Fotbal intern

“Tata Puiu” spune tot! Cine l-a pus selecţioner şi regretul vieţii

Anghel Iordănescu a vorbit despre trecutul său la echipa nationala. De ce ne-a batut Albania şi ce greşeli imense a făcut în carieră
06.12.2017 | 14:34
Tata Puiu spune tot Cine la pus selectioner si regretul vietii

Anghel Iordănescu a fost invitat de emisiunea “Tribuna Zero” a lui Ovidiu Ioaniţoaia de la Radio Europafm şi a făcut câteva dezvăluiri foarte interesante. “Tata Puiu” a vorbit despre Campionatul European din Franţa 2016 şi despre ruşinea cu Albania, meciul decisiv din grupă pierdut cu 1-0. Iordănescu senior a surprins afirmând că intrarea în politică a fost greşeala vieţii lui! 

“Meciul cu Albania a fost un mare accident, provocat şi de câteva accidentări. Sunt convins însă că dacă am mai întâlni Albania de 10 ori, de 10 ori am învinge. La înfrângere, antrenorul e totdeauna de vină. Dar nici fotbaliştii noştri nu prea reuşesc să joace din 3 în 3 zile. Nu-s obişnuiţi. De aceea n-au avut vlagă, s-au sufocat. Cel mai mare regret e că am intrat în politică, deşi n-am făcut-o din interes sau din orgoliu. Am intrat din prietenie. Astfel am pierdut 4-5 ani importanţi de fotbal. Intrarea în politică a fost altă eroare pe care mi-o asum”, a spus Iordănescu. 

Anghel Iordănescu: “Generaţia de Aur n-a fost unică!”

“Generalul” a nu a omis nici momentul dureros de la Campionatul Mondial din 1994, înfrângerea contra Suediei din sferturile de finală. Fostul selecţioner a povestit ce greşeli a făcut când i-a condus pe tricolori în America, dar şi la Coupe de Monde 1998. În plus, a avut o replică mai mult decât interesantă când a venit vorba despre supranumele “Generaţia de Aur”. Cu care el nu e de acord!

“Era mai bine să-l fi folosit pe Stelea, dar Prunea apărase bine. A greşit el la golul lui Kenneth Andersson, dar şi eu. Trebuia să fiu mai atent la incursiunile fundaşului Roland Nilsson şi să-l fi blocat pe acesta ca să nu-i centreze lui Andersson. Îmi reproşez mai multe. De pildă, faptul că la Mondialele din 1998, în Franţa, le-am permis băieţilor să se vopsească blonzi. M-au rugat şi, din păcate, le-am promis. Dar nu trebuia să accept. Jucătorii au pierdut din concentrare şi, în loc să batem Tunisia, a ieşit un meci egal.Cred că au existat, pe lângă cea din America 1994, şi alte generaţii de aur. Guadalajara ’70, Craiova Maxima ori Steaua 1986. Ce-a izbutit Steaua la Sevilla, să câştige Cupa Campionilor Europeni numai cu jucători din ţară, nu-i de conceput azi. Se înscrie în categoria minunilor”, a declarat Iordănescu. 

Cine l-a pus din nou selecţioner

Fostul selecţioner critică aducerea lui Daum şi dezvăluie, în premieră, că nu prietenia cu ministrul Gabriel Oprea a fost la baza numirii sale la naţională şi spune şi numele celui care a venit cu ideea. Iordănescu senior e tranşant când spune că nu va mai reveni în fotbal. 

“Mă îndoiesc că era momentul prielnic pentru aducerea unui străin, indiferent de numele lui. Deoarece nu cunoştea jucătorii, nici n-a luat cele mai bune decizii.Nu m-a pus selecţioner vicepremierul Gabriel Oprea, cum s-a speculat, ci Andrei Vochin. Voi rămâne lângă fotbal, ca să le ţin pumnii strânşi lui Edi şi Astrei, însă atât. Nu mă voi mai implica. A fost frumos, dar s-a terminat. Definitiv”, a încheiat acesta.