News

ÎPS Teodosie promite că îl va vizita la închisoare pe Radu Mazăre

03.06.2019 | 18:58
IPS Teodosie promite ca il va vizita la inchisoare pe Radu Mazare

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, va avea parte de un invitat VIP la penitenciar, unde își ispășește pedeapsa de 9 ani și jumătate în dosarul privind retrocedările ilegale ale plajelor din Mamaia și Constanța. El va fi vizitat de către Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, cel care a spus în trecut că Mazăre îi este un adevărat prieten și pe care l-a asemănat cu Sfântul Vasile cel Mare.

ÎPS Teodosie îl va vizita pe Radu Mazăre după gratii

Arhiepiscopul Tomisului va merge la Rahova, acolo unde fostul primar se află în carantină, după ce a fost extrădat din Madagascar. Cei doi au avut o relație foarte apropiată de-a lungul timpului. „Este mai mult decât un prieten pentru mine. Pot să spun chiar că-l iubesc”, spunea Mazăre despre Teodosie.

De altfel, nici Arhiepiscopul Tomisului nu a contenit cu complimentele la adresa fostului edil al Constanței: „Am întâlnit alţi primari la Bucureşti, îmbrăcaţi în costum, care m-au alimentat cu vorbe. El m-a alimentat cu dragoste. Ceea ce a făcut domnul primar aici, n-am sperat. Tot timpul gândeam la cel mai pilduitor părinte din istoria Bisericii: Sfântul Vasile cel Mare, care în puţinii ani cât a păstorit, a făcut ca niciun om din eparhia lui să nu fie neajutorat”, amintește ct100.ro.

IPS Teodosie îl va vizita pe Radu Mazăre la Rahova *foto: ct100.ro
IPS Teodosie îl va vizita pe Radu Mazăre la Rahova *foto: ct100.ro

IPS Teodosie este un arhiepiscop certat cu DNA

Arhiepiscopul Tomisului

este probabil cel mai controversat lider al Bisericii Ortodoxe Române. DNA Constanța a deschis mai multe dosare pe numele său. Procurorii anti-corupție cer condamarea lui IPS Teodosie într-un dosar în care este acuzat că ar fi obținut pe nedrept fonduri europene. Este vorba despre dosarul „Nazarcea”, după denumirea fermei pe care Arhiepiscopia o are în administrare şi pentru care a obţinut fondurile APIA verificate de procurorii DNA. Prin acest dosar, liderul BOR ar fi comis un prejudiciu de aproximativ 1,3 milioane de lei. Dacă va fi găsit vinovat, IPS Teodosie ar putea să primească o pedeapsă cuprinsă între 2 și 7 ani. Următorul termen în care instanța s-ar putea pronunța este 5 iunie.