ÎPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, a deschis 5 procese, în nume propriu, împotriva secției 3 poliție din Constanța, care l-a amendat în mod repetat pentru că nu a respectat carantina, după ce a intrat în contact cu un caz confirmat de COVID.
Cele 5 contestații au fost depuse la Judecătoria Constanța și au ca scop anularea proceselor verbale prin care Teodosie a fost amendat, în total, cu 5.000 de lei. Toate cele 5 acțiuni în instanță au fost depuse pe 22 și 23 februarie 2022 de avocații înaltului ierarh al BOR.
ÎPS Teodosie a fost amendat de 3 ori în aceeași zi, la sfârșitul lunii ianuarie, după ce polițiștii de la secția 3 s-au autosesizat pe baza unor informații primite de la cetățeni. Prima amendă a fost aplicată în jurul orei 08:00, când Teodosie Petrescu a fost identificat în interiorul unei biserici din Constanța, deși pe numele lui era instituită, de 4 zile, o măsură de carantină.
La ora 11:00, Teodosie a fost amendat din nou, pe strada Arhiepiscopiei din Constanța, deși agenții îi puseseră acestuia în vedere să meargă acasă și să se izoleze. În fine, a treia amendă a fost aplicată de oamenii legii în jurul orei 14:25, ”în interiorul unui imobil”, acolo unde Teodosie participa la unei eveniment dedicat Zilei Unirii Principatelor Române.
Ulterior, ÎPS Teodosie a mai fost amendat de două ori, pe fondul deciziei acestuia de a nu se supune măsurii de carantinare pe care au dispus-o autoritățile române.
Arhiepiscopia Tomisului a reacționat printr-un comunicat de presă prin care anunța că amenzile primite de ÎPS Teodosie sunt ilegale.
”Amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale. Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al IPS în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa.
În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a arătat Arhiepiscopia Tomisului prin biroul de presă.
De-a lungul timpului, ÎPS Teodosie s-a făcut remarcat printr-o atitudine refractară la adresa măsurilor instituite de autorități în legătură cu pandemia de COVID-19.
La începutul anului 2022, Teodosie a fost vizat de o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor și pentru atitudinea avută pe toată perioada pandemiei.
Plângerea penală a fost depusă de un cetățean al municipiului Constanța la sediul poliției județene și a ajuns ulterior la Parchetul Curții de Apel. Preotul a declarat că plângerea penală este neîntemeiată, unul din motive fiind acela că ÎPS Teodosie nu poartă răspunderea purtării măștii de către sau a păstrării distanțării fizice de către participanții la slujbă.
Anul acesta, de Bobotează, ÎPS Teodosie a ținut o slujbă în fața a 2.500-3.000 de persoane, pe care ierarhul i-a rugat să stea distanțați ”să nu supere autoritățile”.
În 2021, de Crăciun, Teodosie a oficiat o slujbă în Catedrala Arhiepiscopală, deși Constanța era în carantină iar ceremoniile religioase în interior erau interzise.
Cu doar câteva săptămâni înainte, el contestase în instanță o decizie a Comitetului pentru Situații de Urgență prin care erau interzise pelerinajele. Atunci, ÎPS Teodosie i-a scris premierului că nu va fi de acrod cu interzicerea slujbelor de Sfântul Andrei.
”Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa? (…) Nu subestimați dorința oamenilor de a striga în stradă”. Arhiepiscopia Tomisului a fost reprezentată în instanță de senatoarea Diana Șoșoacă.
Întrebat, într-un interviu acordat unui post local de televiziune, dacă va avea mustrări de conștiință în cazul în care unii credincioși care vor veni la pelerinaj se vor îmbolnăvi și vor muri, Teodosie a răspuns că aceștia ”pleacă la Dumnezeu”.