Iosif Sârbu, primul campion olimpic din istoria României! Măcinat de boală şi depresie, sportivul s-a sinucis 12 ani mai târziu

Iosif Sârbu a fost primul campion olimpic din istoria României. La Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952, sportivul român a câştigat medalia de aur în proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri. Însă, destinul sportivului a fost unul tragic, încheiat doar 12 ani mai târziu, cu un glonte tras în cap.

Până în 1952, România avea două medalii în istoria participărilor la Jocurile Olimpice. Echipa de rugby a obţinut medalia de bronz la JO 1924, iar în 1936, Henri Rang, alături de calul său, Delfis, au câştigat medalia de argint la hipism.

Iosif Sârbu a făcut deplasarea la Helsinki cu obiectivul de a reuşi “imposibilul 400”, adică o tragere perfectă la cele 40 de ţinte. Ceea ce a şi reuşit. Toate cele 40 de focuri au atins centrul ţintei şi la finalul competiţiei, Sârbu a adunat 400 de puncte.

Iosif Sârbu, primul campion olimpic din istoria României! A tras perfect în finala de la Helsinki

Nu a fost singurul pentru că rusul Boris Andreev a reuşit aceeaşi performanţă. Diferenţa s-a făcut la numărul de gloanţe care au lovit mijlocul ţintei (centrul centrului): 33 la 28 pentru român, care devenea primul campion olimpic din istoria ţării noastre.

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

Iosif Sârbu s-a născut pe 21 septembrie 1925 la Şipot, în judeţul Alba. A pus mâna pe puşca tatălui său la 12 ani, părintele fiindu-i şi primul antrenor. La doar doi ani de la acest eveniment, avea să câştige şi prima competiţie, destinată elevilor.

Medicii i-au interzis să îşi mai forţeze ochiul drept! Şi-a construit un dispozitiv care îl ajuta să pună ţinta cu ochiul stâng

După ce a câştigat titlul olimpic de la Helsinki, Iosif Sârbu afla după un control oftalmologic că nu mai poate să îşi forţeze ochiul drept. Statul român îi oferise premiul de Maestru Emerit al Sportului, însă sportivul nu s-a gândit niciodată la retragere. Şi-a construit un dispozitiv care îl ajuta să pună ţinta cu ochiul stâng.

A participat la Jocurile Olimpice de la Melbourne 1956 şi peste alţi patru ani la Roma. A încheiat pe locul 5, respectiv 12. Planul său era să participe şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 1964, însă medicii i-au interzis prezenţa la competiţie.

Comuniştii l-au urmărit pas cu pas! Căsnicia tumultoasă, depresia şi boala l-au acaparat

După aurul olimpic de la Helsinki, comuniştii aflaţi la putere şi-au îndreptat atenţia asupra lui Iosif Sârbu şi l-au urmărit pas cu pas. Printre notele informative pe care le-au găsit, Sârbu avea apucături imperialiste, dar şi un comportament nepotrivit din punctul lor de vedere.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Iosif Sârbu avea şi o căsnicie tumultoasă cu actriţa Emilia Șahighian. Sportivul s-a luptat în ultimii ani de viaţă şi cu o depresie cruntă, pe care ştia să o mascheze foarte bine din moment ce nimeni nu ştia ce gest urmează să facă.

Şi-a luat viaţa cu un glonţ tras în tâmplă pe 26 septembrie 1964

Pe 26 septembrie 1964, Iosif Sârbu a intrat în poligonul din Tunari, la marginea pădurii Băneasa. I-a salutat pe ceilalţi şi cu un pas foarte lin şi cu un pistol în mână se îndrepta spre poligon. Iar omul are reuşise “imposibilul 400” la Helsinki nu a ratat, din păcate, ultima ţintă. Cu două săptămâni înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, Iosif Sârbu şi-a luat viaţa.

Virgil Atanasiu, campion mondial în 1966, a rememorat episodul: “Sîrbu a încărcat în pistol un glonț bont, care produce pagube mult mai mari în comparație cu unul ascuțit, clasic. A fost înmormântat în cimitirul Ghencea civil. Antrenorul nostru de atunci a mobilizat toți trăgătorii pentru înmormântare. Țin minte că eu am fost cel care i-a dus crucea”, a spus Atanasiu pentru Gsp.

Biletul de adio

Iosif Sârbu a lăsat şi un mesaj de adio. Ascuns în dosarul său de supraveghere şi datat pe 23 septembrie 1964, biletul scris de sportiv oferă o nouă perspectivă asupra morţii sale:

“Încerc să-mi înving boala cu ultimele picături de voinţă. Nu-i cunosc originea şi nici denumirea. Simt o stare continuă de nelinişte din această cauză.

Nu pot pune totul pe seama unor conflicte din căsnicie, provocate mai ales de o terţă persoană care locuia împreună cu noi. Poate solicitările prea intense de ordin nervos din ultimii ani să fi dus la această stare gravă.

Îi rog pe părinţi, prieteni şi toţi cei care m-au cunoscut să nu mă considere un laş. Am încercat tot ce am putut, dovadă sunt medicii, pentru a mă redresa. Nu mai pot suporta nici spitalele, nici medicamentele. Mi-a plăcut sportul, viaţa în aer liber, dar nu pot accepta infirmitatea.

După operaţia de apendicită, pe care eu am dorit-o, capu-l simt congestionat, iar starea de nelinişte s-a accentuat. Medicamentele mă buimăcesc şi am senzaţia că sunt beat. Nu mai pot suporta prea mult.

Consider că este cinstit să nu învinuiesc pe nimeni. Cei care m-au cunoscut reţin conflictele mele din ultimii ani, iar adevăraţii oameni vor şti cândva să spună adevărul despre mine celor ce vor dori să ştie cine am fost.

23 septembrie 1964 Adio

Sîrbu Iosif”

• 38 de ani avea Iosif Sârbu când a decis să îţi pună capăt zilelor
• 1952 este anul în care a câştigat medalia de aur la JO Helsinki

”În marele concert al sportului, tirul reprezintă muzica de camera. E o sonată pentru vioară solo. Totul e limpede și viguros. Și trăgătorul e singur, doar cu sine însuși. Trâmbițele asurzitoare ale fotbalului au amuțit treptat, dincolo de zidurile adolescenței. În tir, totul e grav și profund. Aici nu e teren de fotbal, ci o catedrală a sportului. Dacă vreți să intrați în ea, pășiți în vârful picioarelor”, Iosif Sârbu