News

Preşedintele Universităţii ”Titu Maiorescu”, trimis în judecată. Este acuzat de şantaj

Preşedintele Universităţii ”Titu Maiorescu” din Capitală, Iosif Urs, a fost trimis în judecată, miercuri, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA). El este acuzat de şantaj față de un cadru didactic.
05.01.2022 | 16:49
Presedintele Universitatii Titu Maiorescu trimis in judecata Este acuzat de santaj
Președintele Universității ”Titu Maiorescu”, trimis in judecată de DNA pentru șantaj. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Iosif Urs a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce ar fi decurs, mai exact, la amenințarea unui coleg de breaslă. Totul are legătură cu un dosar mai vechi al președintelui Universității ”Titu Maiorescu, anume, fraudarea examenului de licență din 2019.

Iosif Urs ar fi amenințat un cadru didactic de la aceeași unitate de învățământcă-l va da în vileag cu anumite fapte, dacă nu va interveni în cazul său din 2019.

ADVERTISEMENT

Iosif Urs și-a amenințat un coleg de breaslă

Concret, Iosif Urs i-ar fi spus colegului său că-l va demasca în legătură cu exercitarea abuzivă şi păgubitoare a unei  funcţii manageriale, despre cum și-a promovat apropiați ai săi în învățământ şi că va ordona anchete disciplinare asupra sa și a unei rude a acestuia. Toate aceste fapte ar fi avut loc între 10 martie 2021 și 18 mai 2021.

”În zilele de 10 martie și 18 mai 2021, în calitate de președinte al Universității Titu Maiorescu din București și președinte al consiliului de administrație al universității, inculpatul Urs Iosif ar fi amenințat o persoană, cadru didactic la aceeași universitate, că va da în vileag, în fața colectivului universității și al asociației membrilor fondatori ai universității, a organelor statutare ale acestora (senat, consiliu de administrație, adunare generală, consiliu etc) o serie de fapte compromițătoare (legate de cariera politică și universitară, de exercitarea abuzivă și păgubitoare a unei anumite funcții manageriale, de promovarea unor apropiați sau a unor rude in funcții didactice etc.) și că va determina declanșarea unor anchete disciplinare de către comisia de etică din universitatea amintită, atât împotriva respectivei persoane, cât și împotriva unei rude a acesteia”, a anunțat DNA într-un comunicat de presă.

ADVERTISEMENT

Cum l-a șantajat Iosif Urs pe colegul său de breaslă

În baza unor astfel de dezvăluiri, pentru a nu le face Iosif Urs i-a solicitat cadrului didactic mai multe lucruri, printre care să-l ajute să dea de urma celor care se ocupă de dosarul său din 2019 și să închidă, de altfel, acest dosar.

”- să recunoască/declare că a știut, în iunie 2019, că Iosif Urs urma să fie anchetat, că a avut o legătură cu sesizarea organelor judiciare privind fraudarea examenului de licență organizat în iunie 2019 de Facultatea de Drept a Univ. Titu Maiorescu și să îi spună cine a dat ordin procurorului să-l ancheteze;

ADVERTISEMENT

– să îl sprijine să ajungă la cei despre care crede că pot influența soarta dosarului său, să-l „închidă” (fie ei, procurorul sau judecătorul de caz ori cel care le dă ordine), iar în caz contrar să părăsească universitatea prin încetarea contractului individual de muncă, a mai precizat DNA.

Noul dosar al lui Iosif Urs a fost trimis spre judecată la Tribunalul București.

”Amintim că în cauza privind presupusa fraudă a examenului de licență, din sesiunea iunie – iulie 2019, organizat la nivelul Facultății de Drept din cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București, Urs Iosif a fost trimis în judecată (vezi comunicat 870/VIII/3 din data de 9 decembrie 2020 punctul 13).

ADVERTISEMENT

O altă persoană a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Prezentul dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București”, au mai transmis procurorii DNA.

Cum a fraudat Iosif Urs un examen de licență

La începutul lunii decembrie 2020 președintele Universității Titu Maiorescu, Iosif Urs,  și finul acestuia, Liviu Capotă, au fost trimiși în judecată pentru fraudarea examenului de licență din 2019, care a avut loc la Facultatea de Drept.

Iosif Urs a ajutat la divulgarea subiectelor. Acestea au fost date către Manuela Cristina Noapteș, fosta soție a fostului șef CFR, Alexandru Noapteș.

Manuela Cristina Noapteș s-a declarat interesată să ajute un student. Ea și-a recunoscut, de altfel, fapta și a făcut, totodată, un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Acordul s-a validat pe 3 decembrie 2020 la Tribunalul București.

ADVERTISEMENT
Tags: