ADVERTISEMENT
Fotbal intern

Ipoteză incredibilă lansată de preşedintele lui Turris după reţinerea lui Baciu: “E pusă în joc imaginea noastră. Politicul nu are nicio legătură cu echipa”. EXCLUSIV

Autor: Marian Popovici | 13.11.2019 | 18:07
Ipoteză incredibilă lansată de preşedintele lui Turris după reţinerea lui Baciu:
Ipoteză incredibilă lansată de preşedintele lui Turris după reţinerea lui Baciu E pusă în joc imaginea noastră. Politicul nu are nicio legătură cu echipa. EXCLUSIV

Marius Baciu a fost săltat imediat după meciul Sportul Snagov – Turris Turnu Măgurele, scor 2-3. Antrenorul lui Turris a fost luat de trupele speciale, iar din primele informaţii oficiale, reţinerea nu ar fi fost făcută din cauza mafiei pariurilor. Preşedintele lui Turris Turnu Măgurele s-a declarat şocat de acest incident şi suspectează că cineva vrea să şifoneze imaginea clubului.

ADVERTISEMENT

Ipoteză incredibilă lansată de preşedintele lui Turris după reţinerea lui Baciu: “Mulţi ne vor răul!”

Mădălin Ioniţă, omul care conduce Turris, a spus pentru FANATIK că este o mare coincidenţă că Marius Baciu a fost ridicat de la stadion la doar două săptămâni după ce a semnat cu echipa şi spune că aceste acţiuni şifonează şi imaginea echipei: “Nu sunt de acord cu modul în care s-a acţionat. Dacă voiau să îl ridice pe Baciu, puteau să o facă oricând, nu la un meci, de la stadion. E pusă în joc şi imaginea clubului şi tot ce vă pot spune este că nu avem legătură cu acest caz.

Dar, din nou este vorba de Turris Turnu Măgurele şi mulţi ne vor răul. V-am spus, nu înţeleg de ce l-au ridicat fix de la stadion când puteau să o facă câteva zeci de minute mai târziu. Se vorbeşte prea mult de politic, că suntem susţinuţi şi multe altele. Dar politicul nu are nicio legătură cu această echipă”, a spus Ioniţă pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Prima reacţie a autorităţilor: “Nu este în discuţie un dosar pentru mafia pariurilor”

Autorităţile au dat şi primele informaţii oficiale cu privire la acest caz: „A fost pus în aplicare un mandat de aducere pentru audiere pe adresa lui Marius Baciu. Tot ce pot să vă spun e că nu este în discuție un dosar pentru mafia pariurilor. Nu vă pot oferi nici detalii despre alte persoane publice”, a fost reacţia purtătorului de cuvânt al Parchetului.

Marius Baciu a preluat Turris Turnu Măgurele în urmă cu două săptămâni. Anterior, tehnicianul a fost la Daco-Getica Bucureşti, formaţie care s-a retras din Liga II.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!