Sportivii sunt în centrul atenției datorită performanțelor, în timp ce partenerele sunt vizate pentru ipostazele incendiare. O fostă iubită a unui celebru sportiv a pozat aproape goală, etalând o siluetă demnă de invidiat. Toți au luat-o razna și au ”bombardat-o” cu aprecieri.
E un fost internațional englez, cu aproape 200 de meciuri în Premier League, însă acum este liber de contract. Dele Alli (30 ani) este la un pas de faliment din cauza deciziilor neinspirate. Fanii sunt la curent cu banii pe care i-a pierdut într-un cazino, dar și cu viața sa amoroasă. O fostă iubită a ajuns în atenția lor.
Cindy Kimberly (27 ani), bruneta cu care fotbalistul britanic a avut o relație amoroasă vreme de 3 ani, a furat toate privirile. Tânăra, care lucrează ca model, și mijlocașul care a evoluat pentru Tottenham, MK Dons și Beșiktaș, s-au separat în toamna lui 2025. Creatoarea de conținut a decis să șteargă cu buretele trecutul.
De asemenea, a eliminat de pe rețelele de socializare toate pozele în care apăreau împreună. Ulterior, a decis să se concentreze pe propria persoană și pe pasiunile sale. Vacanțele și ședințele foto incendiare se pare că se numără printre hobby-urile care primează pentru ea. Acum, aceasta a apărut într-o postură uimitoare.
Bruneta a lăsat la vedere multă piele, după ce a pozat toples. Îmbrăcată cu o fustă scurtă internauții au început să comenteze situația. Unii s-au delectat cu această imagine și chiar i-au mulțumit fostei iubite a lui Dele Alli pentru aparița de infarct. Alții au mers mai departe și au numit-o pe frumoasa brunetă „un înger”.
„Mulțumim, ești un înger”, „Uimitoare”, „Înger pe pământ”, „Ești foarte frumoasă” sau „A durut când ai căzut din cer?”, sunt o parte dintre comentariile primite de Cindy Kimberly, pe contul personal de Instagram. Fotografia modelului de origine olandeză a adunat aproape 100.000 de like-uri.
Cindy Kimberly are o comunitate mare de oameni în social media pe care i-a adunat de-a lungul timpului. A devenit cunoscută la doar 16 ani când a început să administreze o pagină care îi era dedicată lui Justin Bieber. Cântărețul a remarcat-o și a început să o caute pentru a afla mai multe despre ea.
Bruneta, pe numele său complet Cindy Kimberly Rubira Adsuar, își amintește rolul pe care l-a jucat vedeta în viața sa. Tânăra cunoscută sub mai multe porecle, printre care și Wolfie Cindy, a povestit că s-a născut în Olanda, însă a crescut mare parte a copilăriei sale în Spania.
„Am crescut într-o familie monoparentală și făceam babysitting pentru a o ajuta financiar pe mama mea. Oamenii au aflat asta, iar a doua zi era peste tot la știri. Titlurile erau de genul «Iubita lui Justin Bieber este o babysitter care câștigă 6 dolari pe oră».
Mă gândeam: «Nu mai pot să încerc să fiu remarcată de idolii mei. Trebuie să-mi încep viața»”, a povestit fosta iubită a lui Dele Alli, pentru Teen Vogue. Ulterior, modelul a construit o comunitate online de adolescenți care împărtășeau aceeași obsesie pentru fenomenele culturii pop.
Ajuns la vârsta de 30 de ani, Dele Alli a rămas fără echipă din toamna anului trecut. Situația sa a coincis cu momentul în care s-a despărțit de fosta iubită, Cindy Kimberly. Site-urile de specialitate arată că britanicul are o cotă de piață de 1 milion de euro.
Cunoscutul mijlocaș a fost legitimat la numeroase echipe, cum ar fi Everton, Beșiktaș, Tottenham și MK Dons. La Tottenham, unde joacă în prezent Radu Drăgușin, a jucat în 269 meciuri. A înscris 67 goluri și a dat 59 de pase decisive.
Ultima formație unde s-a aflat sub contract a fost Como, unde a avut un singur meci în care a jucat. A fost unul dintre cei mai vânați sportivi ai lumii, însă Dele Alli a suferit multe accidentări care l-au ținut departe de teren. În prezent, așteaptă să se întoarcă la marea sa pasiune.