului, pe 23 noiembrie, de la ora 17:30.

ADVERTISEMENT
Ilie Bolojan tocmai a făcut cel mai important anunț din mandatul său: „Nu...
Ilie Bolojan tocmai a făcut cel mai important anunț din mandatul său: „Nu mai e nevoie să...". Românii nici că sperau să audă o asemenea VESTE MARE, dar, în sfârșit, se întâmplă! Absolut nimeni nu a mai avut nicio replică de spus când a auzit
Se scumpesc apa și canalizarea, de la 1 ianuarie 2026. Iată prețurile pe...
Se scumpesc apa și canalizarea, de la 1 ianuarie 2026. Iată prețurile pe regiuni
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric:...
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
Celebra vedetă a fost diagnosticată cu lepră. Este prima persoana publică care a...
Celebra vedetă a fost diagnosticată cu lepră. Este prima persoana publică care a avut curajul să vorbească despre asta. Nebănuit cum s-a tratat, de fapt. Povestea ei a devenit virală în câteva ore
Ignatul, retrăit ca odinioară. Tradiții de Crăciun readuse la viață în muzeele din...
Ignatul, retrăit ca odinioară. Tradiții de Crăciun readuse la viață în muzeele din Cluj și Sibiu
Ce face acum fosta campioană a României care ajunsese om al străzii. Are...
Ce face acum fosta campioană a României care ajunsese om al străzii. Are un milion de urmăritori pe TikTok
„Mi s-a spus diplomat despre unele dosare că poate ar fi bine să...
„Mi s-a spus diplomat despre unele dosare că poate ar fi bine să fie făcute altfel”. Procuroarea Antonia Diaconu, inițiatoarea scrisorii de susținere a magistraților care au reclamat nereguli în justiție
IT News Review: Chatboții AI pot influența opinii politice folosind informații trunchiate
IT News Review: Chatboții AI pot influența opinii politice folosind informații trunchiate
Bomba zilei! Dosar penal de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu, după ce...
Bomba zilei! Dosar penal de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu, după ce fostul ministru a fost înmormântat pe repede înainte