Fotbal intern

Gino vorbeşte despre culisele alegerilor şi războiul cu Burleanu!

Gino Iorgulescu a câştigat un nou mandat la conducere LPF, el fiind reales în funcţie, luni, în cadrul Adunării Generale a forului, cu 13 voturi pentru şi unul împotrivă, în faţa lui Sorin...
24.10.2017 | 00:05
Gino vorbeste despre culisele alegerilor si razboiul cu Burleanu
ADVERTISEMENT

Gino Iorgulescu a câştigat un nou mandat la conducere LPF, el fiind reales în funcţie, luni, în cadrul Adunării Generale a forului, cu 13 voturi pentru şi unul împotrivă, în faţa lui Sorin Drăgoi. Gino Iorgulescu era în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din 14 noiembrie 2013, iar de luni va avea un nou mandat, pe cinci ani. În prima conferinţă de presă după realegerea în funcţie, Iorgulescu a avut un nou atac la adresa conducerii Federaţiei Române de Fotbal.

”Ne vom bate pentru dreptul de veto în Comitetul Executiv al FRF. Noi avem doar trei voturi în Comitetul Executiv, iar pentru Liga 1 vor decide alţii, de pe la fotbal pe plajă sau fotbal feminin. Am avut mai multe încercări şi în vechiul mandat, dar ne-am lovit de refuzul celor de la FRF. Vrem să avem un cuvânt de spus în fotbalul profesionist. Fac primul pas către un dialog cu cei de la federaţie. Vreau să îmbunătăţim activitatea dintre noi. M-am întâlnit de mai multe ori cu preşedintele Răzvan Burleanu”, a declarat preşedintele LPF. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

ADVERTISEMENT

Iorgulescu vrea un om în Comisia Centrală a Arbitrilor

Gino Iorgulescu şi-ar dori un om şi în Comisia Centrală a Arbitrilor care să urmărească activitatea de acolo: ”Vrem să avem un cuvânt de spus şi la CCA, vrem să avem un om care să urmărească delegările şi analiza activităţii arbitrilor, deoarece suntem marginalizaţi şi sunt greşeli mari de arbitraj. Poate nu cu drept de vot, dar măcar să urmărească activitatea de la CCA”.

Preşedintele LPF a anunţat că a fost propus pentru această funcţie de 11 cluburi: ”Mulţumesc cluburilor pentru încrederea care mi-au acordat-o. Au fost 11 cluburi care m-au propus pentru un nou mandat. Vrem să creştem jucători şi să facem ceea ce ne-am propus. Mulţumesc şi echipei mele care m-a ajutat în toată acestă perioadă. Va trebui să numesc directorul general şi vicepreşedintele, iar ei vor rămâne aceeaşi ca în mandatul precedent”. 

ADVERTISEMENT

Gino Iorgulescu consideră că preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, nu s-a implicat în alegerile de la LPF: ”Domnul Liviu Dragnea nu s-a implicat în alegerea preşedintelui LPF. Cei de la Sepsi Sântu Gheorghe şi de la Botoşani au întârziat cu propunerea pentru mine, expirase termenul când au vrut să anunţe că mearg pe mâna mea. Nu cred că este vreun preşedinte de club care m-a văzut o singură dată în primul mandat”.

Gino Iorgulescu a mai câştigat un mandat în funcţia de preşedinte al LPF. Iorgulescu l-a zdrobit pe Sorin Drăgoi, obţinând 13 voturi, în timp ce preşedintele Consiliului de Administraţie de la Poli Timişoara a primit doar un vot din partea cluburilor! Mandatul lui Gino Iorgulescu se va întinde pe 5 ani. La ieşirea de la vot, Sorin Drăgoi a vorbit, resemnat, despre înfrângere.

ADVERTISEMENT